Memoria cosmica – totul despre orice a fost si va sa fie

Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra.

Teosofie si antroposofie

Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, sanskrita, desemneaza notiunea de "eter". Formula "memorie akashica" este utilizata in teosofie si in antroposofie pentru a descrie plentitudinea cunoasterii mistice incifrate intr-un plan non-fizic, paralel al existentei. Adeptii celor doua curente ezoterice sunt de parere ca aceste date contin toata cunoasterea experientei umane precum si istoria cosmosului.

Colectia este descrisa metaforic asemenea unei librarii, alte analogii comune intalnite in discursurile pe marginea acestui subiect vizand ideea de "computer universal" sau de "Minte Divina". Descrierile memoriei akashe atesta faptul ca informatiile cuprinse aici sunt innoite in mod constant pe masura ce viata pe Pamant si Universul insusi evolueaza, ele putand fi accesate din universul material prin intermediul proiectiei astrale. Conceptul isi are originile in miscarile teosofice ale secolului XIX, ramanand de actualitate si in discursurile de tip New Age.

Conform principiilor teosofice al caror parinte spiritual este filosoful, esoteristul, artistul si pedagogul de origine austriaca Rudolf Steiner, memoria akashica reprezinta un sistem universal care inmagazineaza fidel, ca intr-un fel de biblioteca a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodata in acest Univers, orice gand, cuvant si fapta. Amintirile sunt impresionate pe o substanta de natura subtila denumita akasha (sau eter). In misticismul hindus, akasha este considerata principiul primordial al naturii din care celelalte patru principii fundamentale (apa, aerul, focul si pamantul) sunt create. Impreuna, cele cinci principii reprezinta, de asemenea, cele cinci simturi ale fiintei umane.

Se crede despre memoria akashica ca arhiveaza pe "rafturile" ei, in amanunt, trecutul, prezentul si, cred unii, o umbra in plina evolutie a viitorului nu doar al fiecarei persoane, dar al fiecarui graunte de materie. Intelepciunea spirituala antica ne invata ca toata istoria lumii este cumva incifrata intr-o baza de date universala. Timp de mii de ani, oamenii au vorbit si au scris despre aceasta cronica extraordinara. Fiecare cuvant, fiecare fapta, gand si sentiment, inregistrate intr-o arhiva intrinseca de tipare energetice. O arhiva ce ne este potential accesibila. Hinduismul, budismul si chiar Biblia insasi fac referiri la o astfel de memorie akashica sau Carte a Vietii.

Edgar Cayce

Un exemplu al istoriei recente care sugereaza accesarea si intrebuintarea de catre un om a frecventei akashice, il reprezinta celebrul clarvazator american Edgar Cayce. Se crede despre acest personaj misterios, adesea comparat cu Nostradamus, ca si-a folosit harul pentru a citi sau a percepe intr-un fel "marea bliblioteca a vietii". Atunci cand era intrebat despre sursa informatiilor sale, Cayce facea referire la doua fenomene. Unul era subconstientul persoanei pentru care executa procesul de ghicire, iar celalalt, conform propriilor spuse, chiar aceasta baza de date universala, pe care o numea arhiva akashica.

Se pare ca fiecare dintre noi isi scrie povestea vietii prin ganduri, fapte si prin interactiunea cu ceilalti. Atunci cand Edgar Cayce facea o "citire", se transpunea intr-o stare de transa si calatorea in sfere mai inalte ale constiintei, asa cum se intampla in vis sau intr-un stadiu avansat de meditatie. Descria aceasta experienta ca pe urmarea unei raze de lumina ce il transporta intr-un loc similar cu o biblioteca. Acolo era intampinat de un batran cu carti, ce avea cate un manuscris cu numele fiecarui om de pe Pamant. Acesta ii inmana cartea individului pentru care clarvazatorul cauta informatii.


Sase miliarde de clarvazatori

Totusi, unii sunt de parere ca nu trebuie sa te numesti Edgar Cayce si sa faci in mod regulat previziuni pentru a accesa memoria akashica. Cel putin la nivel de inconstient, Cayce credea ca accesam cu totii aceste informatii in viata de zi cu zi. De exemplu, putem deveni constienti in ce priveste sentimentele noastre fata de alti oameni, aceasta fiind o forma de accesare a informatiei. Avem in interiorul nostru sentimente rezervate vis-a-vis de ceilalti; atunci cand intalnim pentru prima oara o persoana putem simti din capul locului antipatie sau simpatie fara prea multe justificari. De unde vin aceste porniri? Potrivit lui Cayce, trairile de acest fel pentru oamenii din jurul nostru sunt bazate pe amintiri stocate in propriul nostru trecut, pe care ni le amintim constant la nivel de subconstient. In acest moment, de exemplu, noi recream deja informatii pentru sentimentele noastre fata de oamenii pe care ii vom intalni in viitor.

O alta forma de a accesa akasha rezida in oniric, in ceea ce visam. Cayce spunea ca visele noastre ofera informatii nu numai despre trecutul nostru, ci si despre activitatile noastre prezente, furnizand amanunte chiar si in privinta viitorului. Astfel de date ne sunt trimise in fiecare noapte, insa nu suntem foarte atenti la ceea ce visam sau uitam atunci cand ne trezim. Un al treilea mijloc este incercarea de a urmari tiparele repetitive din vietile noastre. De multe ori avem de-a face cu experiente si intamplari menite sa ne ajute in evolutie spirituala si dezvoltare personala. Adesea, aceste lectii ne vin sub forma relatiilor personale cu alti indivizi.

Principiul Akashei este mentionat in Biblie in mai multe forme. Se mentioneaza adesea o anumita Carte a Vietii sau o carte in care Dumnezeu compileaza o baza de date celesta. Prima referinta din Scripturi la memoria akashica se afla chiar in "Exod". Moise vorbeste cu Dumnezeu despre israeliti, pentru care pledeaza in virtutea abandonarii de catre acestia a venerarii Vitelului de Aur. Iar in schimbul iertarii, Moise se ofera sa i se stearga propriul nume din Carte. In alte imprejurari, in Vechiul Testament putem citi ca totul despre viata unei persoane este inregistrat intr-o Carte a Amintirilor. David, in Psalmi, mentioneaza ca totul din viata sa este memorat, chiar si faptele pe care urmeaza sa le faca.

In Noul Testament, avem exemple despre o carte care, aparent, contine numele tuturor celor care merita sa fie salvati, iar in Cartea Apocalipsei se mentioneaza ca fiecare dintre noi are un volum pe care Dumnezeu il va deschide si din care ii va "citi viata".

Atlantida

Rudolf Steiner, in lucrarea sa "Din Cronica Akasha", marseaza pe ideea unei indepartari, in timp, a oamenilor de catre contopirea cu sferele mai inalte si implicit cu Akasha, prezentandu-i pe stramosii nostri, atlanteeni, foarte diferiti de omul actual. Aceasta deosebire se refera nu numai la aspectul exterior, ci mai ales la facultatile spirituale. Gandirea logica, facultatea de a face calcule si combinatii, pe care se realizeaza astazi toate realizarile moderne, nuexistau la primii oameni. In schimb, ei aveau o memorie extraordinara, si aceasta constituia una dintre capacitatile lor spirituale cele mai remarcabile.

De exemplu, ei nu faceau calcule, asa cum facem noi, aplicand reguli invatate in prealabil. Nu aveau ceva cum ar fi o tabla a inmultiri. Nimeni nu isi intiparise in minte ca trei ori patru fac doisprezece: Faptul ca atunci cand se ivea necesitatea unei asemenea operatiuni omul atlantean rezolva problema, se datora capacitatii de a-si aminti alte situatii identice sau asemanatoare. Isi reamintea situatii traite anterior. Este important de retinut ca, de fiecare data cand se dezvolta o aptitudine noua o alta, mai veche, pierde din forta. Prin gandirea logica si prin capacitatea de a face calcule, omul actual este superior stravechiului om atlantean; in schimb, memoria noastra a regresat, omul gandeste cu ajutorul ideilor; gandirea omului atlantean se forma cu ajutorul imaginilor. Cand o imagine ii aparea in suflet, el isi amintea perfect numeroase alte imagini asemanatoare pe care le traise in trecut si, pe aceasta baza, isi forma judecata.

Dar acesta tendinta implica o stagnare indelungata, progresul fiind un lucru greu de obtinut prin repetarea continua a unor tipare. Or, atlanteenii au cunoscut o evolutie fulminanta, inaintea prabusirii imperiului lor. Nu s-ar putea datora oare acest lucru unei ridicari a sufletelor lor neintinate, axate pe memorie, la sfera akashica atotstiutoare de lucruri trecute sii viitoare? Unii suspecteaza acest lucru, in mare masura plauzibil, dat fiind avansul chiar tehnologic al acestei populatii despre care se crede ca avea vehicule de zbor.

Paranormal sau Akasa?

Tot Rudolf Steiner spunea ca "tot ceea ce apare in timp, isi are originea in eternitate". El si adeptii teoriilor sale cred ca viitorul a fost de fapt trait si ca acesta este pastrat in acea Memorie Cosmica in care este inregistrat chiar Universul. De vreme ce timpul insusi este o componenta a acestui univers, tot ceea ce se va fi intamplat vreodata in raport cu el, este deja continut in memoria Akasha.

Unele persoane care afirma ca au suportat rapiri OZN vorbeau de globuri luminoase eterice despre care li s-a spus ca reprezinta "depozite de cunostinte si inteligenta", in care se memoreaza "tot ce este in Univers". Poate administratorii acestei supermemorii de tipul realitatii virtuale, in care ar fi copiati oamenii cu intreaga lor viata, au ajuns, dupa milioane de ani de evolutie, sa poata conferi fiecarei copii si o anumita autonomie, initiativa sau liber arbitru; ori poate chiar constiinta faptului ca traieste si dupa moarte. Aceste entitati ar putea deveni vizibile celor care pot intra in contact cu respectiva realitate virtuala. Asa s-ar putea interpreta multe istorii paradoxale, cum ar fi intalnirile cu stafiile unor morti. Am avea si un sprijin pentru intelegerea fenomenului de channelling.

Contactele unor persoane cu o astfel de supermemorie ar explica cum de ele pot vorbi uneori in limbi nicicand invatate (xenoglosia), ar putea explica "luarea in posesiune", "reincarnarile", "reamintirea" unor vieti trecute etc. Nu trebuie sa ignoram ca toate aceste fenomene - altminteri inexplicabile stiintific, deci respinse oficial - dispun totusi de numeroase marturii, unele foarte bine documentate.

Pana acum, singurele dovezi prezentate ale datelor akashice au fost declaratiile celor care pretind ca obtin informatii de la ele. Aceste afirmatii nu pot fi testate prea usor si de aceea nu au cum sa imbrace forma unei chestiuni serioase de natura stiintifica. Nici traditiile crestine si nici cele vedice sau hinduse nu recunosc radacina scripturilor si a credintelor lor in memoria Akasha, desi anumite grupuri de indivizi adera la aceasta convingere. Totusi, in credinta islamica, sub conceptul de Qadar, exista o notatie a unei asa-numite "Carti a Decretului" sau "Al-Lawh-Mahfud" ce este, de asemenea, definita ca o tableta sfanta ce retine amintiri ale tuturor evenimentelor petrecute si nepetrecute inca.

Credinciosi sau nu, entuziasti ai Akashei sau nu, ceea ce toti oamenii ar trebui sa observe din existenta acestei notiuni si ar trebui sa inteleaga, este ca toti suntem la fel, credintele noastre sunt la fel si nu ne deosebim decat in forma, avand acelasi fond, exprimat diferit. Akasha nu este, la urma urmei, decat un alt cuvant pentru ideea de Divin, de etern, de zeitate si de taram spiritual. Fie ca alegem sa credem sau nu in explicatiile oferite, ar trebui sa invatam lectia solidaritatii si a ideii de "toti suntem unul" din aventura Akashica.

Top 10 cele mai absurde taxe din toate timpurile

Sub apanajul unei epoci sau alteia, oameni din toate colturile lumii, de toate rasele si religiile, au nascocit si au popularizat pretutindeni anateme si demoni. In aceste categorii, intra cu succes razboaiele, tortura si alte atrocitati de neimaginat, alaturi si de porniri mai blande, precum o serie aparent fara de sfarsit de reguli hilare si taxe absurde. Asupra acestora ne vom opri in articolul care urmeaza.

10. Taxa pentru barba



Se spune ca, undeva, in registrele administrative ale statului american Massachusetts exista o taxa foarte aspra pentru purtatorii de barba. Insa, de multe ori, astfel de zvonuri despre legi bizare si vechi date de diverse state americane in urma cu 150-200 de ani sunt simple legende urbane. Din fericire, istoria are ascunsa in maneca ei si un exemplu concret si verificabil, referitor la o asemenea taxa, iar pentru acesta trebuie sa ii multumim tarului Petru cel Mare al Rusiei (1672 - 1725). Lui Petru I i s-au atribuit toate atributele posibile, de la "radical" la "nebun"; totusi, taxa impusa pe barba este de natura sa il clasifice fara echivoc in cea din urma categorie. In plus, ca o dovada aditionala a faptului ca, din prea mare dragoste (sau obsesie) pentru modernizarea Rusiei, tarul ura efectiv barbile, acei barbati care nu renuntau nici in ruptul capului la podoaba faciala si acceptau sa plateasca taxa erau, totusi, constransi sa poarte medalii care atestau public faptul ca barbile lor sunt absolut ridicole. O revenire neasteptata a urii fata de barba a avut loc in Romania, in perioada comunista, cand barbosii nu erau priviti cu ochi buni de militie, pentru ca erau considerati intelectuali si potential periculosi pentru regim.


9. Taxa pe traficul ilegal de droguri



Este destul de dificil sa ii determini chiar si pe cetatenii corecti, supusi in fata legii, sa declare Fiscului orice alte forme de venit cu exceptia celor oficiale. Asa ca, in SUA, a venit ca un uragan cerinta Serviciului American de Beneficii Interne (IRS) ca oamenii care sunt implici in activitati criminale sa si le recunoasca, doar pentru caldurosul sentiment de satisfactie patriotica pe care l-ar avea atunci cand ar completa un formular de plata a taxelor. Instructiuniile stipulate de IRS pentru taxarea veniturilor insista ca "Veniturile ilegale, precum banii obtinuti din traficul ilegal de droguri, trebuie incluse in Formularul de venit 1040, la alineatul 21". Aceasta taxa de-a dreptul stupida isi merita locul in lista, fie si numai pentru sansa infima ca ea sa fi fost achitata vreodata de cineva.


8. Taxa pe emancipare



Roma Antica
a adoptat o taxa aparent malitioasa si umilitoare, dar in esenta destul de marinimoasa, denumita "taxa dezrobirii", care consta intr-o suma de bani pe care sclavul trebuia sa o achite pentru a-si depasi conditia si a deveni un om liber. Pentru un sclav, a carui retributie pentru munca depusa era infima sau lipsea cu desavarsire, achitarea acestei taxe era absolut imposibila. Totusi, au existat unele cazuri in care taxa a fost platita de catre nobili generosi care au decis sa isi elibereze din proprie initiativa sclavii; situatie in care taxa nu mai reprezenta o povara de netrecut, oamenii bogati permitandu-si-o fara prea mare efort.


7. Taxa pentru contrazicerea conducatorului



Una dintre masurile bizare din secolul al XVII-lea, adoptata de conducatorii carora nu le placea deloc vociferarile opozantilor lor, a fost taxarea "la sange" a tuturor celor ce visau la dreptul de contracarare declarativa. Adica a celor care aveau ceva de protestat, comentat, zis in contradictie cu opinia conducatorului. Liderii sperau, evident, ca detractorii lor isi vor mentine cat mai mult pozitia ostila si vor dori sa si-o exprime, pentru a-i putea extorca de cat mai multi bani. Protectorul Angliei, Oliver Cromwell (1599 - 1658) a instituit una dintre cele mai bine cunoscute asemenea taxe in 1655, perceputa regalistilor care inca mai "atarnau de gatul Angliei" dupa executia ultimului rege, Charles I. Situatia opozantilor s-a inrautatit si mai tare cand, printr-o miscare malefica, Cromwell a folosit banii pe care ii percepea de la regalistii bombanitori tocmai pentru fondarea unei militii indreptate impotriva acestora. Cel putin, regalistii stiau precis spre ce anume erau directionate finantele lor...


6. Taxa pentru existenta



Conceptul de capitatie sau de taxa pe cap de locuitor reprezinta ducerea la paroxism a ideii de taxa: in loc sa taxeze cetateanul in functie de castigurile lui, capitatia este suma de bani pe care acesta din urma i-o datoreza guvernului pentru simplul fapt ca are indrazneala de a fi in viata. Anglia a perceput o serie de taxe pe cap de locuitor in secolul al XIV-lea care erau extrem de dure si de necugetate (chiar si dupa standardele capitatiei), culminand cu o taxa tripla fata de cea initiala. Fireste, in urma acestei miscari, au izbucnit proteste, taranii s-au revoltat si astfel, in 1381, a aparut pentru prima data in istorie Revolta Taraneasca, din care s-au inspirat mai apoi alte popoare.


5. Taxa pentru premiul Nobel



Da, Premiile Nobel sunt taxate de catre Serviciului de Beneficii Interne din Suedia. Poate parea de-a dreptul ridicol ca o entitate menita sa perceapa plati din castiguri isi revendica partea chiar si de la cei care, in cuvintele lui Alfred Noble "au oferit cel mai mare beneficiu omenirii". Dar si Pulitzer-ele si numeroase alte premii de pe Glob sunt, de asemenea, taxate. Daca ne mai consoleaza cu ceva, unii castigatori sunt absolviti de achitarea taxei deca respecta un anumit criteriu... tot ceea ce au de facut este sa renunte la premii fara ca macar sa le atinga, cedandu-le caritabil sau incredintandu-le statului suedez.


4. Taxa pe nationalitate



Taxele percepute in special strainilor si imigrantilor nu sunt deloc neobisnuite, nici chiar dupa secolul XX. Canada a inceput sa ii taxeze pe imigrantii chinezi in 1885 si nu s-a oprit pana in 1923. Din nefericire, aceasta taxa a fost abrogata nu pentru ca si-ar fi schimbat canadienii optica, ci pentru ca la acea data Actul Chinez de Imigrare a facut prohibita pentru chinezi intrarea pe teritoriul Canadei.


3. Taxa pe horn



Atunci cand esti un monarh nemilos, insetat de inavutire si ai extorcat deja oamenii prin taxe pe proprietate, pe bunuri si pe ei insisi, singurul lucru care iti mai ramane de facut este sa incepi sa te legi de halucinante elemente aleatorii si sa le impozitezi si pe acelea. Marea problema cu taxa pe hornuri din Anglia anului 1660 a fost aceea ca populatia clasei de jos a fost cea suprataxata - ceea ce pare sa se intample intotdeauna -, astfel incat oamenii au inceput sa isi mascheze cosurile de pe case, obligandu-i pe inspectori sa rascoleasca fiecare camin pentru a se asigura ca nimeni nu ascunde hornuri. Aceasta practica a continuat pana in momentul unui incendiu din 1684 care a mistuit 20 de case si a ucis patru indivizi, ca urmare a incercarilor unui brutar de a face uz discret de semineul unei case.


2. Taxa daneza



Istoria medievala abunda in exemple de state care platesc biruri inrobitoare altor tari. Taxa daneza reprezenta un tribut platit de catre anglo-saxoni vikingilor din Scandinavia, condusi de danezi, pentru a preveni vandalizarea unor teritorii britanice de catre acestia din urma. Local, taxa purta denumirea "Danegeld" si a fost caracteristica politicii regale atat a Angliei cat si a Imperiului Carolingian prin secolele IX - XII, fiind colectata atat sub forma de tribut, pentru impaciuirea atacatorilor, cat si cu titlu de remuneratie a fortelor defensive. Ghinionul de a fi fost primul care a deschis nefericita traditie l-a avut bietul rege Ethelred "Nepregatitul", a carui domnie a fost marcata mai ales de plecarea capului in fata danezilor, motiv pentru care s-a ales si cu defaimatoarea sa porecla.


1. Taxa pe sare



Contrar aparentelor, s-a dovedit ca nastrusnica taxare a sarii a fost una dintre cele mai imprevizibile idei din istorie. Taxele pe sare au fost responsabile de caderea Imperiului Chinez, taxa franceza pe sare a ajutat la precipitarea Revolutiei Franceze, iar Ghandi insusi a devenit cunoscut si si-a initiat faimoasa miscare de independenta in vremea unui protest impotriva taxei pe sare, in India anilor 1930. Un sfat util pentru guvernele din toata lumea: orice ar fi, nu mai puneti taxa pe sare!

Micile secrete ale prezervativului

Din ce in ce mai putin un obiect tabu, prezervativul se vrea a fi un produs ca oricare altul, un simplu accesoriu al omului modern.

Marimea conteaza

Daca un prezervativ este prea mare, exista riscul sa alunece in timpul raportului sexual, iar daca este prea mic, se poate rupe. Tocmai de aceea, in acest domeniu, nimic nu a fost lasat la voia intamplarii. Conform normelor europene, marimea-standard a unui prezervativ trebuie sa indice 170-185 mm lungime pentru o latime de la 51 la 54 mm, dar exista si optiunea king size, cu dimensiunile de 208 x 56 mm.

Materia prima folosita in industria prezervativelor este latexul, lichid secretat de scoarta arborelui de cauciuc pentru cicatrizarea "ranilor" sale. Cum insa un procent din populatia globului sufera de alergie la cauciucul natural, producatorii din domeniu au lansat pe piata o varianta de prezervativ deproteinizata (adica "saraca" in proteine de latex) si o alta confectionata dintr-un poliuretan numit duron. Dincolo de aceste optiuni, nu mai exista decat alternativa prezervativului de moda veche, adica acela confectionat din mat de berbec, aflat inca pe piata, dar care nu asigura protectie in fata bolilor cu transmitere sexuala.

O istorie de trei mii de ani

Pentru a-si proteja organele sexuale daca nu de infectii, macar de ciupiturile insectelor, vechii egipteni utilizau invelitori de in. In Roma antica, barbatii optau pentru "prezervative" realizate din vezica si matele unor animale. Incepand cu secolul X d.Hr., chinezii si japonezii au apelat la impachetari cu hartie de matase uleioasa ori chiar la un fel de tocuri rigide realizate din solzi de broasca testoasa.



Prezervativul modern a cunoscut insa primele sale momente de glorie in timpul Renasterii. Intr-un tratat de medicina, chirurgul italian Gabriel Fallope (1523-1562), descoperitor al trompelor uterine, le recomanda barbatilor sa-si ambaleze organele sexuale in "teci din stofa subtire" pentru a se feri de o maladie misterioasa, cunoscuta sub numele de "raul frantuzesc": sifilisul. La finele secolului al XVIII-lea, englezii dictau "moda" in materie, adoptand un model de prezervativ fara cusaturi, realizat din vezica de berbec si denumit de calatorii francezi la Londra redingota englezeasca.

Punerea la punct a vulcanizarii cauciucului de catre compania Goodyear in 1843 marcheaza intrarea prezervativului in era industriala, iar in 1929, marca britanica Durex lanseaza productia automatizata a unui prezervativ mai englezesc ca oricand.

Arta si precizie

Despre procesul de producere a prezervativelor se poate spune ca este chiar mai riguros decat cel al fabricarii pneurilor pentru automobile. Formele de sticla suflata sunt "calite", una cate una, intr-o cuva cu latex in care au fost adaugate diferite substante pe baza de sulf care permit vulcanizarea materialului. La fel ca in cazul pneurilor, acest procedeu este indispensabil in vederea obtinerii elasticitatii si rezistentei produsului finit.



Dupa ce mulajele sunt scoase din baia de latex, se asteapta ca pelicula formata pe suprafata acestora sa se usuce, dupa care operatiunea e repetata, dat fiind faptul ca un prezervativ este alcatuit din mai multe pelicule de latex suprapuse. Introduse intr-un cuptor care asigura temperaturi de 100-200 de grade Celsius, acestea vor parasi mulajele de sticla sub actiunea unor jeturi de apa puternice.



Vor fi apoi uscate, rulate si impachetate, dar nu vor ajunge la punctele de vanzare inainte ca esantioane din fiecare lot sa fie supuse unor riguroase teste manuale si electronice, fiind umplute cu apa (pentru verificarea etanseitatii), umflate si masurate in asa fel incat nici un defect sa nu scape neobservat.

O inovatie

Cei dezamagiti de performantele prezervativelor feminine isi pun mari sperante intr-un produs revolutionar, sub forma de gel. In Canada, cativa specialisti de la Universitatea Laval din Quebec au pus la punct un lichid aplicabil cu un fel de seringa.

La temperatura corpului, lichidul se solidifica si formeaza o bariera contraceptiva eficace, timp de doua ore, chiar si impotriva bolilor. Aflat inca in faza de testare, la fel ca si concurentul sau american, produsul va fi lansat pe piata in circa trei ani.



0,03 mm grosime (de trei ori mai subtire decat o foita de tigara) este recordul detinut de un producator japonez de prezervative
. In Franta, norma impusa de lege este de minimum 0,04 mm, pentru limitarea riscurilor de rupere, iar grosimea maxima a unui prezervativ aflat pe piata este de 0,07 mm.


Powered by eBizar