Spiritul si varsta in societate II


A apărut Zetgeist 2 (Spiritul si varsta in societate 2), se numeşte Addendum şi e foarte tare. Evident, Zeitgeist 2: Addendum vine după Zeitgeist 1 (Spiritul si varsta in societate): Endgame. Nu-i nevoie să ştii fizică cuantică pentru a înţelege asta. Asta sau că lumea nu-i aşa cum o vezi la ProTV.

Se pare ca Romania e-n rahat până-n gât. O să vezi înşiruite la un moment dat instrumentele care sunt aplicate rând pe rând fiecărei ţări cu scopul de a o stoarce de resurse şi implicit de bani. Ţara noastră se duce dracului chiar în timp ce vorbim, şi nu cred că se va trezi prea curând vreun naţionalist cu adevărat iubitor de patrie să ia frâiele puterii în mâini şi să se opună globalizării. Suntem cu atât mai sclavi cu cât refuzăm mai mult să credem că suntem sclavi.

Mă întreb câţi asasini economici au zăbovit prin Bucureşti în ultimii ani şi cât rău ne-au făcut cu adevărat. Am pus filmul dedesubt, şi vă invit la vizionare (şi poate îndoctrinare) plăcută întâi, şi apoi la o discuţie despre Zeitgeist, despre creatorii lui şi despre ce vor ei de la noi.

























Disparitia lui David Lang

La 23 septembrie 1880, in miezul zilei, cinci oameni aflati la o ferma, nu departe de oraselul Gallatin (Tennessee), au devenit martorii unei intimplari incredibile.

Pe locul unde se aflase Lang cu un minut in urma, nu mai era nimeni

Ferma apartinea lui David Lang, care locuia aici impreuna cu sotia sa Emma si cei doi copii ai lor - George, un baietel de 8 ani, si Sarah, o fetita de 11 ani. Impreuna cu ei mai locuiau de asemenea si servitorii lor.

Cei doi copii se jucau linistiti in curte, iar doamna Lang stringea rufele uscate de pe sirma. La un moment dat, David Lang a trecut pe linga ea si i-a spus ca merge pe izlaz, unde se aflau vitele la pascut. In momentul in care el a luat-o catre izlaz, in departare a aparut binecunoscuta trasura cu un cal a judecatorului August Peck, bun si vechi prieten al familiei Lang. David i-a facut semn cu mina si a asteptat ca trasura se apropie, dupa care s-a intors, gata sa o ia a inapoi catre casa.

Un minut mai tirziu insa, s-a intimplat ceva cu totul neasteptat: David Lang a disparut, pur si simplu, ca si cind s-ar fi topit in aer, sub ochii uimiti ai sotiei sale, ai celor doi copii si ai bunului sau prieten. Pe locul unde se aflase cu un minut in urma, nu se mai afla nimeni.

Fiecare bucatica de pamint a fost cercetata cu atentie

Martori ai acestui eveniment au fost cinci persoane: Emma Lang si cei doi copii, judecatorul Peck si cumnatul acestuia, care il insotea in vizita. Terifiata, Emma a scos un strigat de deznadejde, iar copiii au ramas intepeniti de uimire. Dupa ce si-au mai revenit, cei cinci au alergat de indata spre locul unde se aflase Lang, dar acolo nu se afla nici macar o urma cit de mica a prezentei lui. Izlazul pe care pasteau vitele avea o suprafata perfect intinsa, asa ca aici nu se putea ascunde nimeni. Deznadajduita, Emma i-a luat pe judecator si pe cumnatul acestuia si impreuna au inceput sa scotoceasca prin iarba, in speranta ca vor gasi o groapa sau un sant, in care David ar fi putut cadea. Au mai venit in fuga si servitorii, iar Emma a intrat in panica, izbucnind intr-un plins isteric, astfel ca sarmana femeie a fost dusa imediat in casa. S-a tras imediat clopotul si fermierii vecini au venit in fuga din toate partile. Desi intre timp se lasase seara, fermierii au luat cu ei felinare si au inceput cautarile sistematice pe cei 500 de metri patrati cit avea izlazul. Oamenii verificau cu atentie fiecare bucatica de pamint, sperind ca vor fi mai norocosi si vor gasi o mica groapa, in care Lang s-ar fi putut afla. Cercetarile au fost insa in zadar.

Potrivit unora, un inger il luase cu sine pe Lang

In urmatoarele saptamini, doamna Lang s-a aflat in stare de soc si nu a mai parasit patul. Toate slugile, in afara de bucatareasa, au plecat pe rind de la ferma, fara a mai pretinde nici macar o parte din drepturile banesti cuvenite. Intre timp, proprietatea sotilor Lang a inceput sa fie zilnic vizitata de tot felul de curiosi. Alertata, politia a inceput imediat o ancheta, iar topograful trimis de autoritatile locale a mentionat in raportul sau ca terenul nu prezenta nici un fel de santuri sau gropi. Cu toate acestea, izlazul a fost sapat pe intreaga sa suprafata, pina la adincimea de o jumatate de metru.

Povestea disparitiei fermierului a inceput sa fie impanata cu tot felul de nascociri, care de care mai fanteziste. Localnicii sustineau cu tarie ca cerul se deschisese si un inger il luase cu sine pe Lang. Apoi au inceput sa se intreaca intre ei, povestind, care mai de care, cum l-a vazut pe Lang ratacind pe pajistile invecinate. Toate povestile de acest soi contineau multe amanunte contradictorii si nu aveau nici un suport real.

Un glas se auzea de undeva de sus

In primavara anului 1881, jucindu-se pe izlaz, cei doi copii au observat ca in locul unde le disparuse tatal crestea o iarba galbuie, ce forma un cerc cu un diametru de aproximativ 5 metri.

Glasul care venea de nicaieri

Observind acest lucru, Sarah l-a strigat pe tatal sau si deodata... copiii au auzit glasul acestuia, cerind ajutor. Glasul venea de undeva de sus totusi, dar se auzea din ce in ce mai slab, pina nu s-a mai auzit deloc. Incepind din acea zi, copiii au inceput sa vina la locul respectiv zilnic, in speranta ca il vor auzi din nou pe tatal lor cerind ajutor. Acesta nu a mai raspuns insa nicicum la chemarile lor disperate.

Intre timp, doamna Lang si-a mai revenit, dar parul blond odinioara era acum albit complet. Ea nu putea sa creada cu nici un chip ca sotul sau era mort si de aceea a refuzat sa-l pomeneasca la biserica. Ulterior, ea a plecat de la ferma, dupa ce i-a dat judecatorului tot pamintul in arenda, cu exceptia izlazului aflat in fata casei. Acesta a ramas neatins, pina la moartea Emmei.

Oamenilor a inceput insa, nu se stie de ce, sa se teama de ferma, iar cei din jur au reusit sa-si vinda pamintul pe nimica toata, numai sa plece din acele locuri.

Ceva stralucitor si zgomotos deasupra iazului

Intre timp, George, fiul lui Lang, care era acum un tinar in putere, a venit din nou la locul unde disparuse tatal sau. El afirma ca vazuse noaptea ceva stralucitor deasupra izlazului si ca auzise tot felul de zgomote ciudate. El a adus, la un moment dat, chiar si un preot, dar pentru ca acesta a inceput sa indruge ceva despre faptul ca tatal sau fusese rapit de slugile diavolului, tinarul s-a suparat si l-a lasat acolo, pe cimp.

Pe locul fermei s-a construit o uzina

La inceputul secolului al XX-lea, locul a inceput brusc sa fie vizitat de tot felul de turisti. Un tinar intreprinzator local, nepotul judecatorului Peck, a inceput sa organizeze excursii, iar locul unde odinioara disparuse Lang a fost ingradit. Ferma a devenit astfel un muzeu, iar pentru o anumita suma vizitatorilor le era aratata masa la care obisnuia sa stea Lang, Biblia acestuia si palaria lui cu boruri mari.

In anii ’20, pe la periferia orasului Gallatin a fost descoperit petrol, astfel ca Morgan, magnatul petrolului, a cumparat toate terenurile, fara a-i pasa citusi de putin de legendele despre fermierul disparut. Chiar pe locul fermei a fost construita o uzina de prelucrare a petrolului si astfel ferma a incetat de fapt sa mai existe.

In a patra dimensiune sau rapit de extraterestri

Analizind acest caz, ca si multe altele asemanatoare, multi cercetatori si-au expus parerea in legatura cu disparitiile incredibile ale unor persoane. Frank Edwards, de exemplu, are pentru cazul Lang doua variante: sau David Lang a intrat in cea de-a patra dimensiune, sau a fost rapit de extraterestri.

Charles Berlitz, autor al cartii Disparuti in aer, a analizat multe declaratii ale unor martori oculari, ce au asistat la astfel de disparitii. Parerea lui este ca toti cei disparuti au intrat intr-o alta dimensiune si continua sa traiasca acolo, fara ca cineva sa-i poata vedea.

In cartea sa Universuri paralele, Fred Alan Wolf ilustreaza faptul ca fizica cuantica nu numai ca preconizeaza posibilitatea calatoriei temporale, ci si ca aceasta trebuie sa se intimple.

Michael Talbot, la rindul sau, demonstraza in cartea sa Universal holographic faptul ca insasi natura realitatii nu este cea pe care o credem noi. El spune, de exemplu, ca universul nostru este structurat intr-un mod asemanator cu al unei holograme.

Dincolo de orice supozitii, disparitiile de persoane continua sa fie o realitate si, mai devreme sau mai tirziu, tainele legate de aceste disparitii vor inceta sa mai fie de nepatruns.

Vietile anterioare ale copiilor

Cum ies la suprafata amintirile si de unde vine puterea lor de a vindeca

Cei care cred în reîncarnare au auzit deja, poate, de o carte intitulata Children's Past Lives (Vietile anterioare ale copiilor). O pagina de internet cu acelasi nume va permite sa va faceti o idee despre continutul cartii, oferindu-va fragmente din mai multe capitole. Oricît ar parea de enigmatic pentru oamenii obisnuiti, fenomenul respectiv este absolut firesc, declara autorul site-ului, care adauga: Multi copii îsi aduc aminte de vietile lor anterioare în mod spontan, fara a fi sub influenta hipnozei. La numai 2 ani si înca în scutece, unii copii va pot surprinde cu afirmatii precum Îmi amintesc cum am murit data trecuta sau Cealalta mama a mea avea parul cret. Foarte adesea, acesti copii sînt în stare sa descrie în detaliu lucruri pe care nu ar fi avut cum sa le învete în viata prezenta. Cartea explica cum ies la suprafata amintirile si de unde vine puterea lor de a vindeca. Site-ul are si un forum pentru cei care vor sa faca schimb de pareri sau de experienta în acest domeniu, dar nu se opreste aici, ci îndeamna vizitatorii sa contribuie la popularizarea acestor idei. Pîna si adresa site-ului este neobisnuita, extensia fiind org si nu com. Potrivit site-ului, acest lucru se explica astfel: Ceea ce vedeti aici este doar începutul unui plan vast de popularizare a existentei amintirilor din vietile anterioare la copii. Site-ul este sponsorizat de o organizatie numita Children's Past Lives Research Center (Centrul de cercetare a vietilor anterioare ale copiilor), al carei obiectiv este sa gaseasca si sa studieze cazurile copiilor care au amintiri despre vietile lor anterioare, sa le ofere informatii parintilor, oamenilor de stiinta, psihologilor si acelora angajati în cautari spirituale. Interesant…

Experiente mentale, asociate cu perceptia constienta a detasarii de trup

Stiati ca exista o organizatie numita Near Death Experience Research Foundation (Fundatia de Cercetare a Experientelor din Apropierea Mortii)? Aceasta este o organizatie nonprofit, înregistrata oficial, al carei domeniu de activitate este cercetarea fenomenelor experimentate în apropierea mortii. Un psiholog si un fizician au lucrat împreuna ca sa ne ajute sa întelegem aceste experiente mentale, asociate cu perceptia constienta a detasarii de trup, care survin în momentul mortii sau cu putin înaintea acesteia. În acest scop, cei doi cercetatori au adunat informatii despre cazuri de acest gen din ultimii 20 de ani si le solicita celor care au avut astfel de experiente sa le publice pe site. Un lucru remarcabil pe care cei doi îl pretind este ca aproximativ 30 la suta dintre cei care se confrunta cu un eveniment ce le ameninta viata trec prin NDE. Cercetatorii sînt convinsi ca NDE nu este o halucinatie sau o disfunctie mentala sau psihiatrica. Pentru a va face o parere personala în acest sens, vizitati site-ul, unde exista si o sectiune pentru voluntari, care pot participa la diverse proiecte.

Powered by eBizar