www.eBizar.tk

Compania americana de televiziune NOVA, înfiintata în 1974, a realizat in 1996 un serial de interviuri despre rapirile OZN, la care a invitat, în egala masura, sustinatori si oponenti ori chiar denigratori ai fenomenului. Pentru buna informare a cititorilor acestei rubrici ai revistei Magazin, propun ca, în câteva episoade, sa reproducem - fara prea multe comentarii - si pareri ale acestora din urma. Printre cele mai prestigioase personalitati intervievate a fost astronomul Carl Sagan, profesor la Universitatea Cornell, cunoscut în România prin mai multe carti, prin serialul de televiziune de mare succes Cosmos, ori ca scenarist al filmului Contact. El a fost unul dintre principalii promotori ai contactelor cu civilizatiile extraterestre, în a caror existenta a crezut cu tarie, fiind coautor al mesajelor difuzate prin sondele spatiale si sustinator al cautarii unor semnale inteligente prin radiotelescoape. Totusi, în mod paradoxal, el nu a fost convins ca fenomenul OZN poate fi o manifestare a unor astfel de inteligente.
Stiinta cere dovezi palpabile
În cazul rapirilor OZN, spunea el, "nu vad o aplicare riguroasa a scepticismului stiintific... Cineva spune ca i s-a întâmplat ceva... Iar oamenii pot spune orice... Asta nu înseamna neaparat ca mint, dar nici nu înseamna ca e adevarat. Pentru a fi luat în serios, este nevoie de dovezi fizice, care sa poata fi examinate pe îndelete de savantii sceptici". Tocmai deoarece oamenii se pot însela atât de usor, "afirmatiile extraordinare pretind dovezi extraordinare".
"John Mack vorbeste de universuri paralele sau alte dimensiuni; acestea sunt idei stiintifice... dar nici pentru existenta lor nu dispunem de dovezi. El mai critica si actualele metode ale stiintei... noi credem în ele, deoarece vedem ca functioneaza".
"O civilizatie tehnologica dezvoltata, cu mii, poate milioane de ani mai avansata decât noi, ar fi posibila... Deci nu se pune problema calatoriilor interstelare cu viteze foarte mari. Trecerea prin zid, mi se pare cam dificila. Nu-mi dau seama cum s-ar putea face..." - spune Sagan. Dar lui i se pare greu de luat în serios ca o civilizatie foarte avansata sa aplice asupra pamântenilor un program de hibridare atât de naiv cum este cel descris de martorii si analistii rapirilor. "De ce ar împerechea oamenii unul câte unul, într-un ritm atât de scazut? De ce n-ar rapi câtiva oameni, pentru a le diseca ADN-ul, sa vada diversele variante si apoi sa faca toate modificarile de inginerie genetica pe care le doresc? Aproape ca si noi putem sa facem asta".
Contaminare culturala?
Sagan considera ca multe istorii despre rapiri sunt rodul "contaminarii culturale" care dureaza de zeci de ani, prin filme, programe de televiziune, carti, interviuri etc. Vorbind despre cei rapiti, Sagan spune "sunt sigur ca durerea pe care multi dintre ei o afiseaza este sincera... În acelasi timp vreau sa accentuez ca halucinatiile sunt un fenomen obisnuit la oameni si nu neaparat un semn ca esti nebun". Copiii, mai ales cei între 7 si 11 ani, au uneori cosmaruri îngrozitoare, visând diversi monstri. Poate la unii aceste cosmaruri persista si la maturitate...
Împatimitilor rapirilor OZN Sagan le spunea: "as incerca doar sa le sugerez sa adopte metoda stiintifica de a lucra concomitent cu mai multe ipoteze de lucru. La ora actuala ei au în minte doar o singura ipoteza si sunt adesea închisi la alternative. I-as invita sa ia în considerare alternativele, sa vada daca nu cumva si acestea au sens". Invitatia ramâne desigur valabila - adaugam noi - si pentru scepticii îndaratnici.

Printre cazurile atipice de rapire prezentate de Preston Dennett în cartea sa: "Extraterrestrial Visitations" figureaza si cel al unui cuplu de pensionari.
In 1995, lânga localitatea Sedona (Arizona), în timp ce William si Rose Shelhart conduceau automobilul pe o sosea izolata, au zarit o lumina care-i urmarea. La un moment dat lumina s-a marit si a aterizat pe câmp în dreptul masinii. Din acest moment nici unul dintre ei nu mai stia ce s-a întâmplat. Urmatorul lucru pe care si-l aminteau era ca - dupa mai multe ore - au ajuns cu masina în preajma unui hotel.
Dându-si seama ca au suferit o "lacuna în timp" s-au decis sa se supuna regresiei hipnotice. În aceasta stare n-a iesit la iveala o "rapire" dupa tipicul obisnuit. Si-au amintit ca aratarile coborâte din vehicul i-au invitat, politicos, sa le viziteze nava. Fara nici o retinere cei doi au acceptat. Înfatisarea vizitatorilor era mai apropiata de cea a pamântenilor decât de a extraterestrilor. Aveau ochii ceva mai mari decât ai oamenilor dar în nici un caz enormi. Daca ar fi dorit, s-ar fi putut plimba pe strada fara sa atraga atentia. Rose spunea ca emanau o usoara aura albastra, ceea ce i-a indus, la nivel mental, sentimentul ca erau pasnici.
Rose a fost surprinsa si de îmbracamintea lor, care semana cu uniformele soldatesti - un fel de salopete largi, încinse cu o centura. O alta surpriza a constituit-o interiorul navei. "Erau tot soiul de lumini, dar foarte putina aparatura din cele care exista pe avioanele noastre. Nu pareau sa aiba nevoie de prea multe lucruri. Ca si cum ar fi pus totul în miscare doar prin comenzi mintale. Erau doar niste luminite. Banuiesc ca pentru monitoare sau asa ceva".
Rose îsi mai amintea si alte detalii, între care unele legate de originea si intentiile vizitatorilor. William s-a dovedit mai greu de hipnotizat si nu tinea minte decât momentul în care au fost invitati sa viziteze nava. Dar el mai trecuse înainte si printr-o alta experienta, similara, mult mai neplacuta, asa ca a luat la cunostinta cu usurare faptul ca, de aceasta data, vizitatorii erau binevoitori.
O vindecare stranie
La câtva timp dupa întâmplarea de mai sus, William si Rose au avut o alta întâlnire în casa lor izolata din Hawaii, ceea ce le-a întarit convingerea ca vizitatorii erau interesati de nivelul lor de prosperitate. Primul indiciu a fost când, într-o dimineata William a descoperit pe încheietura mâinii drepte urma a trei rani de mici dimensiuni care prinsesera crusta, formând un triunghi perfect. Noaptea dormise pe o saltea cu apa, deci nu avea cum sa se zgârie. Sotia lui a fost singurul martor la aceasta întâmplare.
William nu a reusit sa gaseasca nici o explicatie, pâna ce, peste doua saptamâni, incidentul s-a repetat. De data aceasta el a fost trezit noaptea de o raza de lumina orbitoare, care s-a stins dupa aproape un minut. În spatele casei, de unde venea lumina, era o adevarata jungla si ar fi fost imposibil ca o masina sa-si îndrepte farurile catre geamul dormitorului. Desi s-a gândit pentru moment sa se ridice sa vada ce anume se întâmpla, s-a simtit paralizat, incapabil sa priveasca spre dreapta sau spre stânga. Apoi, peste doar câteva secunde, în mod straniu, a adormit. Dimineata, când s-a trezit, si-a amintit imediat cele întâmplate, dar a vazut, pe încheietura mâinii drepte, din nou aceleasi rani - asezate într-un triunghi perfect - asa cum s-a convins imediat si sotia sa.
William avea în momentul incidentului saizeci si sapte de ani. Lucrând multi ani ca postas, el a capatat un "sindrom de canal carpian", care-i cauza dureri si deficiente functionale la mâna dreapta. De asemenea suferea de o degenerescenta a gleznei stângi. Toate tratamentele pe care le-a urmat ramasesera fara rezultat. Dupa incidentele descrise mai sus disfunctionalitatile au început sa cedeze, iar dupa scurt timp se considera 90% vindecat, capabil sa efectueze munci fizice la care înainte nici nu se mai gândea. "Nu-mi pasa daca oamenii se îndoiesc de aceasta explicatie. Eu stiu ce simt" - declara el.
În urma acestor întâlniri William si Rose au capatat ei însisi daruri de vindecatori, situatie întâlnita si în cazul altor contactati.

Preston Dennett, din California, este un cunoscut autor si investigator în domeniul rapirilor OZN. Într-un articol din septembrie 2003 el opineaza ca acest fenomen este mult mai complex decât imaginea schematica a victimei întinse, împotriva vointei sale, pe o masa aflata într-o nava si examinata de aratari cenusii lipsite de sentimente. Desigur - spune el - exista si astfel de rapiri, dar cel putin jumatate din cazurile pe care el însusi le-a examinat nu se supun acestui standard.

Contrar a ceea ce se crede, experientele traite la bordul OZN-urilor nu sunt totdeauna involuntare sau înfricosatoare. În sprijinul acestui punct de vedere Dennett rezuma câteva cazuri prezentate pe larg în recenta sa carte: Extraterrestrial Visitations: True Accounts of Contacts (2002).
Sherry Jamison (pseudonim), maritata, cu un copil de acum adult, a lucrat un timp ca agent imobiliar, apoi si-a completat studiile devenind terapeut licentiat. Prima ei experienta avusese loc la începutul anilor cincizeci, pe când avea opt ani. Ea traia, împreuna cu parintii, într-o zona rurala din statul New Jersey. Într-o noapte s-a trezit pe un câmp aflat nu departe de casa ei. În timp ce se gândea cum a putut ajunge aici, a vazut un mic obiect discoidal plutind deasupra ei, iar mult mai sus un OZN mai mare. Discul emitea o raza stralucitoare de lumina care parca o cauta pe ea. Sherry a rupt-o la fuga îngrozita de-a lungul unui gard, a cazut si s-a ridicat de mai multe ori, cautând un loc unde sa se ascunda. La un moment dat însa raza a învaluit-o si a ridicat-o în aer. Dupa spusele ei "era o raza foarte puternica o data ce m-a dus direct în interiorul vehiculului. În acel moment sentimentul de frica mi-a disparut".
Era tot ce-si aducea aminte. A doua zi dimineata si-a zis ca a fost un vis ciudat, dar si-a dat seama imediat ca era îmbracata altfel decât se culcase aseara si îmbracamintea ei era inexplicabil de murdara. Deci, indiferent ce s-a întâmplat, nu fusese un vis.
Alte dovezi
Pe masura ce crestea, Sherry a avut mai multe astfel de experiente nocturne, reamintite partial, cu vizitatori de tipul omuletilor cenusii aparuti în jurul patului ei. Dimineata când se trezea avea pe corp urme si cicatrice ciudate. Dupa mai multi ani ea a început sa se întrebe daca nu cumva face parte dintre cei etichetati drept "contactati OZN", fara însa ca aceasta problema s-o preocupe în mod special.
O întâlnire nocturna
În anii saizeci s-a întâmplat însa ceva deosebit. Sherry mergea pe motocicleta, singura, în toiul noptii, pe o sosea din muntii Watchung (New Jersey). La un moment dat vehiculul a alunecat si s-a rasturnat. Ea nu s-a ranit, dar pedala de pornire a motocicletei s-a îndoit astfel încât nu mai putea pleca (pe vremea aceea nu exista pornire electrica). Soseaua - laturalnica - era pustie la ora aceea, deci nimeni n-o putea ajuta. Totusi, dupa numai câteva clipe i-au aparut în fata doua aratari stranii, iar Sherry si-a dat seama ca erau aceleasi pe care le vazuse si în dormitorul ei. Pareau hibrizi între omuletii cenusii si oamenii de rasa alba. Aveau ochii mari si foarte întunecati, dar nu acei ochi enormi, migdalati, ai cenusiilor. Nu purtau nici o îmbracaminte sau poate aveau una foarte bine mulata pe corp. Totodata erau luminosi, într-un mod pe care ea l-a caracterizat drept straniu. Pareau prietenosi, dar n-au scos nici un cuvânt. Unul dintre ei a ridicat motocicleta si i-a îndreptat pedala. Ea le-a multumit printr-o înclinare a capului, a pornit motorul si a plecat mai departe.

Faptul ca în literatura sau productiile TV consacrate fenomenului rapirilor OZN sunt evocate îndeobste cazuri devenite de acum "clasice", ar putea sugera unor persoane ideea linistitoare ca activitatea OZN s-a mai diminuat în ultimii ani. Oricine se poate convinge ca lucrurile nu stau asa, consultând recentele aparitii editoriale sau paginile de specialitate de pe Internet. Dam ca un exemplu, în cele ce urmeaza, un astfel de caz.

Eroina celor întâmplate este Ann Francis, de 35 de ani, din statul american New Jersey. Desi membra a grupului Mensa (al persoanelor cu un coeficient de inteligenta foarte ridicat - 2% din populatie), ea si-a întrerupt studiile, pentru a-si întemeia o familie. Acum, când avea deja un sot, doi copii si o situatie stabila, si-a propus sa termine facultatea de fizica. Asa cum comunicau în februarie 2004 investigatorii Evelyn Galson si George Filer, la vârsta de trei ani, Ann a fost luata prin fereastra camerei de doua fiinte care semanau cu micutii Pebbles si Bamm Bamm din serialul de desene animate cu familia Flintstone. Au zburat cu ea deasupra padurii de lânga casa ei, suficient de sus sa vada, într-un luminis, o nava rotunda, asezata pe sol. În usa acesteia statea o aratare cenusie, slaba, cu mâini si picioare lungi. Undeva, pe sus, plutea o alta nava asemanatoare. Ann putea sa vada si strada pe care locuia si pe care, la un moment dat, au aparut si câteva camioane acoperite cu prelata (ca adult ea îsi va da seama ca vehiculele erau militare). Fiintele care o însoteau si-au schimbat imediat înfatisarea, devenind asemanatoate omuletilor cenusii, si au coborât cu ea la nivelul coroanelor copacilor, ca sa nu fie vazuti. De aici amintirile ei deveneau confuze, urmatoarea imagine fiind ca a cazut înapoi în patul ei.

Alte bizarerii
Ann îsi mai amintea ca, în locuinta bunicilor sai din Glassboro (New Jersey), în timp ce se juca în curtea din spate cu un copil din vecini, au venit plutind lânga ei niste obiecte triungiulare, cu lumini, butoane si niste brate mici în partea din fata. Cei doi au fost capabili sa le încalece si sa zboare cu ele. La vârsta lor toate acestea li se pareau firesti. Aparent aceste întâlniri i-au conferit si anumite capacitati paranormale. De pilda, Ann îsi ruga sora sa se ascunda undeva în casa, iar ea spunea când intra într-o anumita camera. Nu stia cum de reusea, dar nu gresea niciodata.
Un program secret de instruire?
Mai târziu, traind în New York, Ann a fost rapita si adusa la bordul unei nave. Cenusiii care o însoteau i-au aratat si o alta nava similara, mult mai mare, care zbura alaturi de ei. Prin hublourile acesteia se zareau omuleti cenusii colaborând aparent cu oameni obisnuiti.
Nu peste mult timp, a trecut pe lânga o librarie în vitrina careia era portretul scriitorului Whitley Strieber, care-si publicase de curând volumul de mare succes Communion, tratând propriile sale rapiri OZN. Ann a devenit extrem de agitata, dându-si seama ca-l cunoaste si chiar l-a vazut la bordul uneia dintre navele pe care fusese si ea rapita. I-a scris imediat o scrisoare pentru a-i aduce la cunostinta acest fapt. Cu ocazia altei rapiri ea a fost dusa într-o zona desertica. Într-o vale se gaseau mai multe cladiri semanând cu vechile asezari ale indienilor Pueblo, cu încaperi patrate dar fara acoperis. În aceste încaperi erau paturi, dulapuri pentru obiecte personale etc. I s-a spus ca este un centru de instruire pentru oameni, instructorii fiind nepamânteni. Existau si încaperi speciale cu pupitre simulând aparent comenzile prin care se puteau conduce OZN-urile. Centrul avea însa si alte obiective pe care Ann nu si le amintea.
Investigarea cazului Ann Francis este la ora actuala în plina desfasurare...

Sursa: RevistaMagazin

Canalul de televiziune SCI-FI din Statele Unite, al grupului Vivendi Universal, canal receptionat de 80 de milioane de abonati, a comandat în 2002, organizatiei Roper, specializata în anchete sociologice, un sondaj vizând civilizatiile extraterestre.
Sondajul a cuprins un lot de 1021 adulti din SUA si a fost realizat în august 2002. Rezultatele au fost date publicitatii în octombrie 2002 si comporta o marja de eroare de 3%. Trei sferturi din cei chestionati considerau ca sunt pregatiti, iar aproape jumatate ca sunt foarte bine pregatiti pentru un eventual anunt ca s-au descoperit dovezi ale existentei vietii extraterestre. O astfel de descoperire nu ar deranja nici credintele religioase ale majoritatii populatiei.
Aproape 70% credeau ca guvernul nu da publicitatii tot ce stie despre viata extraterestra si fenomenul OZN. Proportia celor ce sunt convinsi ca guvernul ascunde aceste informatii este mai mare în rândul tinerilor. Cei mai multi americani, mai ales cei sub 65 de ani si cei de sex masculin, sunt de parere ca aceasta atitudine nu se justifica.

OZN-urile sunt nave ale altor civilizatii?
Doua treimi din americani cred ca exista si alte fiinte inteligente în Univers. Aproape jumatate (48%) cred ca nave extraterestre, eventual de tipul OZN-urilor, au vizitat Pamântul de-a lungul timpului sau ca inteligentele extraterestre au monitorizat evolutia vietii pe Pamânt (45%). Mai mult de o treime din americani (37%) cred ca oamenii au intrat deja în contact cu forme de viata extraterestre. Peste jumatate dintre acestia, de fapt cam un american din cinci, accepta realitatea rapirilor OZN. Aceste convingeri sunt mai accentuate la adultii de sex masculin si la cei sub 65 de ani.
Un american din sapte afirma ca el însusi sau o persoana pe care o cunoaste personal au avut cel putin o "întâlnire apropiata" (adica la o distanta mai mica de 150 de metri) cu un OZN. Cam 3% din total se refereau la un OZN care a cauzat efecte fizice asupra obiectelor, plantelor, animalelor sau oamenilor, iar 2% la "întâlniri de gradul III", adica la întâlniri cu fiinte coborâte din OZN-uri. Dintre cei ce sunt convinsi de realitatea rapirilor OZN, o treime afirma ca au fost rapiti sau cunosc o persoana care a fost rapita.

Specialistii comenteaza
Pentru analiza problemelor ridicate de sondaj, canalul SCI-FI a organizat doua simpozioane la care a invitat specialisti de exceptie. Primul simpozion, tinut pe data de 8 noiembrie 2002, în Washington, D.C., la George Washington University, s-a referit la posibilitatea calatoriilor interstelare, iar al doilea, pe 19 noiembrie 2002, desfasurat la hotelul Regency din New York, a fost consacrat rapirilor OZN, cu trei dintre cei mai cunoscuti investigatori în domeniu: Budd Hopkins, dr. John E. Mack si dr. David M. Jacobs. Ei au cazut de acord ca la cei ce au suferit o rapire OZN (pe care nu si-o amintesc), pot fi regasite - constient - câteva "simptome": s-au trezit odata paralizati, cu sentimentul unei prezente straine în camera, au avut senzatia de zbor în aer, fara sa înteleaga de ce si cum, au gasit pe corp cicatrice si alte urme inexplicabile, fara a sti cauza lor, au vazut globuri luminoase sau lumini fara o sursa fireasca în încapere, au suferit "lacune în timp", de o ora sau mai mult, în care aparent au fost "pierduti", adica nici ei, nici altcineva nu stiau unde au fost.
Un procent de 1,4% din esantion, ceea ce ar înseamna 2,9 milioane de americani, spun ca au trait patru sau cinci dintre aceste evenimente-cheie. Puteau fi oare atât de multi rapiti? Reamintim cititorilor ca în 1991, organizatia Roper mai facuse un sondaj, pentru a estima numarul de persoane care puteau fi victime ale unei rapiri OZN. Esantionul a cuprins 5947 de indivizi, cu o marja de eroare de 1,4%, iar rezultatul fusese atunci ca cel putin un milion de cetateni ai SUA ar fi fost victime ale unor rapiri OZN, care li s-au sters din memorie.

Pamela Stonebrooke este realizata, sigura de sine, rationala si cu simtul umorului. Ea a cântat si în Anglia, Europa continentala si Japonia, colaborând cu cei mai faimosi muzicieni din bransa, deci aparent nu avea nevoie sa caute notorietatea astfel.
Într-un interviu dat în acelasi an, 1998, lui Michael Lindemann, redactor al emisiunii de televiziune CNI News, Pamela relata ca dupa incidente stranii în copilarie si dupa o perioada de proteste antirazboinice în timpul studiilor la universitatea Kent (Ohio), în urma cu vreo 13-14 ani ea a avut o experienta spontana de extracorporalitate. Devenind interesata, a citit despre acest subiect toate cartile care i-au cazut în mâna, sfârsind prin a-si însusi o serie de tehnici care au ajutat-o sa efectueze „calatorii astrale”.

Mama a patru copii hibrizi?
În urma cu cinci ani, în cursul unei astfel de experiente, s-a trezit dintr-o data într-o încapere rotunda, interpretata drept interiorul unui OZN. În jur erau mai multe fapturi, de tipul celor descrise ca „omuleti cenusii”. Nu a înteles ce anume se întâmpla, nefiind interesata de fenomenul OZN. Una dintre fapturi a condus-o într-o alta camera, în care a vazut patru fetite, cam între 8 si 11 ani, cu trasaturi omenesti, amestecate cu altele nepamântene. Acestea au alergat spre ea spunând „mamico” si încercând sa se agate de bratele ei. Pamela a intrat în panica si n-a fost în stare sa le accepte, sa le îmbratiseze, având totodata un profund sentiment de vinovatie. Totdeauna îsi luase precautiile necesare pentru a nu ramâne însarcinata. E adevarat, în decursul anilor avusese patru sarcini false dar si-a spus ca simptomele se datoresc vietii agitate pe care o ducea...
A doua zi dimineata s-a trezit cu convingerea ca a fost doar o foarte vie „calatorie extracorporala”. Dar ambele sale antebrate fiind zgâriate, a început sa se întrebe daca nu a fost cumva mai mult. O persoana de încredere i-a dat o carte despre rapiri OZN; Pamela a plâns tot timpul citind-o. Dupa aceasta o multime de amintiri bizare, aparent pierdute, i-au revenit în memorie. Si-a regasit linistea abia peste vreun an sau un an si jumatate, spunându-si ca daca asta i s-a întâmplat, insemna ca asta-i fusese harazit. Si si-a mai spus „OK, vreau sa merg mai departe, sa înteleg ce se întâmpla”.
Sarpele biblic sau Zburatorul?
Apoi, într-o noapte, s-a trezit facând dragoste în patul ei cu un blond aratos. Nu era un vis, era perfect treaza. Si-a spus – nu cunosc aceasta persoana, nu am adus pe nimeni aseara acasa la mine. Dintr-o data a primit un mesaj telepatic – „esti în siguranta cu mine; noi ne-am mai întâlnit si în trecut”. Dupa aceasta intrusul s-a metamorfozat într-o fiinta reptiliana: cu trupul de forma umanoida, avea totusi pielea ca de sarpe, ochii ceva mai mari ca ai nostri, aurii si cu pupila verticala. Desi surprinsa, ea nu a fost atât de socata încât sa întrerupa jocul. El a revenit apoi si în alte nopti, dintru început cu înfatisarea reptiliana.
Dincolo de contactul fizic întâlnirile au implicat si transmiterea unor idei si a unor mesaje apocaliptice privind viitorul planetei. „Reptoizii” – spune Pamela – sunt aparent mult mai evoluati ca noi, urmasi ai unor specii care au trait cu milioane de ani în urma pe Pamânt. Ei considera ca oamenii sunt fiinte inferioare care distrug un habitat care apartine – din vechime – reptoizilor, deci ar dori acum sa preia controlul. Sexul ar fi doar una dintre cai. Pamelei i s-a mai spus ca printre nenumaratele specii nepamântene care ne viziteaza sunt foarte multe grupuri si interese. Este riscant sa generalizezi ca toti ar fi doar buni sau rai.
Eroina noastra a primit, dupa aparitia sa la televizor, sute de scrisori descriind întâlniri similare. Poate – spune ea – dupa ce vor citi cartea, si aceste femei vor avea curajul sa marturiseasca public experientele lor.

J. Allen Hynek (1910-1986) a fost profesor de astronomie la Universitatea statului Ohio din Columbus, apoi decan si director al centrului de cercetari astronomice de la Universitatea din Evanston (Illinois). Consultant timp de doua decenii al Air Force, el a avut acces la cea mai vasta arhiva de date privind observatiile OZN. Între altele, Hynek a stabilit si sistemul de clasificare a observatiilor în "întâlniri de gradul 1, 2, 3" etc.
Coautor al cartii "The Night Siege" (1987), consacrata faimoaselor aparitii OZN de pe valea fluviului Hudson, începute în decembrie 1982, Hynek a scris la 30 august 1985 un eseu intitulat "Radacinile automultumirii" (The roots of complacency), care însa n-a mai fost inclus în volum si a ramas mult timp inedit, deoarece la scurt timp dupa aceea sanatatea astronomului s-a deteriorat iar în aprilie 1986 el s-a stins din viata. Ne facem o datorie sa redam mai jos un rezumat condensat al acestui veritabil testament stiintific.
Nu departe de New York City s-a petrecut ceva uluitor: sute de persoane cu o buna pregatire, aflate la mare distanta între ele, au vazut si au descris acelasi obiect urias, în forma de "V" sau de bumerang, acoperit de lumini stralucitoare, miscându-se foarte încet, în apropierea solului. Nu a fost o himera. Pe foarte circulata autostrada "Taconic Highway", masinile s-au oprit iar pasagerii au urmarit nauciti, îngroziti sau dezorientati, spectacolul. Acest fenomen s-a petrecut de multe ori, de-a lungul mai multor ani.
Nimeni nu reactioneaza
Totusi, media din întreaga lume, tot timpul avida de senzational, a ramas surda. Doar ziarele, radiourile sau televiziunile locale au publicat scurte stiri, asupra carora nu s-a revenit. Faptul ca sute de navetisti din zonele suburbane, în principal cu o buna pregatire, au ramas uimiti si cuprinsi de veneratie sau groaza, nu constituie oare o garantie suficienta pentru a declansa un comentariu din partea mass media? Politia a fost si ea neglijenta, esuând în datoria sa de a-i asista pe cei ce au sunat îngroziti sau extaziati la mai multe posturi de politie. Exista înregistrarile pe banda ale acestora. Militarii au esuat în a asigura siguranta publica în fata unei posibile invazii. Autoritatea Federala de Aviatie a esuat în a asigura respectarea regulilor de siguranta a zborurilor, a celor de iluminare a aparatelor de zbor, în conditiile în care obiectul trecea, riscant, la rasul acoperisurilor. A fost ca o boala, ca un virus al unei apatii mortale, al indiferentei fata de datorie, de care s-au contaminat cu totii... în afara de martorii evenimentelor... Oamenii de stiinta, pentru care un astfel de eveniment ar trebui sa reprezinte un interes extraordinar, au esuat în a-si respecta juramântul "hipocratic", de a examina atent orice mister iesit din comun pe care-l întâlnesc. Sunt sute de casete si mii de depozitii, scrise de martori credibili, despre evenimentele petrecute. Exista si fotografii si înregistrari video. Acestea sunt dovezi. Doar un reporter inept, care nu s-a obosit sa arunce macar o privire asupra teancului de benzi magnetice si a altor materiale acumulate, a afirmat ca era desigur vorba de o formatie de avioane usoare - concluzie absolut de nesustinut, daca se examineaza faptele.

De ce?
Care sa fie cauza indolentei? De vina se pare ca e natura umana. Mintea omeneasca are limite privind acceptarea si raspunderea. În istoria stiintei exista nenumarate exemple în acest sens. Vesnica lupta a pionierilor pentru noi orizonturi a fost mereu sabotata si minimalizata de catre cei incapabili, cei cu mentalitati de tipul "nu va zbura niciodata" sau "asa ceva nu e posibil". Si daca ceva nu e posibil, n-are sens - desigur - nici sa ne gândim la el, nici sa vorbim despre el. Întrucât "asa ceva nu poate exista", daca cineva ar spune totusi ca exista, este clar ca s-a înselat, deci n-are rost sa mai verificam... Este ca si cum o idee complet noua ar "supraîncalzi circuitele mintii omenesti" si sare siguranta. Când se atinge acest punct de ruptura, mintea colectiva ignora cu buna stiinta realitatea patenta, pe care n-o poate accepta. La fel s-a întâmplat si în al doilea razboi mondial, când nimanui nu-i venea sa creada stirile despre holocaust. "Bumerangul" si holocaustul sunt doua exemple izbitoare despre ce anume se întâmpla când mintea colectiva ignora voit evidenta. Dar istoria a aratat ca vine totdeauna un moment în care zagazurile informatiilor si ale întrebarilor se rup, uneori catastrofic, dupa care, iata, marii întelepti, printr-o turnura total irationala, vor spune "Oh, dar noi am stiut asta tot timpul".

Un incident complex si controversat a avut loc în 2001 pe coasta de est a Australiei, în apropiere de localitatea Tiaro din statul Queensland. Protagonistii au fost Keith Rylance (39 de ani), sotia lui Amy (22 de ani) si asociata lor în afaceri Petra Heller (35 de ani).
In seara zilei de 4 octombrie 2001 toti trei se aflau într-o podgorie, proprietatea lor, în încaperi diferite ale unei locuinte-rulota. Încaperile comunicau între ele prin usi, care în seara aceea ramasesera întredeschise. La ora 23.15 Petra s-a trezit din somn sesizând ceva neobisnuit. Mergând în camera de alaturi, unde statea Amy, a vazut ca prin fereastra rulotei intra un fascicul rectangular de lumina "solida", trunchiata înainte de a ajunge la peretele opus. În interiorul paralelipipedului luminos plutea Amy, într-o pozitie care sugera ca ar dormi, alunecând încet afara prin geam. Tot în interiorul luminii se zareau câteva obiecte care fusesera pe o masuta de cafea de lânga canapea. Înainte de a lesina de emotie, Petra a apucat sa vada ca lumina venea de la un OZN în forma de disc, stationând nu departe, în apropierea solului.
Peste câteva clipe, când si-a revenit, Petra a început sa tipe, trezindu-l pe Keith. El spunea ulterior ca Petra era extrem de agitata, sub geam zaceau împrastiate obiectele de pe masuta de cafea, iar geamul era strabatut de doua crapaturi perpendiculare. Amy nu era nicaieri. În consecinta, pe la 23.40, Keith a sunat la politia din Tiaro. Peste vreo ora si jumatate au sosit doi politisti, unul din Tiaro, altul din Maryborough - principalul oras din zona - iar putin mai târziu si un al treilea. Dupa declaratiile lor, cei doi martori pareau extrem de agitati. Încercând sa nu-si piarda cumpatul în fata situatiei cu totul neobisnuite, politistii au început sa adune probe. Înainte sa termine, a sunat telefonul. O femeie de la o benzinarie din preajma orasului Mackay, aflat la circa 790 de kilometri mai spre nord, spunea ca a gasit-o pe sotia lui Keith, ratacind dezorientata pe câmp. Amy a afirmat ulterior ca-si amintea doar ca statea pe canapea în rulota, iar apoi s-a trezit întinsa pe o masa într-o încapere stranie, rectangulara, cu peretii luminosi. O voce i-a spus sa stea linistita, dupa care a aparut un individ înalt de vreo 1,80 m, îmbracat într-un combinezon negru si având pe fata o masca cu gauri pentru ochi, nas si gura. Amy avea impresia ca a stat mai mult timp aici, dar nu putea estima cât anume. La un moment dat i s-a spus ca, din anumite motive, nu va fi adusa înapoi în locul din care a fost luata ci "în apropiere". Apoi s-a trezit culcata pe pamânt, într-un câmp cu copaci în jur. Se simtea oceanul în apropiere. Desi dezorientata, ea a reusit sa ajunga la un drum si, de-a lungul acestuia, la o benzinarie. Cei de aici au crezut la început ca e beata sau drogata, deoarece era confuza si abia se tinea pe picioare. De aceea au dus-o la un spital.
Politia din Mackay, implicata si ea imediat, i-a cerut lui Amy sa dea o declaratie privind cele întâmplate, sub juramânt si cunoscându-se ca orice fals este pedepsit prin lege. Ea a spus, între altele, ca nu i s-a mai întâmplat ceva asemanator, desi, pe când era în clasa cincea, mai vazuse un OZN înconjurat de alte obiecte mai mici.
Politia i-a gasit lui Amy o camera de motel unde a doua zi au sosit Keith si Petra. Ei au notat toate detaliile de care îsi amiteau si au facut numeroase fotografii, mai ales privind urmele aparute pe corpul femeii, pe fiecare calcâi si - dispuse în triunghi - pe o coapsa. Parul de pe cap, vopsit în urma cu câteva zile, crescuse, aratând pe o portiune considerabila culoarea originala, ca si cum pentru Amy ar fi trecut mult mai mult timp decât cele câteva ore în care aparent fusese rapita. Cei trei, pe baza unor numere de telefon gasite într-o revista de profil, au luat legatura cu Diane Harrison, directoarea nationala a Australian UFO Research Network, istorisindu-i chiar în dupa amiaza de 5 octombrie cele întâmplate. La scurt timp s-a implicat si cunoscutul investigator australian Bill Chalker, care - printr-o coincidenta - avea programata peste câteva zile o expunere tocmai despre cazurile de "lumina solida" în contextul fenomenului OZN.

Din pacate, toate aceste discutii, ca si investigatiile de teren care au urmat, nu au putut înlatura toate semnele de întrebare. În plus, la un moment dat, martorii au evitat sa mai dea declaratii, invocând faptul ca se simt amenintati.

Biserica Catolica, privita îndeobste ca fiind mai conservatoare, a aratat în ultimii ani o surprinzatoare deschidere spre problematica civilizatiilor extraterestre, ca si a fenomenului OZN, interpretata ca manifestarea unor inteligente nepamântene.
In august 1996, investigatorul german Michael Hesemann i-a luat un interviu monsignorului Corrado Balducci, reputat teolog si exorcist, membru al Curiei Bisericii Romano-Catolice, de la Vatican. Declaratiile sale, desi nu reprezinta punctul de vedere oficial al Vaticanului, reflecta anumite preocupari actuale în aceasta privinta.
Balducci spunea între altele: "Existenta extraterestrilor nu mai poate fi negata, sunt de acum prea multe marturii în privinta lor si a farfuriilor zburatoare, asa cum dovedeste cercetarea OZN. A spune categoric ca ele sunt iluzii si halucinatii sau ca relatarile unui martor ocular nu reprezinta o dovada, e o greseala. Aceasta ar însemna sa punem sub semnul întrebarii valoarea marturiei în general, ceea ce ar avea consecinte serioase pentru religia însasi... Sa nu subestimam valoarea marturiilor omenesti... Religia însasi se bazeaza pe marturia oamenilor care au avut parte de revelatia divina...". "Exista un pasaj în Noul Testament, în care apostolul Pavel se refera la Iisus ca la Regele Universului nu doar ca la un rege al lumii pamântesti. Aceasta înseamna ca totul în Univers, inclusiv extraterestrii, OZN-urile etc. sunt conciliabile cu Dumnezeu". "
Religia crestina nu exclude existenta extraterestrilor, existenta farfuriilor zburatoare, faptul ca extraterestrii sunt mai evoluati decât noi. În cercetarea OZN gasim indicatii clare ca acestia sunt fiinte cu un suflet mai independent de trup, de materie. Poate extraterestrii sunt fiinte a caror latura materiala se subordoneaza laturii spirituale. Dumnezeu nu ne-a spus nimic despre alte lumi locuite din Univers, pentru ca nu a socotit ca este necesar".
"Nu cred ca îngerii utilizeaza farfurii zburatoare. Dar, desigur, ei ar putea sa se foloseasca de ele pentru a ne demonstra ceva. Sa lasam stiinta sa dovedeasca faptul ca îngerii calatoresc cu farfurii zburatoare! Eu nici nu voi nega, nici nu voi afirma aceasta".
"Extraterestrii... sunt fiinte de o mare bunatate, care doresc sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu. Dar aici ne aflam pe un tarâm al speculatiilor... Fiecare eveniment sOZNt trebuie examinat cu maxima atentie, nu ca un miracol, ci ca ceva aflat deasupra obisnuitului; nu ca un incident divin sau demonic ci ca o realitate fizica, parte a naturii. În timp, progresul stiintific va veni atât în ajutorul parapsihologiei cât si al cercetarii OZN". În 1999, monsignor Corrado Balducci i-a explicat prof. John Mack ca atât credinta religioasa, cât si cercetarea fenomenului OZN se bazeaza pe marea importanta a marturiei. Biserica ia in foarte serios rapoartele privind OZN-urile, tocmai datorita marelui numar de marturii concordante. Catolicii au vechi criterii pentru conditiile în care o marturie (de exemplu a unui miracol) poate fi luata în considerare sau nu. Chiar daca nu acceptam ca aceste criterii pot servi ca dovezi stiintifice, ele merita sa fie luate în considerare.
Într-un articol recent al sau, Corrado Balducci îl citeaza pe George Coyne, astronom la observatorul din Vatican, care a declarat: "Este o nebunie sa crezi ca omul este singur în Univers", ca si pe marele stigmatizat Padre Pio, canonizat în 2002, care declarase: "Neîndoielnic, Dumnezeu nu îsi limiteaza gloria la acest micut Pamânt. Pe alte planete exista alte fiinte, care nu au pacatuit si nu au cazut precum noi".
În acelasi articol, sunt amintite luarile de pozitie pozitive fata de realitatea fenomenului OZN ale unor rabini din Israel, ale autoritatilor religioase musulmane din Turcia, în 2001, ca si ale lui Dalai Lama, capul bisericii budiste tibetane.
Balducci mai sublinia ca însusi Papa Ioan Paul II a trimis congresului international OZN de la Acapulco, din decembrie 1999, cele mai bune urari ale sale, având în vedere ca "ceea ce fac ei este o activitate extrem de importanta". Tot Papa, în 1999, la întrebarea unui copil daca exista extraterestri, a raspuns: "Tine minte întotdeauna: Ei sunt copiii lui Dumnezeu, la fel ca si noi".

Ceea ce azi numim "experimente genetice realizate în contextul rapirilor OZN" reprezinta un fenomen care a însotit întreaga istorie a umanitatii, primind, dupa caz, diverse denumiri. Aceste activitati au fost puse, în Biblie si în Cartea lui Enoh, pe seama îngerilor, dar ele sunt prezente si în numeroase alte traditii.

La mai toate popoarele exista credinta în interventii ceresti pentru a da nastere - dupa expresia biblica - unor "oameni cu nume". Eroii Greciei antice erau considerati hibrizi creati din mame pamântene si tati coborâti din Olimp (rar invers, ca în cazul lui Achile). De pilda, Danae, închisa într-un turn si însamântata printr-o ploaie de aur venita din ceruri, de la Zeus, l-a nascut pe eroul Perseu. Nepoata acestuia, Alcmena, se va împreuna si ea cu Zeus, nascându-se astfel Hercule etc.
Istoricul roman Suetoniu afirma ca împaratul Augustus a fost rezultatul unei relatii între mama lui si un "incub"; la fel s-a spus despre Platon, Alexandru cel Mare, Cezar, despre legendarul vrajitor Merlin si despre multi altii.
Incubi si succubi
Incubii erau fiinte de pe un alt tarâm, care se credea ca vin noaptea, pe furis, în paturile femeilor, pentru a se împreuna. Aceste personaje sunt prezente în miturile si povestile mai tuturor popoarelor, între care în legendele românesti cu zburatorul.
Echivalentele lor feminine - succubii - viziteaza paturile barbatilor. Uneori se manifesta ca o apasare pe piept, paralizie, mirosuri ca de vechi, scaderea temperaturii, atingeri, soapte etc. Acelasi intrus nocturn era cunoscut sub numele de Lilatu de catre babilonieni, Lilith de catre evrei (care credeau ca a fost prima sotie a lui Adam, înainte de Eva), naluca Lamia, la grecii antici si apoi în evul mediu etc. La vechii germani ea se numea mare, de unde s-a nascut expresia engleza actuala de nightmare sau cea franceza de cauchemar (ambele cu sens de apasare nocturna sufocanta).
Despre aceste fapturi au scris si Tertullian, sau Sfântul Augustin. Incubii si succubii au fost considerati demoni de catre teologii medievali. Unul dintre acestia, pe nume Sinistrari, ne-a lasat o lucrare din care reiese ca în vremea sa clericii erau tot atât de derutati de multimea rapoartelor privind incubii si succubii pe cât sunt cercetatorii moderni ai fenomenului OZN de istoriile privind aparente experimente genetice cu ocazia întâlnirilor de gradul IV. Cel mai mult îl intriga pe Sinistrari faptul ca demonii din aceasta categorie nu se supun exorcistilor (asa cum se stia ca se supune Satana) si nu se tem de relicve sau alte obiecte sfinte. Prin urmare, conchidea el, acesti demoni nu cad în aceeasi categorie cu diavolii de care sunt posedati unii oameni.
Jacques Vallée, în cartea Dimensions, mentioneaza ca într-un calendar francez din secolul XV exista imagini în care demonii sunt înfatisati penetrând abdomenul victimelor lor cu ace lungi, exact ca în rememorarile unor martori rapiti de OZN-uri.
Alte spirite ale noptii
Exista, în traditia populara, în particular în folclorul nostru, si alte fapturi implicate în rapiri OZN si experiente sexuale. Între acestea pot fi mentionate ielele, care, dupa Victor Kernbach "locuind în vazduh, în paduri sau pesteri, apar mai ales noaptea... fostul lor ring de dans ramâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul batatorit". Ele zboara "fara aripi" strabatând "noua mari si noua tari" într-o noapte. "Sunt rapiti si dispar fara urma toti cei care au reusit sa învete sa cânte cântecele ielelor". Dupa chestionarele lui Nicolae Densusianu, pe unde trec ielele "nu mai creste iarba", "se înnegreste iarba în forma de cerc". Ielele "vin pe sus cu lautari" îndeosebi "cimpoieri", "au lumânari aprinse" si "joaca în pomi". Întâlnind oameni "îi poarta prin aer de ramân neoameni pe viata". Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae numea ielele "nimfe ale aerului, îndragostite cel mai des de tinerii mai frumosi".
Toate aceste motive, la care se pot adauga altele, privind: pitici, spiridusi, zâne, rusalce, nimfe, ca si alte spirite ale noptii, sunt si permanente ale rapirilor OZN moderne.

Conform analistilor fenomenului, o buna parte din rapirile OZN se asociaza cu un imens program de hibridatie. Aratam ca aceasta asociere - între fiinte coborâte din Cer si experiente genetice asupra oamenilor - este prezenta deja în Cartea Facerii, ca si în Cartea lui Enoh. Dar ea pune într-o noua lumina si mitul lui Noe.
In Biblie se spune doar ca "rautatea oamenilor s-a marit pe Pamânt... Si S-a cait Dumnezeu ca l-a facut pe om" drept pentru care trimite Potopul pe Pamânt. Va fi crutat doar Noe, deoarece era "drept si neprihanit". Cartea lui Enoh da o alta explicatie de ce a fost Noe cel ales. Pasajul este reprodus chiar de doua ori, semn al importantei care i s-a acordat. Lui Lameh - fiul lui Matusalem si nepotul lui Enoh - i s-a nascut primul baiat, pe care-l va numi Noe. Numai ca, spre surprinderea generala, el avea "pielea alba ca zapada si roza ca un trandafir" (ne putem întreba care era culoarea pielii parintilor si stramosilor sai daca acest fapt i-a mirat atât de mult?). Mai aflam ca avea "un par alb si lung ca lâna" iar ochii, când si i-a decschis "au inundat cu lumina toata casa, ca stralucirea soarelui". Nu cumva Noe era primul hibrid de rasa alba din istoria speciei umane? Tatal sau, bulversat, cere ajutorul lui Matusalem, care si el va merge sa se sfatuiasca cu Enoh spunându-i ca s-a petrecut "o minune greu de înteles", ca "Lameh are un fiu care nu-i seamana deloc si care nu pare sa tina de neamul omenesc" si ca el crede ca "acest copil nu este al lui, ci ca este nascut dintr-un înger din cer".
La Qumran, lânga Marea Moarta, a fost gasit în 1947 asa-numitul "pergament Lameh", care da si alte amanunte. În el se povesteste ca Lameh fusese departe de casa mai mult de noua luni, iar când s-a întors, sotia sa tocmai îl nascuse pe Noe, care arata foarte diferit de parintii sai. Nevasta lui se dezvinovatea spunând: "Doamne al meu îti jur ca samânta aceasta a fost a ta, aceasta conceptie de la tine si sadirea fructului de catre tine, nicidecum de la vreun strain, de la vreun strajer ori de la vreun fiu al Cerului...".

O noua lucrare pe Pamânt
Primele cuvinte ale explicatiei pe care o da Enoh la aceasta întâmplare sunt: "Domnul este pe cale sa faca o noua lucrare pe Pamânt...". Dupa aceasta el anunta ca Potopul urma sa nimiceasca toti pamântenii, nu numai hibrizii procreati de îngerii cazuti, crutându-i doar pe Noe si pe descendentii sai. Ne putem întreba deci, cu îndreptatire, daca nu cumva Noe reprezenta, în sfârsit, hibridul reusit, cel dorit de Inteligenta Superioara, specimenul uman ideal care trebuia pastrat si raspândit pe Pamânt. Aceasta înseamna însa ca nu doar îngerii, ci si Divinitatea însasi era implicata în experimente de îmbunatatire a speciei umane, urmasii imediati ai lui Adam si ai Evei nefiind înca gasiti corespunzatori.
Hibridatii si dupa Potop?
Din Vechiul Testament mai rezulta ca pe Pamânt au fost vazuti "uriasi" si dupa Potop. Ei sunt mentionati de cei trimisi de Moise sa exploreze tara promisa, ca si ulterior în mai multe locuri, unde poarta numele de "Refaimi". Cine a condus experimentele de hibridatie pentru crearea lor? Întrucât aceste manevre au ramas nepedepsite, înseamna ca s-au facut cu voia Domnului...
Diversi autori preocupati de subiect includ si imaculata conceptie a lui Iisus, ori alte nasteri miraculoase (Isaac, Ioan Botezatorul) în aceeasi categorie a crearii unor personalitati aflate deasupra standardului speciei umane, prin însamântari artificiale precedate de o manipulare genetica. Faptul ca vestea este anuntata de îngeri este un argument în plus pentru aceasta ipoteza. La nasterea lui Iisus s-au semnalat, conform evangheliilor canonice sau apocrife, mai multe fenomene: o lumina orbitoare deasupra ieslei, steaua calauzitoare a magilor etc., tipice si ele rapoartelor OZN. În scrierile unor autori antici precum Justin, Flavius Josephus, Athenagoras, Lactantius, Tertulian, Marcus Ephesianul, Eusebius, Sfântul Ambrozie, Sfântul Augustin etc. se gasesc si alte istorii privind relatii amoroase, dupa Potop, între îngeri si femeile pamântene. Tot de la ei ne-a ramas povata ca femeile trebuie sa se roage cu capul acoperit pentru a nu ispiti îngerii, sfat respectat în multe locuri si în zilele noastre.

Majoritatea specialistilor care au analizat rapirile OZN, afirma ca vizitatorii urmaresc un imens program de hibridare asupra pamântenilor. De când dureaza acest proces? Se pare ca dintotdeauna - daca ar fi sa ne luam dupa Biblie sau dupa traditii sacre ale altor popoare.

Intr-un text sumerian, cu cel putin o mie de ani mai vechi decât cele mai vechi scrieri biblice, text citat de Zecharia Sitchin în Genesis Revisited (1990), se vorbeste de Anunnaki, ceea ce în sumeriana însemna "cei care au venit din Cer pe Pamânt". Acestia ar fi sosit, conform documentului, în urma cu 445.000 de ani dintr-un loc numit Nibiru (pe care Sitchin îl considera o planeta îndepartata), creând omul, prin amestecarea unor componente divine cu altele pamântene. Daca tinem cont ca în perioada respectiva calculele se faceau adesea în ani lunari (adica în luni) valoarea citata putea însemna si circa 40.000 de ani, adica aproape de perioada în care apar fosilele omului modern. Sitchin interpreteaza textele sumeriene în sensul ca Anunnaki ar fi venit pe Pamânt pentru a extrage aur si - având nevoie de sclavi - ar fi procedat la manipulari de inginerie genetica, cu fertilizare in-vitro, asupra unor oameni-maimuta. Sitchin afirma în concluzie ca Adam si Eva n-ar fi fost altceva decât primii "copii-eprubeta". În cartea citata, el reproduce un desen de pe un sigiliu sumerian, în care apar niste zeitati, un copil si mai multe vase. Autorul argumenteaza ca desenul prezinta tocmai aceasta operatie.

Purtator al scânteii divine
Dupa Biblie, Elohim, Dumnezeul plural, a creat omul "dupa chipul si asemanarea Noastra", deci nu ca un sclav ci ca un purtator al scânteii divine. El primeste, în aceasta calitate, porunca Domnului: "umpleti Pamântul si supuneti-l! Si stapâniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate dobitoacele si peste tot pamântul, peste toate vietatile ce se târasc pe pamânt".
Dupa aceasta creatie, "experimentele genetice" n-au încetat. În Biblie scrie: "fiii lui Dumnezeu, vazând ca fiicele oamenilor sunt frumoase si-au luat dintre ele sotii, care pe cine si-a ales... fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor si acestea le daruiau fii; acestia sunt uriasii din vechime, oamenii cei vestiti". Cartea lui Enoh este mai explicita. Ea spune ca un grup de doua sute de "copii ai cerurilor" si-au facut un plan sa-si ia neveste pamântene si sa faca cu ele copii. Seful grupului - Samyaza - îsi avertizeaza subalternii ca vor fi pedepsiti pentru aceasta, totusi, sau nu vrea sau nu are autoritatea sa se opuna. Drept rezultat se nasc uriasii Nephilim pomeniti si în Biblie. Chiar daca acceptam ca îngerii erau de sex masculin, ramâne problema compatibilitatii genetice. Doar indivizii din aceeasi specie pot avea urmasi capabili sa se reproduca în continuare. Îngerii apartineau oare aceleiasi specii ca si oamenii? Daca nu, înseamna ca ei au efectuat asupra pamântenilor experimente genetice de hibridare. Iar aceste experimente nu au fost pe placul Divinitatii. Asa cum stim din aceleasi surse, urmasii hibrizi au fost distrusi prin Potop, iar îngerii au fost aspru pedepsiti.
Creationism si evolutionism
Oamenii de stiinta sunt convinsi ca omul este rezultatul unei îndelungate evolutii biologice. Numai ca în aceasta evolutie exista si multe semne de întrebare. De exemplu, în succesiunea hominizilor apar salturi bruste, inexplicabile. Multi învatati au opinat ca aceste salturi puteau fi rezultatul interventiei unor instante nepamântene. În felul acesta s-ar putea stinge contradictia dintre creationism si evolutionism, întelegând ca omul ar fi fost într-adevar creat, de o instanta cosmica aflata mult deasupra noastra, dar nu din nimic ci îmbunatatind - prin tehnici de tipul ingineriei genetice - creaturi inferioare existente deja. Cu alte cuvinte "tarâna" din care a fost facut omul conform traditiei biblice, ar trebui interpretata ca "materie pamânteana", incluzând aici si vietuitoarele de pe Pamânt.