www.eBizar.tk

Cand aud despre spiritism, cei mai multi se gandesc la oameni asezati in jurul unei mese, asteptand, plini de speranta, ca masa sa se miste, intermediind comunicarea cu spiritele celor morti. Nu este incorect, dar e numai o mica parte a povestii.

Spiritismul (noi, romanii, am preluat termenul din franceza, caci francezii numesc conceptia respectiva spiritisme, in tarile de limba engleza fiind cunoscuta ca spiritualisme) este in primul rand o doctrina filosofica. La jumatatea secolului al XIX –lea, multi filosofi si oameni de stiinta erau incredintati ca entitati imateriale – spirite – populeaza lumea, nevazute, dar reale, iar comunicarea oamenilor cu acestea era perfect posibila in anumite conditii.

Ca orice curent, spiritismul a avut precursorii sai, urmati de cei care au definit clar conceptia, teoretizand-o si popularizand-o, dupa cum a avut si detractorii sai. Una dintre primele personalitati care s-a preocupat de fenomenul comunicarii cu spiritele a fost Emanuel Swedenborg, (1688 – 1772), un renumit filosof, om de stiinta, inventator si teolog. La varsta de 56 de ani, Swendenborg a intrat intr-o faza stranie a vietii: a inceput sa vorbeasca despre spirite, ingeri si demoni, sa sustina ca discuta cu acestia si ca vizitase Raiul si Iadul. Spiritismul sau – desi termenul inca nu fusese “lansat” – avea o puternica amprenta de misticism crestin: Swendenborg sustinea ca era indrumat de insusi Domnul Iisus Hristos, pentru a dezvalui lumii invatatura privind cea de-a doua venire a Sa. Intre anii 1747 si 1772, cand a trait in Suedia, Olanda si Anglia, a scris 14 carti ce cuprindeau doctrina sa si descrierea experientelor lui spirituale. Prea putini luau in serios vorbele lui; cei mai multi il socoteau cam ticnit, dar avea, se pare, o fire agreabila si afectuoasa, astfel incat multi ii pretuiau prietenia, fara a adera la ideile sale, dar si fara a fi deranjati de “originalitatea” acestora.

Daca pe Swendenborg nu-l luau in seama prea multi, in schimb surorile Fox - Catherine (1838–92), Leah (1814–90) si Margaret (1836–93) – au devenit adevarate celebritati, iar faima lor a contribuit mult la raspandirea spiritismului. Cele trei surori locuiau la New York, intr-o casa in care, in anul 1848, au inceput sa rasune niste zgomote ciudate. Catherine si Margaret erau convinse de existenta spiritelor si pasionate de ideea comunicarii cu acestea. Au organizat mai multe sedinte de channeling – un termen care descrie o forma de comunicare cu entitati imateriale, implicand transmiterea si receptarea de mesaje intre acestea si o persoana cu aptitutudini deosebite in acest sens, numita medium – , afirmand ca au izbutit sa stabileasca o legatura cu spiritul unui vanzator ambulant; chipurile, aceasta persoana fusese ucisa si ingropata in casa cu pricina. Mai tarziu, in pivnita a fost descoperit un schelet. Va imaginati ce a insemnat asta pentru lumea avida de noutati si pasionata de paranormal.

Surorile au devenit, peste noapte celebre si s-au apucat sa faca demonstratii ale modului in care comunicau ele cu spiritele: ciocanituri, scriere automata, chiar si comunicare verbala atunci cand spiritele “puneau stapanire” pe una dintre surori. Evident, scepticii erau si ei prezenti la datorie, sustinand ca totul e o inselatorie, abil pusa in scena pentru a-i induce in eroare pe cei mai creduli. Si, intr-adevar, la un moment dat, Margaret Fox a marturisit ca producea anumite sunete (din cele care se presupune ca se datorau prezentei spiritului) folosindu-si degetele de la picioare; mai apoi, si-a retractat spusele, dar era prea tarziu: reputatia celor doua surori a fost definitiv compromisa. Totusi, in chip paradoxal, influenta lor a dainuit: oamenii n-au renuntat sa creada in comunicarea cu spiritele si astfel a aparut miscarea numita in SUA spiritualism, care avea sa renasca in Franta ca spiritism.

Intre timp, venise vremea cand conceptul trebuia fundamentat si clarificat, cand se cerea structurata o teorie. Cel care a facut-o a fost Allan Kardec (pseudonimul lui Hypolite Léon Denizard Rivail, 1804-1869, un dascal francez, nascut la Lyon). El a sustinut ca fusese martor la o serie de fenomene pe care le-a pus pe seama existentei unor entitati imateriale, a unor forme de inteligenta diferite de cele pe care le stia toata lumea si care, considera el, erau dovada existentei spiritelor printre noi. Kardec si-a sustinut ideile in cinci carti, ce stau la baza doctrinei spiritismului:

• Cartea spiritelor (1857)
• Cartea medium-ilor (1861)
• Evanghelia conform Spiritismului (1864)
• Rai si Iad (1865)
• Geneza conform Spiritismului (1868)

Si tot cinci sunt principiile ce stau la temelia doctrinei spiritiste, asa cum a fost ea gandita si popularizata de Kardec:

1. Exista un Dumnezeu, definit drept “inteligenta suprema si cauza prima a tuturor lucrurilor”
2. Exista spirite, entitati imateriale, la origine imperfecte si nestiutoare, dar care detin capacitatea de a se autoperfectiona, de a evolua
3. Aceasta autoperfectionare are loc prin reincarnare, datorita careia spiritul se confrunta, in decursul vietilor succesive, cu nenumarate situatii, probleme si obstacole, invatand cum sa le faca fata.
4. Spiritele fac parte din natura si, in aceasta calitate, pot comunica in mod firesc cu cei vii si pot interveni in vietile lor.
5. Multe planete din univers sunt locuite (dupa cum vedeti, credinta in existenta extraterestrilor e veche)

Credinciosi si practicanti

Aceasta e teoria. Dar practica? Ei bine, practica e reprezentata de acele séances, cum erau numite in franceza si cum au ajuns sa fie numite si in engleza, acele sedinte de spiritism in care se incerca realizarea unei comunicari cu spiritele. In mare, e vorba despre deja-mentionatul channeling (care implica prezenta unor persoane cu calitati speciale - medium-ii -capabile sa intre in legatura cu spiritele) si despre utilizarea unor obiecte speciale, destinate sa faciliteze manifestarea prezentei spiritului si transmiterea mesajelor: mese miscatoare, placute vorbitoare si alte asemenea instrumente specifice.
La inceput, se foloseau pur si simplu mese, in jurul carora participantii erau asezati, tinandu-si mainile pe tablie si nadajduind sa simta o miscare cat de slaba a mesei, care sa le dea de stire ca spiritul chemat se prezentase la apel. Mai tarziu, au fost construite plansete speciale, care - dupa explicatiiile spiritistilor - se miscau sub influenta energiei provenite de la spiritele prezente, energie transmisa placii prin intermediul mainilor celor prezenti; placa se misca, indicand diferite litere care compuneau mesaje ce lamureau, mai mult sau mai putin, ceea ce dorea sa stie cel care initiase comunicarea. Ulterior, metoda a fost perfectionata prin inventarea asa-numitelor Ouija, placute cu un indicator care se misca (din nou, “datorita spiritului”) aratand diferite litere, din care se alcatuia mesajul.

Pentru unii dintre cei ce se dedau acestor experiente, ele reprezentau doar o distractie la moda. Inevitabil, se strecurau, in mijlocul acestor adunari, si farsori, care faceau tot ce puteau pentru a-i pacali pe ceilalti, extragandu-si de aici partea lor de amuzament. Altii erau patrunsi de convingere si participau la sedinte pe deplin incredintati ca spiritele exista si pot sa comunice cu cei vii. Care sa fi fost mai multi, cei credinciosi sau cei sceptici? Dupa un ingenios si convingator experiment realizat de Faraday, prin care acesta a demonstrat ca placa nu se misca decat sub influenta miscarilor involuntare ale celor aflati in contact cu ea, popularitatea acestor sedinte de spiritism a scazut considerabil.

Alte moduri de manifestare a prezentei spiritelor erau socotite asa-numitul scris automat (pe o hartie apareau, se spune, cuvinte ce reprezentau mesajul spiritului, scrise de creionul ce se misca datorita energiei aceluiasi spirit, mana mediumului tinand creionul doar pentru ca spiritul era incapabil de actiuni fizice) si comunicarile verbale, atunci cand spiritul “punea stapanire” pe corpul medium-ului, vorbind prin vocea acestuia celor prezenti.

Cum e posibil?

De-a lungul vremii, multi au incercat, evident, sa explice aceste fenomene in acord cu propriile convingeri:

• Pentru unii, explicatiile spirituale sunt singurele valabile: obiectele utilizate in timpul sedintelor se misca sub actiunea energiei emanate de la spirite si “trecuta” prin corpul unui medium – ce serveste drept unealta, drept “mijloc” de exprimare, de unde si termenul “medium” - de vreme de spiritele sunt incapabile de actiuni fizice. La fel, scrisul automat si mesajele verbale transmise de mediumul intrat in transa sunt forme specifice de manifestare a prezentei spiritelor.
• Altii incerca sa explice lucrurile intr-un spirit (tot spirit?) pozitivist, stiintific; la baza acestor interpretari sta conceptul de actiune ideomotorie, definind o miscare corporala executata sub influenta psihicului, in mod inconstient. Adeptii acestei intepretari subliniaza ca, adesea, actiunea ideomotorie nu e in concordanta cu dorintele si convingerile exprimate constient de catre participant, ci raspunde unor aspiratii, temeri sau credinte ascunse, ingropate adanc in subconstient, astfel incat asa-numitul “mesaj din partea unui spirit” poate revela lucruri de care subiectul insusi nu era constient sau pe care nu si le marturisea nici lui insusi. Dar nu e vorba despre nimic “paranormal”, ci despre abisurile psihicului uman.
• Cei mai sceptici cred ca totul e o mistificare abila, simpla sarlatanie; de-a lungul vremii, chiar au existat cazuri (incepand cu cel al surorilor Fox) in care s-a dovedit ca, intr-adevar, la faimoasele sedinte nu fusese vorba decat despre actiuni umane executate cu buna-stiinta, dar cu rea-credinta, pentru a le insufla celor de fata convingerea ca luasera parte cu adevarat la experienta intalnirii si comunicarii cu spiritele.

Religie, stiinta sau altceva?

Numerosi adepti ai spiritismului nu-l considera drept o religie ci, mai degraba, o filosofie. Altii n-au nici o problema in a-l considera o religie desi, de-a lungul vremii, spiritismul a fost denuntat de multi clerici drept erezie, conceptie anti-catolica, vrajitorie ori chiar satanism. Kardec sustinea ca e vorba despre o stiinta, una noua si valoroasa, care imbogatea universul cunoasterii stiintifice a vremii; el e cel care a inventat si promovat denumirea de spiritism, pentru ca, dupa afirmatiile lui, “lucrurile noi merita nume noi.” Ce se intampla azi cu miscarea spiritista? Are inca foarte multi adepti. Desi metoda meselor si a Ouija-urilor e mai putin utilizata decat in secolul al XIX-lea, azi sunt mai in voga decat oricand asa-numitii medium-i – persoane care sustin ca, gratie capacitatilor lor innascute, pot sa comunice cu spiritele, mediind contactul intre lumea acestora si lumea celor vii.

Am vorbit intr-un alt articol despre provocarile lansate celor care sustin existenta acestui fenomen paranormal (si a altora). Printre medium-i exista, pe langa numerosi sarlatani – unii demascati ca atare in mod spectaculos – si unii care se bucura de o solida reputatie profesionala. Se cunoaste faptul ca, in SUA de pilda, politia a apelat de cateva ori la asemenea persoane, pentru a face lumina in anumite cazuri dificile, in special acelea care implicau disparitia unor persoane. Una dintre criticile aduse scepticismului stiiintific se refera tocmai la faptul ca abordarea agresiva a paranormalului de catre savantii sceptici ar impiedica mediumii si clarvazatorii “seriosi” sa participe la testele si experimentele propuse, iar pe oamenii de stiinta - sa investigheze in mod obiectiv aceste fenomene.

Si totusi, multi cred in spirite si in doctrina spiritista, asa cum sunt ele prezentate in cartile lui Kardec. Incercand o explicatie a acestui succes, e posibil ca doctrina kardecista sa fi adus oamenilor ceva dupa care ei tanjeau de multa vreme – confirmarea ca dincolo de moarte mai exista ceva, ca mortii nu sunt definit pierduti intr-o lume in care comunicarea cu viii nu e posibila si, deci, ca despartirea nu este completa si definitiva. Era o alinare pentru toti cei care suferisera de pe urma mortii unor fiinte dragi. Ideea consolatoare ca legatura cu cei plecati era inca posibila raspundea celor mai adanci si mai puternice dorinte umane.

Sunt inca si mai multi cei care, desi n-au nici fel de interes fata de mediumi, scris automat, mesaje “de dincolo” si plansete vorbitoare – adica pentru practica sedintelor de spiritism - sunt totusi convinsi de existenta spiritelor, a reincarnarii, de posibilitatea autoperfectionarii de-a lungul sirului de vieti succesive - concepte importante in doctrina spiritista, dar pe care multi oameni le integreaza pur si simplu intr-o conceptie larga, necomplicata si senina asupra vietii spirituale, a carei existenta li se pare dincolo de orice indoiala.