www.eBizar.tk

In 1996, Fundatia X Prize a anuntat ca va oferi un premiu de 10 milioane USD echipei care va reusi sa lanseze, in doua saptamani, un vehicul suborbital construit prin finantare privata. Toata lumea s-a agitat auzind vestea si… continua sa se agite si in ziua de azi, cand competitia X Prize dedicata vehiculelor spatiale a devenit deja o traditie.

Premiul PETA

Dar nu e singurul domeniu in care competitiile si premiile starnesc o agitatie creativa. Chiar daca, de multe ori, valoare premiului e mult mai mica decat suma cheltuita pentru dezvoltarea proiectului intrat in cursa, competitiile cu premii (mari) in bani raman o modalitate sigura de a pune lumea inventatorilor in miscare. Banii, sansa de a ajunge in atentia tuturor si spiritul de emulatie ii fac in continuare pe oameni sa se intreca pentru a castiga.

Si atunci, de ce sa nu folosim aceste binecunoscute caracteristici ale firii omenesti pentru a rezolva cateva dintre cele mai importante probleme ale lumii, azi, cand suntem amenintati de incalzirea globala, de imputinarea resurselor si de alte necazuri ambientale? Asa ca au aparut, si in acest domeniu, cateva premii grase, suculente, imbietoare, stimulatoare, menite sa impulsioneze aflarea unor solutii la problemele de mediu ale lumii contemporane. Iata cinci asemenea premii, puse la bataie in ultimii cativa ani si care inca nu si-au aflat castigatorii - dovada ca problemele respective sunt dificil de rezolvat. Dar important e ca oamenii se straduiesc in continuare, imbolditi de spiritul de competitie si ademeniti de stralucirea aurului.

PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) este cea mai mare si mai activa organizatie care lupta pentru drepturile animalelor. Cunoscuta pentru modul drastic, uneori chiar agresiv, in care militeaza pentru convingerile ei, PETA are deja la activ cateva campanii care au provocat scandal. Mai nou, organizatia a devenit cunoscuta si pentru faptul ca ofera un premiu de valoare considerabila: 1 milion USD, acelei echipe care va reusi sa inventeze si sa comercializeze cu succes carne sintetica. In speta, e vorba despre carnea de pui, PETA militand de ani buni impotriva felului in care sunt crescuti si sacrificati, in fermele avicole, puii destinati consumului. In afara de asta, cresterea animalelor este o sursa importanta de gaze cu efect de sera, astfel ca inlocuirea carnii obtinute traditional cu cea sintetica este, in viziunea PETA, si o modalitate de a micsora poluarea si de a lupta impotriva incalzirii globale.

“Caietul de sarcini” e strict: nu trebuie sa fie vorba despre cine stie ce produs cu aroma de pui, ci chiar de carne, care sa semene intrutotul cu carnea de pui, dar sa fie produsa in laborator, pornind de la celule stem. Pentru a castiga premiul, competitorii trebuie sa comercializeze carnea sintetica la un pret comparabil cu cea “adevarata”, in cel putin 10 dintre cele 50 de state ale SUA, pana la data de 30 iunie 2012.

PETA este o organizatie recunoscuta pentru campaniile de promovare neconventionale in care implica vedete care iubesc animalele

Freedom Prize

Acest premiu (Premiul Libertatea, cum ar veni, dar, pentru noi, suna cam caraghios) e legat nu atat de inventie, cat de inovatie: cele peste 4 milioane USD vor rasplati cel mai bun plan de a micsora consumul de combustibili fosili. Oamenii sunt astfel incurajati sa foloseasca dispozitive de economisire a energiei pe care le au deja la indemana. Competitia Freedom Prize cuprinde cinci categorii, corespunzand la cinci domenii de activitate, mari consumatoare de energie provenita din combustibili fosili: comunitate, industrie, administratie, armata si scoala; pentru fiecare categorie se va acorda cate un premiu (cu o valoare cuprinsa intre 500.000 si 1 milion USD) celor care vor pune la punct cel mai eficient plan de economisire a energiei, plan care sa poata fi apoi utilizat pe scara larga.

Premiile sunt oferite de Freedom Prize Foundation, o organizatie non-profit, finantata de Departamentul pentru Energie al SUA. Competitia are ca miza nu numai micsorarea poluarii (si a gravelor ei consecinte asupra sanatatii), cat mai ales micsorarea dependentei SUA de petrol. Oficial, competitia a inceput in 2008, iar fundatia planuieste sa ofere premiile in cursul acestui an.

Progressive Automotive X Prize

Fara a parasi preocuparile legate de cucerirea spatiului cosmic si proiectarea vehiculelor capabile sa contribuie la acest obiectiv, Fundatia X Prize si-a extins activitatea, ocupandu-se mai nou, si de cele pamantesti – de vehiculele terestre. Cel mai recent “premiu X” are ca scop sa-i incurajeze pe constructorii de masini sa proiecteze un automobil eco-prietenos care sa consume cat mai putin combustibil. Pot concura masini cu combustibil conventional sau cu combustibili alternativi, dar efcienta consumului nu e totul; masinile trebuie sa fie suficient de sigure, confortabile si ieftine pentru a intra in consumul de masa.

Premiul e oferit de Fundatia X Prize si Progressive Insurance si are o valoare cu adevarat motivanta: 10 milioane USD! Masinile participante vor fi testate in doua runde de curse care vor fi organizate in 2009 si 2010. Pana acum, 60 de echipe din intrega lume si-au anuntat participarea.

Saltire Prize Challenge

Aici, e treaba guvernului – a guvernului scotian, care doreste sa contribuie la rezolvarea problemelor energetice ale lumii contemporane, oferind 10 milioane de euro celui care va inventa cel mai bun sistem de obtinere a energiei din apele oceanului.

Directiile de gandire si actiune sunt doua: energia valurilor sau cea a mareelor. Sistemele care folosesc energia valurilor plutesc la suprafata apei si, miscate de valuri, convertesc energia cinetica in energie electrica. Sistemele bazate pe forta mareelor se gasesc sub apa; se aseamana cu niste turbine eoliene, doar ca, in loc de a fi puse in miscare de vant, sunt miscate de curentii de apa provocati de flux si reflux. Concurentii pot dezvolta dispozitive bazate pe oricare dintre aceste doua sisteme, urmand sa-si testeze inventiile in apele teritoriale ale Scotiei.

S-a calculat ca 25% din energia potentiala a apelor oceanice din Europa se gaseste in apele Scotiei, de vreme ce in teritoriul scotian sunt incluse peste 700 de insule, mai mari si mai mici. Ar fi si pacat sa nu profite de sansa de a avea la indemana o asemenea resursa, mai ales ca Scotia si-a propus obiectivul ambitios de a-si acoperi jumatate din necesitatile energetice cu ajutorul energiei provenite din surse regenerabile, pana in anul 2020.

Virgin Earth Challenge

In 2007, fostul vicepresedinte american si faimos activist ecologist Al Gore, impreuna cu magnatul britanic Richard Branson, presedintele grupului Virgin, si-au unit fortele in lupta impotriva incalzirii globale. Cei doi au anuntat lansarea competitiei Virgin Earth Challenge, avand drept miza inventarea unei tehnologii de extragere a dioxidului de carbon din atmosfera. Oamenii de stiinta si inginerii sunt incurajati sa proiecteze un sistem de indepartare a CO₂ din aer, care sa contribuie substantial la corectarea tendintei de incalzire globala. Asta inseamna ca sistemul trebuie sa poata indeparta cel putin 1 miliard de tone de CO₂ pe an, timp de 10 ani.

In plus, solutia trebuie fie viabila din punct de vedere comercial si sa nu aduca nici un fel de prejudicii mediului inconjurator in timpul utilizarii. In schimbul indeplinirii tuturor acestor conditii, Virgin Earth Challenge ofera un premiu de (tineti-va bine!) 25 MILIOANE USD!!! E cel mai mare premiu pentru stiinta si tehnologie pus vreodata la bataie si e valabil pentru o perioada initiala de cinci ani.

Asadar, competitiile sunt in desfasurare, iar premiile, ca sa zicem asa, sunt pe masa. Le dorim participantilor succes, spor si inspiratie. Hai, la treaba, toata lumea!

Se spune ca aceia care nu cunosc istoria sunt condamnati sa o repete. In acelasi timp, orice istoric va poate spune ca trecutul, de multe ori, este un lucru pe care nu ti-ai dori sa il retraiesti. Si totusi, istoria, asa cum o stim astazi, abunda in mituri false si in personalitati care nu au aproape nimic in comun cu recordurile sau faptele care li se atribuie. Iata doar cateva dintre marile conceptii care ar trebui radical modificate si care au influentat oamenii, in mod eronat, de secole sau chiar de milenii.

10. Eva a mancat marul pacatului

Un mar pe zi tine doctorul departe, spune un dicton universal. Si totusi, merele se bucura de una dintre cele mai proaste reputatii atunci cand este vorba de mitul genezei si al caderii primilor oameni in pacat. Mii de tablouri, de sculpturi, de opere scrise sau cantate, o prezinta pe Eva mancand dintr-un mar si ispitindu-l pe Adam sa guste din acelasi fruct interzis de Divinitate. Ei bine, nicaieri in textele sfinte nu apare mentionat marul.

In realitate, in Geneza, Eva este tentata de „fructul cunoasterii”, aflat in pomul care creste in mijlocul gradinii Raiului. Nu se stie exact cine a emis ipoteza prezentei unui mar, atata vreme cat el putea fi orice: o para, un ananas, un fruct de mango sau alt fruct cunoscut oamenilor. Mai mult, exista opinia conform careia „fructul cunoasterii”, sau marul, daca preferati, nu reprezinta decat o metafora a „pacatului originar” in care ar fi cazut primii oameni.

9. Isaac Newton a fost lovit de un mar

Ne intoarcem iarasi la acelasi mar, fructul care pare sa domine o buna parte a istoriei noastre. Legenda in care ilustrul fizician britanic, Isaac Newton, a fost lovit de un mar in timp ce medita in propria gradina – motiv pentru a emite ulterior teoria gravitatiei universale – este una de notorietate. Dar chiar a picat respectivul fruct in luminatul cap al omului de stiinta?

Cei mai multi istorici sustin ca aceasta poveste nu este decat o legenda. In realitate, povestea cu marul lui Newton a aparut intr-un eseu publicat de Voltarie, cu mult timp dupa ce fizicianul trecuse in lumea dreptilor. Inainte de asta, Catherine Conduitt, nepoata lui Isaac Newton, a fost singura care a mentionat povestea desi, foarte probabil, aceasta a fost doar o nascocire menita sa atraga o buna publicitate asupra urmasilor omului de stiinta.

8. Napoleon a fost un om mic de statura

In istorie a ramas drept „Le petit corporal” – Micul caporal – motiv suficient pentru unii ca sa il compare cu un alt „mic caporal” din secolul XX. Unul ale carui intentii de cucerire a lumii s-au frant la fel de dezastruos si tot la portile Moscovei. Ambii ar fi fost, de fapt, acelasi personaj, Antichristul, dar aceasta este o ipoteza (fantezista) pe care nu urmeaza sa o tratam in acest articol. Ceea ce ne intereseaza este cat de „mic” a fost Napoleon si cat de indreptatita este imaginea dobandita in istorie.

S-a spus, de-a lungul timpului, in special de catre inamicii imparatului francez, ca ambitiile sale de dominare a Europei au fost rezultatul inaltimii sale reduse, un complex pe care Napoleon a incercat sa il compenseze prin victorii armate. De fapt, Napoleon avea o inaltime de 174 de centimetri, cu mult peste media barbatilor din secolul al XVIII-lea. Porecla de „micul caporal” a venit ca urmare a unui obicei din armata franceza, acela prin care superiorii in grad isi ironizau subalternii. Aceasta a ramas valabila, chiar si dupa ce Napoleon a devenit imparat.

7. James Cook a descoperit Australia

Daca ne-am fi propus sa fim exigenti „pana la sange”, am fi spus ca Australia a fost descoperita de stramosii aborigenilor, undeva acum vreo 40.000 de ani. Cu circa 40 de milenii inainte ca James Cook sa vada lumina zilei. Dar vom lasa deoparte aceasta teorie (ironica) si ne vom indrepta atentia asupra „redescoperirii” Australiei, de data aceasta de catre navigatorii europeni.

Istoria ne spune ca James Cook a pus pentru prima data piciorul pe actuala plaja din Sydney, in 1770. Ceea ce a facut insa navigatorul si geograful englez a fost sa identifice coasta de est a continentului de la antipozi si sa realizeze o cartografiere corecta a acesteia. In realitate, Australia a fost atinsa pentru prima data de olandezii Abel Tasman si Dirk Hartog, urmati de englezul William Dampier, acelasi capitan care l-a abandonat pe Alexander Selkirk (alias Robinson Crusoe) pe o insula pustie din Pacific. La mitul descoperirii Australiei de catre James Cook trebuie adaugata inca o conceptie care s-a impamantenit, in mod eronat, in constiinta oamenilor. Orice elev invata astazi ca micul continent a fost „scos la lumina” de „capitanul” Cook. O grava eroare daca ne gandim ca, in 1770, englezul nu era mai mult decat un locotenent in armata britanica.

6. Shakespeare a scris „Hamlet”

Este cunoscut drept cel mai mare scriitor si dramaturg care a trait vreodata, si asta in ciuda faptului ca nimeni nu stie cine a fost el cu adevarat. Shakespeare este, cu siguranta, un pseudonim, iar personajul din spatele sau a ramas, chiar si astazi, acoperit de mister. Ceea ce se stie, insa, mai putin este faptul ca operele sale nemuritoare sunt, in realitate, preluari si adaptari ale unor povestiri mai vechi.

Sa luam, spre exemplu, tragedia lui Hamlet, printul Danemarcei, scrisa in anul 1603 - probabil cea mai faimoasa opera a ilustrului dramaturg. Desi creditul ii apartine in intregime lui Shakespeare, povestea lui Hamlet isi are originea intr-un mai vechi mit scandinav din... ati ghicit, Danemarca. Originalul nu s-a pastrat, dar putem afirma indreptatit ca versiunea englezului este, totusi, cea mai reusita.

5. America a devenit independenta la 4 iulie 1776

In orice scoala din lume, la lectia de istorie, profesorii vor spune ca independenta Statelor Unite ale Americii a fost obtinuta in data de 4 iulie 1776. In fond, 4 iulie este chiar ziua nationala a SUA. Fara sa gresim putem spune, insa, ca savantii s-au grabit cu aceasta data, iar manualele de istorie ar trebui modificate.

Dupa sapte ani de razboi intre statele americane si Marea Britanie, regele George al III-lea si oficialii americani au decretat incetarea ostilitatilor la 3 septembrie 1783. Practic, in aceea zi a intrat in vigoare Actul de Independenta semnat la 4 iulie 1776.

4. Edison a inventat becul electric

Cu toate ca este unul dintre cei mai prolifici inventatori din istorie (1093 de inventii), Thomas Edison nu este chiar parintele de drept al multora dintre ele. Realitatea este ca unele apartin tehnicienilor care lucrau alaturi de el, in timp ce altele nici macar nu au vazut lumina in laboratorul sau. Sa luam, spre exemplu, becul electric, inventia cea mai cunoscuta a lui Edison. Acesta a fost inventat cu patru decenii inainte ca Thomas Edison sa se nasca. Autorul? Omul de stiinta englez, Sir Hamphry Davy. Si, totusi, cum a ajuns Edison sa fie recunoscut drept parinte al becului electric?

Marea problema a becului patentat de Davy a fost aceea ca filamentul de carbon propus de el nu rezista mai mult de cateva ore, becurile trebuind schimbate de mai multe ori pe zi. Zeci de inventatori au incercat sa imbunatateasca inovatia englezului, dar cea mai buna idee a fost cea a lui Edison. Daca pana la el, becul cu rezistenta cea mai sporita functiona maxim 12 ore, filamentul propus de acesta dura chiar si cateva zile, o performanta exceptionala pentru acele vremuri... exceptionala, dar nu prima. De aici si pana la a i se acorda paternitatea becului electric nu a mai fost decat un pas.

3. George Washington a fost primul presedinte al Americii

Toata lumea stie ca Washington a fost primul presedinte al Statelor Unite ale Americii (din cei 43 de presedinti din istorie). Realitatea este, insa, alta. In timpul Revolutiei Americane, Congresul Continental (sau Congresul Statelor Unite) l-a ales pe Peyton Randolph ca prim presedinte. Prima miscare politica a lui Randolph a fost aceea de a crea o armata care sa se opuna Angliei, iar in fruntea acesteia l-a numit chiar pe George Washington.

In anul 1781, Randolph a fost succedat de John Hancock. Dupa victoria lui Washington in Batalia de la Yorktown, Hancock i-a trimis o felicitare generalului american, acesta raspunzandu-i printr-o alta misiva in care i se adresa cu apelativul „presedinte al Statelor Unite”. La opt ani dupa incheierea razboiului, si dupa alti doi presedinti, Washington, benefiicind de uriasul capital politic obtinut in urma victoriei impotriva Angliei, a devenit primul presedinte ales in mod democratic. Strict vorbind, insa, George Washington a fost de abia al cincilea presedinte al Statelor Unite.

2.Fernando Magellan a efectuat prima calatorie in jurul lumii

Fara a intra in detalii, aproape oricine cunoaste doua lucruri mari si late despre navigatorul portughez, Fernando Magellan. Primul este acela ca a efectuat prima calatorie in jurul lumii (intre 1519 si 1522). Al doilea este ca a fost ucis la 22 aprilie 1521, de catre nativii din Filipine. Se pare ca, totusi, nimeni nu a obervat contradictia de termeni dintre cele doua afirmatii.

Cum poti sa efectuezi o calatorie in jurul lumii cand ai sucombat la jumatatea ei? In fapt, dupa moartea portughezului, la comanda flotei a venit secundul acestuia, Juan Sebastian Elcano. Iar daca este sa fim corecti, omul care ar trebui sa poarte laurii acestei reusite nu este altul decat Elcano.

1.Iisus s-a nascut pe 25 decembrie

Craciunul este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, moment in care cu totii sarbatorim Nasterea Mantuitorului. Nu exista, totusi, nicio mentiune biblica sau de alta natura care sa indice data de 25 decembrie drept cea in care S-a nascut Iisus. In prezent, exista mai multe ipoteze cu privire la originile Craciunului, dar poate cea mai importanta este cea privitoare la cultul elenistic al zeului Mithra, cult aparut in preajma anului 100 i.Hr.

Sustinatorii acestuia erau convinsi ca Mithra s-a nascut la 25 decembrie, dintr-o mama fecioara, si ca acest eveniment s-a petrecut intr-o iesle. O asemanare mai mult decat izbitoare cu sarbatoarea crestina a Craciunului. Numeroase voci afirma ca primii crestini au incercat sa faca uitat puternicul cult al lui Mithra, si astfel au inlocuit sarbatoarea acestuia cu Craciunul. In fond, numeroase alte festivitati pagane au fost modificate, iar in locul lor au fost adaptate sarbatori crestine.

Din mijloace, banii s-au transformat in ultimii ani tot mai mult in scop in sine: ne domina gandurile si comportamentul, amenintand sa devina singura unitate de masura a valorii individuale. Dar daca este adevarat ca bogatia are o mare putere de seductie, legatura ei cu universul afectiv este mult mai complexa: nu ajunge un cont in banca care sa-ti garanteze fericirea. Iar in ultima instanta, spun specialistii, raportul pe care fiecare din noi il stabileste cu banii reprezinta si un soi de hartie de turnesol: daca suntem avari sau generosi, aceste caracteristici se manifesta fara doar si poate si si in relatiile cu ceilalti.

In cautarea fericirii

Banii nu aduc fericirea - de cate ori nu am auzit acest cliseu; si totusi a mai demonstrat-o inca o data (cel putin statistic) un studiu realizat recent de Nielsen la nivel global, din care aflam ca in timp ce pentru un vietnamez "fericirea” inseamna o viata sexuala frenetica si un mall bine aprovizionat in vecinatatea casei, pentru un american ea tine de cat de bine se intelege cu colegul de birou.

Cercetarea in cauza a fost realizata in baza unor chestionare online, postate pe site-uri de e-commerce si portaluri de mare anvergura, la care au raspuns 28.000 de persoane din 51 de tari in prima jumatate a anului trecut. Ulterior, rezultatele au fost sintetizate intr-un grafic menit a corela “nivelul de fericire” detectat la locuitorii din diferite tari ale lumii (inteles ca grad de satisfactie generata de propria existenta pe o scara de la 1 la 10) cu venitul mediu pe cap de locuitor, operatiune din care a reiesit fara umbra de indoiala ca nu exista nicio legatura de “interdependenta” intre bogatie si fericire. Ba mai mult: oamenii cei mai satisfacuti de viata pe care-o duc sunt tocmai cei din tari sarace precum Vietnam, Thailanda, Mexic si India. O fi pentru ca, in fond, si banii au “pretul” lor?

In general, din raspunsurile participantilor la studiu a reiesit ca barbatii si femeile au o viziune foarte diferita despre ce inseamna fericirea: primii sunt fericiti proportional cu numarul banilor pe care-i au la dispozitie, in timp ce femeile prefera sa aibe relatii bune cu copiii, colegii si sefii. In ultima instanta insa, potrivit specialistilor Nielsen, factorii care influenteaza perceptia asupra fericirii sunt in numar de trei: situatia financiara personala, cea afectiva si psihologica si cea profesionala, dar cu diferente importante de la tara la tara.

In Italia, de exemplu, raporturile cu familia si prietenii se numara printre principalii factori determinanti ai fericirii; in schimb vietnamezii si indonezienii nu se incurca cu astfel de “sentimentalisme”, considerand drept elemente indispensabile propriei fericiri o viata sexuala implinita, un acces facil la informatii si o varietate mare de locuri in care sa faca shopping. La randul lor, finlandezii si elvetienii considera fundamentala sanatatea fizica, iar pentru lituanieni sunt determinanti banii si siguranta locului de munca. In Statele Unite si in Polonia, raporturile cu colegii de serviciu sunt chiar mai importante decat cele cu rudele de sange; din acest punct de vedere, situatia este chiar si mai bizara in Vietnam, unde pe cat se pare e exclus sa fii fericit daca nu te afli in relatii bune cu seful.

Dar ce ziceti de locuitorii Chinei si cei din Republica Ceha, unde factori decisivi in atingerea adevaratei impliniri personale ii reprezinta situatia economica a natiunii, justitia sociala si activitatea guvernului?

Studiul Nielsen mai da la iveala si o informatie cel putin surprinzatoare: analizand chestionarele pentru a intelege daca nivelul de fericire al unei tari este influentat sau nu de disparitatile salariale, un nivel scazut al coruptiei si pace, cercetatorii au descoperit ca tarile cu cele mai multe probleme in aceste domenii sunt si cele unde oamenii sunt cei mai fericiti.

Potrivit specialistilor, in tarile emergente unde in ultimi ani s-a inregistrat o crestere economica mare se gasesc oamenii cu nivelul mediu cel mai ridicat de fericire, iar in extrema cealalta se afla tarile industrializate: o explicatie ar putea fi faptul ca aici criza le-a afectat oamenilor obiceiurile de consum bine impamantenite, crescand nivelul de insatisfactie si diminuandu-le in consecinta gradul de fericire.

Din dragoste… pentru bani

Casatorie din dragoste? Chestie depasita, din alte timpuri: in “era” crizei economice oamenii se casatoresc din ratiuni mai “serioase”: cum ar fi banii. In ultima vreme mai ales in Spania. Stirea a aparut nu demult in cotidianul iberic “El Periodico”, care scria ca sute de spanioli isi declara pe internet disponibilitatea matrimoniala, evident contra unei compensatii banesti. Publicul-tinta? Extracomunitarii care pot astfel obtine un permis de rezidenta. Pe net s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie anunturile de genul “sunt dispus sa ma casatoresc pentru 5.000 de euro. Sunt o persoana serioasa” si nu lipsesc nici chiar cei care incearca sa castige un ban cinstit de pe urma permisivei legislatii spaniole cu privire la uniunile homosexuale.

Jurnalistii de la "El Periodico" l-au intervievat pe Luis, un tanar care a raspuns plin de speranta la anuntul postat de redactie in numele unei brazilience (fictive). “O fac doar pentru bani: sunt somer si din luna ianuarie nu-mi gasesc de lucru. Am nevoie de bani pentru a-mi plati chiria la casa”. Ca atare, preturile oscileaza intre 3 si 6.000 euro, iar cei interesati sa-si vanda “libertatea” sunt tineri studenti care vor sa-si plateasca studiile, barbati divortati care nu reusesc sa mai plateasca pensia alimentara si multi someri.

Lucrurile nu stau prea diferit nici chiar in Germania, unde o ancheta facuta de cotidianul "Stern" a aratat ca si pentru nemti, o casatorie din dragoste intr-o perioada atat de incerta din punct de vedere economic reprezinta un risc pe care putini si-l mai asuma.

Cel mai tare din parcare

Daca numaratul oilor se spune ca ar favoriza aparitia somnului, atunci cand va simtiti deprimati sfatul specialistilor ar fi sa numarati…bancnote (pe cat posibil de 100 de euro).

Forta psihologica si simbolica a banilor a fost si ea pusa la incercare de un grup de cercetatori de la Universitatea Minnesota (Statele Unite), condus de psihologul chinez Xinyue Zhou. Demersul psihologilor de a intelege mai bine impactul psihologic, fizic si social al banilor a scos la iveala faptul ca manevrarea sau chiar doar contemplarea banilor poate calma atat durerea fizica, cat si suferinta provocata de respingerea sociala.

De altfel, studiul a confirmat concluzia unor experimente anterioare, in care subiectii confruntati (la nivel subconstient) cu perspectiva unui castig banesc au fost mai putin tentati sa ceara ajutorul la indeplinirea unor sarcini dificile. "Cercetarile anterioare n-au mers atat de departe incat sa coreleze aluziile la bani cu ceva la un nivel de perceptie fizic”, a precizat Kathleen Vohs de la University of Minnesota, Minneapolis, implicata in ambele studii. Mai precis, in prima faza, constatarile facute de psihologi au indicat ca simplul gand la eventuala posesie a unei sume de bani ii face pe oameni sa se simta mai puternici din punct de vedere fizic si mai siguri pe ei in satisfacerea propriilor nevoi. Banii activeaza un sentiment general de incredere in sine, tarie si eficienta, este parerea oamenilor de stiinta.

Sursa foto: Cocalari si printese

Potolind durerea

Seful echipei de cercetare, psihologul Xinyue Zhou de la Sun Yat-Sen University din Guangzhou, China a condus de-a lungul vremii 6 experimente cu grupuri de intre 72 si 108 studenti, pentru a testa masura in care ganduri subconstiente generate de perspectiva unui castig sau a unei pierderi financiare le afecteaza acestora rezistenta atat la suferinta provocata de o respingere in plan social, cat si durerea fizica resimtita la un contact al degetelor cu apa fierbinte.

Faptul ca sentimentul excluderii sociale si durerea fizica au generat reactii paralele intareste o idee de data recenta in psihologie, aceea ca dintre uneltele cu care creierul proceseaza interactiunile sociale, unele ar fi evoluat adaptand sistemele pre-existente care administrau durerea fizica. Atentie insa! Este vorba despre o arma cu doua taisuri, intrucat daca numaratul banilor “iti da aripi”, sa-i vezi cum ies din propriul buzunar s-a dovedit a avea un efect diametral total opus. “Amintirea” banilor cheltuiti intensifica ambele tipuri de durere.

Dan Ariely, economist la Duke University in Durham, North Carolina, considera si el ca banii ar putea fi o cale prin care oamenii si-ar putea recapata sentimentul ca detin controlul propriei existente. "Ar fi fost grozav daca am fi testat felul in care acest sentiment s-a modificat de-a lungul timpului”, adica pe masura ce economia a intrat in recesiune, crede el, avand in vedere ca un astfel de studiu ar putea scoate la iveala rata de schimb fluctuanta intre valoarea “calmanta” a banilor” si legaturile cu comportamentul social

Stare de alerta

Potrivit unui articol publicat in "The New York Times", David Lewis, neuropsiholog si director de cercetare la Mind Lab, o companie de consultanta din Marea Britanie, in luna februarie a acestui an, cand recesiunea tocmai ce “sugruma” economia globala, a aruncat o privire la felul in care creierul oamenilor raspunde la produse de lux din categoria “high-end”. De altfel, in ultimii cativa ani, cei care au apelat cel mai mult la specialistii in noul domeniu al neuroeconomiei si neuromarketingului (in care oamenii de stiinta le scaneaza creierul consumatorilor pentru a analiza felul in care acestia iau decizile cu privire la bani) au fost tocmai designerii si comerciantii de produse de lux.

Cei 36 de subiecti implicati in studiul lui Lewis, in cea mai mare parte doctori si avocati sau oricum consumatori de soiul celor care si-au mentinut o putere de cumparare apreciabila, au fost conectati la QEEG (quantitative electroencephalography) si echipament de eye-tracking menit a le inregistra fidel reactiile suscitate de bijuterii Cartier, ceasuri Patek Philippe, genti Gucci, pantofi de la Jimmy Choo, Fendi si Miu Miu, motociclete Harley-Davidson si masini sport Mercedes-Benz.

Lewis spune ca ar fi detectat raspunsuri emotionale pozitive — entuziasm, excitare si un nivel ridicat al atentiei –, indicatoare ale faptului ca dorinta fata de produsele respective inca exista, dar si o crestere a nivelului de stres nedetectata in studii similare facute inainte de recesiune. Concluzia? Perspectiva de a achizitiona cu adevarat aceste produse cu preturi exorbitante le-a declansat subiectilor sentimente negative in doua regiuni ale creierului, cortexul prefrontal si insula. ‘‘Inainte de criza ei le-ar fi vazut si ar fi fost entuziasmati. Acum, vederea acestora le declanseaza stari conflictuale si o scadere a motivatiei de a le cumpara”, a precizat cercetatorul, care de altfel a condus studii similare si in timpul crizei petrolului din 1970 si dupa falimentul dot-com-urilor din 2000.

In ultimul timp, interesul stiintific pentru multiplele functiuni ale asa-numitei “insule” cerebrale, despre care se crede ca ar juca un rol-cheie in experientele emotionale subiective, este in crestere.

In opinia lui Kit Yarrow, profesor de psihologie si marketing la Golden Gate University, care a analizat peste 2.000 de consumatori de cand a inceput criza economica, perspactiva unei cheltuieli declanseaza in prezent o stare de alerta la nivel cerebral, iar partile cu functiuni sofisticate ale creierului analizeaza dorintele hedoniste si sentimentele de dezgust, cantarind riscurile in raport cu recompensa. “Pericol, pericol, acest pret ma dezgusta”, poate fi semnalul transmis de creier la vederea unei etichete cu pret exorbitant, crede psihologul.

“De obicei la vederea diamantelor nu ni se intoarce stomacul pe dos, dar multe lucruri pot declansa aceasta senzatie”, crede si James Gross, profesor de psihologie la Stanford University, care studiaza reglarea emotiilor la nivel cerebral. Cu alte cuvinte, in timp ce creierul uman trimite in mod automat un semnal de repulsie la vederea unei bucati de carne stricata de exemplu, potrivit specialistilor, nu este exclus sa aiba o reactie similara si in fata unei posete Hermes de designer.

Metrosexuali sau narcisiti? In ultimii ani, au aparut din ce in ce mai multi barbati bizari, cu tendinte de efeminare, care se ingrijesc excesiv de aspectul lor fizic. Masculi de toate varstele, de la adolescenti pana la batrani, care acorda o atentie exagerata nu doar igienei si ingrijirii elementare, dar si amanuntelor fizice care tin mai ales de apanajul traditionalei toaletari feminine. Este moda cu foarte multi adepti, dar care cu siguranta poate fi umbrita pana la dizolvare de realitatea incercarilor mai degraba catastrofale de infrumusetare masculina din istoria recenta si indepartata. Sa analizam impreuna zece dintre cele mai graitoare exemple de acest fel.

10. Sacoteiul pentru organele genitale - predecesorul prohabului

Pana in secolul al XIV-lea, barbatii obisnuiau sa isi imbrace trenul posterior intr-un un soi de colanti dintr-o singura bucata, trasi pe deasupra unei perechi de izmene lungi, combinatie inconfortabila, care oferea si un nivel scazut de protectie organelor genitale. Protuberantele pentru gazduirea acestora din urma au fost inventate pentru a corecta eroarea de croiala, incepand sub forma unor basici de material mai dur, de dimensiuni rezonabile, ce denivelau decent caderea lina a tunicii de deasupra.

Dar moda este o dihonie imprevizibila si uneori stupida, asa ca in scurt timp saculetii pentru organele sexuale au inceput sa capete proportii care depaseau cu mult volumul necesar, transformandu-se in accesorii mai degraba ostentative decat functionale. Probabil ca in acele vremuri chiar reuseau sa pacaleasca pe cineva cu "promisiunea" pe care o etalau astfel.

9. Pantofii cu toc

Odata ce odioasele suporturi pentru glandele reproducatoare masculine si-au facut intr-un final mila sa paraseasca tendintele stilistice, capul taiat al Hidrei s-a multiplicat, un nou set de manifestari teribile ale modei renascentiste ridicandu-se spre a le lua locul. Tocurile au fost una dintre exprimarile acestui val, barbatii din randul nobilimii si aristrocratiei ciocanind pavajele - acolo unde ele existau - cu tocuri lungi uneori si de sapte centimetri, timp de mai multe secole inainte sa isi revina in simturi.

Spre deosebire de majoritatea exemplelor prezentate in acesta lista, pantofii barbatesti cu toc nu sunt chiar cu totul disparuti. Ei mai pot fi intalniti, intr-o forma ceva mai masculina ce-i drept, in cazul barbatilor de statura mica (dupa modelul Prince sau, mai nou, Sarkozy), care incearca sa compenseze ceea ce unii dintre ei considera a fi un handicap.

8. Perucile

Populare in Anglia si in Franta secolelor XVII si XVIII, perucile au fost purtate de fetele regale, de nobili si, in general, de toti barbatii instariti care incercau sa se muleze pe orice directie dictata de moda sau sa isi ascunda calvitia.

Perucile erau incredibil de scumpe si de cele mai multe ori ridicole (aruncati o privire la Ludovic al XIV-lea). Desi uriase, hilare si costand cam cat vestimentatia foarte scumpa a purtatorului, perucile mai erau adesea si pudrate de barbati. Obiceiul nu era totusi foarte grav, daca este sa ne gandim ca femeile acelorasi vremuri isi samponau practic parul cu acid sulfuric.

7. Innegrirea dintilor

In cazul de fata, avem de-a face cu o travestire pentru a carei existenta ii putem acuza aproape in intregime pe elisabetani (apartinand domniei reginei Elisabeta I a Angliei). Ideea europeana de innegrire a danturii s-a plamadit din stereotipul cultural conform caruia oamenii foarte bogati nu erau constransi sa consume hrana conventionala, ca toata lumea si isi permiteau, daca vroiau, sa petreaca toata ziua mancand nimic altceva decat dulciuri si alimente dulci, distrugatoare de dinti.

Intelegem, deci, ca a avea dintii foarte negri, aparent cariati, echivala cu un nivel ridicat de inavutire. Totusi, probabil ca si apeland la acest tertip, dintii nu rezistau mai mult decat consumand bomboane, dat fiind faptul ca pudrele folosite constau dintr-o aglomerare de materiale arse a caror cenusa era amestecata cu aluminiu sau miere, care in mod evident atacau dentitia. Totul, din vanitate si pentru imagine.

6. Neglijarea intentionata a igienei corporale

Consideratia conform careia curatenia este paguboasa si neatractiva are o istorie lunga in Occident. A inceput probabili odata cu episodul vechii condamnari crestine a bailor romane, iar de acolo, notiunea ca este bine sa fii un monument de mizerie a castigat teren in constiinta populara, situatie care a durat secole.

De fapt, inainte de Renastere, imbaierea era chiar blamata ca ar cauza imbolnavire si infectii, iar barbatii se multumeau numai sa se machieze si sa se dea cu parfum si colonie, in loc sa fie curati. Descendentul modern al manifestarilor din acele vremuri este barbatul care considera ca un spray cu miros puternic substituie cu succes un dus.

5. Khol-ul sau fardul

Sa ne imaginam chipul unui locuitor obisnuit al Egiptului antic. Indiferent cum ne-am inchipui fizionomia acestuia, cel mai probabil, in majoritatea proiectiilor, acesta poarta machiaj negru in jurul ochilor. Este vorba despre khol sau fard, iar motivul pentru care ni l-am imaginat asa este acela ca, practic, orice om din Egiptul antic il purta.

Singura problema este confectionarea lui; era obtinut din galena - sulfura naturala de plumb - care, fireste, il intoxica in cele din urma pe cel care si-l administra regulat. Khol-ul se mai foloseste si astazi, mai ales in Africa, Asia de Sud si in Orientul Mijlociu, unde se presupune ca nu este otravitor, dar contine inca mari cantitati de plumb, evident daunatoare.

4. Vopseaua de par

In Roma, medicina era destul de avansata, cel putin comparativ cu secolele de bajbaire care au succedat-o in Europa. Romanii isi cunosteau anatomia si intelegeau, in general, ce anume era toxic si ce nu le dauna.

Cu toate acestea, uneori vanitatea castiga in fata instinctului de conservare si, atunci cand nu isi intunecau parul folosind un amestec de cenusa si viermi striviti, domnii romani grizonati mai aveau optiunea folosirii pieptenilor din plumb inmuiati in otet pentru obtinerea aceluiasi efect. Fara urma de indoiala, metoda era una eficienta, daca facem abstractie de faptul ca isi ascundeau varsta imbibandu-si parul cu otrava letala.

3. Colorantii

Pieptenii din plumb erau destul de stupizi, dar inainte sa ii consideram ignoranti pe romani, ar trebui sa devenim constienti ca ne-am expus chiar pe noi insine in ultimii 40 de ani, la fel de nepasatori, unor metode teribile de colorare a parului, chiar mai periculoase decat cele din trecut.

In anii '70 ai secolului XX, s-a descoperit ca numerosi coloranti de par comerciali contineau compusi cancerigeni sau mutageni si, desi companiile au indepartat unele dintre cele mai periculoase substante, vopsirea parului nu este o operatiune lipsita de riscuri nici macar in zilele noastre: frizerii cu o experienta de peste zece ani care lucreaza cu vopsele de par sunt de cinci ori mai predispusi sa dezvolte cancer biliar decat cei care nu ating substantele.

2. Lumanarile parfumate din crestet

Este binecunoscut faptul ca egiptenii antici erau mari amatori, dar si mari producatori de parfumuri si miresme. Intelegeau frumusetea in multele ei dimensiuni, dar mirosul, aroma erau poate cel dintai criteriu dupa care catalogau acest lucru. Ca urmare a acestui fapt, pentru ca parfumul, oricat ar fi de concentrat si de uleios, este in cele din urma volatil, egiptenii s-au gandit sa prelungeasca cumva emanatia de miros placut dinspre trupurile lor.

Au apelat in acest scop la confectionarea unor lumanari ovoidale de ceara, de dimensiuni mari, fara fitil, obtinute dintr-un amestec complex de uleiuri, ierburi si flori cu mirosuri puternice, pe care si le fixau bine pe crestete, in par sau in peruci. Uneori, accesoriile ramaneau pe pozitie chiar si pentru mai multe saptamani, timp in care, desi parul transpira si se imbacsea, mandrul purtator nu se spala pe cap. Nu este prea greu sa ne imaginam aspectul si chiar mirosul mix-ului letal care se forma sub lumanare.

1. Apa lui Soliman

Alta substanta elisabetana, alta otrava oribila - apa lui Soliman era un sublimat de mercur (corp solid obtinut prin condensarea vaporilor), care practic le topea fata barbatilor care il foloseau. Unii il utilizau pentru a indeparta anumite imperfectiuni faciale, precum negi, pistrui sau pete. Soliman le indeparta intr-un mod remarcabil, dar de multe ori la fel facea si cu pielea fetei, lasand in urma cicatrici pe care barbatii incercau sa le indeparteze cu si mai multa solutie "magica", pana cand ajungeau sa arate ca niste zombie descarnati.

Iata deci, ca si noi, barbatii, am incercat de-a lungul istoriei "sa ne facem frumosi pentru ele", femeile, dar am virat de cele mai multe ori spre ridicol, fie pentru ca intr-adevar barbatul nu este menit sa se corecteze fizic prin artificii marunte, fie pentru ca nu ne-am priceput prea bine sa adaptam strategiile de infrumusetare la anatomia noastra cea "dura". Chiar daca ne-au ramas narcisistii ca amintire a devierilor din trecut, specia noastra pare sa se fi deprins mai bine cu masura si cu simtul ridicolului.

Zicalele, vorbele de duh ale umanitatii, au fost inspirate de anumite contexte, idei sau fapte. Majoritatea vin si se duc, insa cateva trec nestirbite printre ani, veacuri si milenii. Este si cazul lui “dupa fapta si rasplata”. Fapta este apanajul oamenilor, rasplata insa este oferita cu multa “generozitate” de catre fortele divine. Pe rand, rabdarea zeilor din Olimp, a lui Iehova sau a lui Allah, a fost greu incercata de catre oameni, insa nici reactia divina nu s-a lasat asteptata. Morala celor cateva episoade cu talc adunate in articolul de fata ar fi urmatorea: nu este sanatos sa te pui cu zeii pentru simplul motiv ca “sufera” de o imaginatie debordanta…

10. Narcis

Povestea lui Narcis suporta mai multe acceptiuni, de la versiunea greceasca si romana, pana la cea a calatorului grec Pausanias. Morala legendei ramane, in esenta, aceeasi. Narkissos sau Narcis era un erou din orasul grecesc Thespia, insa celebritatea sa era data de frumusetea aproape nepamanteana a chipului sau. In ciuda acestui atribut fizic, inima ii era de piatra, aratandu-se nemilos cu toti pretendentii sai, fie ca acestia erau femei sau barbati. De el se indragosteste nebuneste nimfa Echo, care se stinge incet din cauza iubirii neimpartasite.

Un alt personaj care a avut nesansa de a se indragosti de acest tanar frumos a fost Ameinias. Narcis l-a respins violent, daruindu-i in acelasi timp o sabie pe care nefericitul Ameinias o foloseste pentru a se sinucide pe treptele casei celui pe care il iubea. Inainte de a muri, se roaga la Nemesis, zeita razbunarii, ca intr-o buna zi nemilosul Narcis sa aiba parte la randul lui de o iubire neimpartasita.

PEDEAPSA: Nemesis planuieste razbunarea victimelor lui Narcis intr-un mod inedit: il face pe acesta sa se indragosteasca de propria imagine. Intr-o buna zi, Narcis isi vede imaginea oglindita in apa unui izvor si se indragosteste pe loc de tanarul din apa. Zdrobit de durere din cauza neputintei de a ajunge la acesta, Narcis moare din dragoste. Nimfele il jelesc, iar trupul lui se transforma intr-o floare cu un parfum imbietor: narcisa.

9. Tiresias

Ca si in cazul altor personaje mitologice, variantele legendei difera. In cazul lui Tiresias, profetul orb din Theba, exista una foarte interesanta. Tiresias se plimba pe muntele Cyllene, cand a dat peste doi serpi care copulau. Din motive numai de el stiute, cel care venise neinvitat ucide femela cu toiagul. Suparata, Hera, il transforma in femeie. Si asa avea sa ramana pentru multi ani. Ca femeie, Tiresias devine preoteasa in templul Herei, se casatoreste si are copii. La un moment dat, soarta pare sa ii zambeasca din nou, dupa ce se intrevede sansa de a redeveni barbat. Ambiguul Tiresias intalneste in aceleasi circumstante o alta pereche de serpi. Aici, povestile se despart. Unele spun ca Tiresias a trecut mai departe, in vreme ce altele sustin ca acesta este momentul in care a lovit masculul. Dupa aceasta actiune incerta, povestile se leaga din nou: Tiresias isi recastiga masculinitatea.

Aventurile lui nu aveau sa se opreasca aici. In urma unei discutii aprinse intre Zeus si Hera legata de care parte dintr-un cuplu este mai castigata in ceea ce priveste placerile sexuale, Tiresias este chemat sa dea verdictul. Hera sustinea ca barbatii primesc mai multa placere, in vreme ce Zeus era convins ca femeile sunt mai norocoase. Avand experienta ambelor tabere, Tiresias ii da dreptate lui Zeus.

PEDEAPSA: Hera, ca orice femeie, fie ea si zeita, nu a suportat sa fie contrazisa, prin urmare se razbuna pe arbitru, orbindu-l.

RASPLATA: Zeus nu indrazneste sa isi infrunte sotia, insa il capatuieste pe sarmanul Tiresias cu darul profetiei si cu inca sapte vieti umane.

8. Prometeu

Prometeu este unul dintre titani, frate cu Atlas si mare iubitor de oameni. Atat de mult i-a iubit, incat nu a ezitat sa atraga asupra sa mania lui Zeus, care l-a condamnat la chinuri vesnice pentru indrazneala de a fura focul din Olimp.

Prometeu ii ajuta pe oameni sa puna la cale un siretlic cu ajutorul caruia sa nu mai jertfeasca drept ofranda pe altarul lui Zeus carnea animalelor, ci doar oase cu grasime. Zeus cade in capcana, insa realizeaza repede ca a fost inselat. Cum deja suntem familiarizati cu temperamentul conducatorului din Olimp, stim ca acesta s-a infuriat teribil si a cautat razbunare. Prin urmare, a hotarat sa le ia oamenilor focul. Lasati in intuneric si privati de hrana gatita, oamenii s-au speriat. Prometeu le sare in ajutor din nou, promitandu-le ca va fura focul din Olimp pentru a-l aduce pe Pamant si chiar se tine de cuvant.

PEDEAPSA: Zeus ii pedepseste pe oameni trimitand-o in lume pe Pandora, prima femeie de pe Pamant, facuta din lut de catre Hefaistos, adusa la viata de catre cele patru vanturi si binecuvantata cu daruri de catre zeitele din Olimp. Insa intentiile bune sunt departe de zei. Curioasei Pandora i-a fost incredintata o cutie, pe care, fara a-si putea infrange curiozitatea, o deschide. Toate nenorocirile si rautatile se abat asupra oamenilor lui Prometeu. Insa nu totul era pierdut. Oamenilor le mai ramanea speranta. Prometeu a fost inlanutit pe o stanca inalta, pedepsit ca in fiecare zi sa ii fie devorat ficatul de catre un vultur urias. Noaptea, ficatul se regenera, doar pentru ca a doua zi penitenta sa se repete. Suferintele sale sunt curmate de catre Heracle (Hercule), care ucide cu sagetile sale otravite vulturul si il elibereaza pe Prometeu.

7. Sisif

In mitologia greaca, Sisif, fiul lui Eol si al Enaretei, este fondatorul mitic al Corintului. Acesta a avut impreuna cu nimfa Merope mai multi copii: Glaucus, Halmus si Thersander. Unele surse il mentioneaza ca fiind adevaratul tata al lui Ulise.

De la Homer incoace, Sisif isi pastreaza reputatia de a fi cel mai viclean dintre oameni: el a contribuit la dezvoltarea navigatiei si a comertului, insa s-a dovedit a fi avar si inselator, violand legile ospitalitalitii prin uciderea calatorilor care-i cadeau in mana. Departe de a-i ridica probleme de morala, crimele pe care le infaptuia ii intareau pozitia dominanta. Insa marsaviile sale nu se opreau aici. Sisif si-a sedus nepoata, si-a detronat fratele si i-a tradat secretul lui Zeus, ceea ce i-a adus intr-un final, condamnarea vesnica. Pentru ca nu a stiut sa pastreze tacerea cu privire la rapirea Aeginei de catre Zeus, acesta din urma i-a ordonat lui Thanatos, zeul mortii, sa il inlantuiasca pe Sisif in Tartar (Iad). Condamnat pentru eternitate, Sisif incearca sa il pacaleasca pe Thanatos, cerandu-i sa ii arate cum functioneaza lanturile care ii erau dedicate. Spre uimirea tuturor (zeilor, muritorilor si cititorilor moderni de mitologie greaca), Thanatos cade in capcana si ramane inlantuit in Tartar. Urmarea? Ingerul mortii si-a luat un concediu prelungit, iar pamantenii au rasuflat usurati, pana cand Ares, zaul razboiului, plictisit de faptul a nimeni nu mai murea pe campul de lupta, raporteaza neregula catre Mai-Marele zeilor. Situatia este rapid remediata, iar Sisif este trimis inapoi in iad.

Cum resemnarea nu era punctul sau forte, Sisif mai testeaza inca o data rabdarea zeilor. De aceasta data avea sa fie si ultima. Condamant la moarte, Sisif incearca sa testeze iubirea pe care i-o purta sotia sa, lasandu-i instructiuni clare ca dupa moartea sa, aceasta sa ii arunce corpul dezgolit in mijlocul unei piete mari. Sotia sa obedienta ii indeplineste ultima dorinta, ceea ce ii provoaca spasme de furie sotului ei, care se "odihnea" acum in iad. Pentru ca doreste sa o pedepsesca pentru lipsa de consideratie fata de corpul lui neinsufletit, Sisif ii cere Persefonei sa ii permita o plimbare la suprafata. Aceasta este de acord, insa odata ajuns in Corint, Sisif refuza sa se mai intoarca. Hermes a avut dificila misiune de a aduce fugarul inapoi.

PEDEAPSA: pentru indrazneala de a se socoti mai istet si mai viclean decat zeii, Sisif a fost condamnat pe vesnicie sa impinga un bolovan urias pana aproape de varful unui deal, fara a reusi sa atinga varful. Imediat ce Sisif pare ca isi termina cazna, bolovanul o ia la vale, iar munca trebuie luata de la capat.

6. Onan

Onan este un personaj biblic, al doilea fiu al lui Iuda. Dupa moartea fratelui sau mai mare, acesta trebuie sa se supuna legii evreiesti a leviratului, conform careia daca murea un barbat fara sa lase urmas, femeia trebuia sa-l ia in casatorie pe fratele neinsurat al sotului decedat. Primul copil rezultat din aceasta casatorie trebuia sa poarte numele celui mort, pentru a-i mosteni averea si pentru a-i duce numele mai departe.

Prin urmare, conform legii poporului sau, Onan trebuia sa se casatoreasca cu Tamar, vaduva fratelui sau, in scopul procrearii unui mostenitor pentru fratele sau. Onan refuza, preferand sa "isi imprastie samanta pe pamant", fara ca in Biblie sa se mentioneze ce presupunea exact acest act. Aceasta omisiune le-a permis insa exegetilor Bibliei sa isi imagineze si sa dezbata pe marginea acestui subiect delicat.

PEDEAPSA: Onan moare, condamnat de judecata divina. In explicarea gestului lui Onan, se intrec doua acceptiuni: cea evreiasca si cea crestina. Inteleptii Israelului sunt de parere ca nu este vorba despre masturbare sau de coitus interruptus, ci de faptul ca nu exista o retentie a materiei seminale, ci o dispersie exterioara a acesteia. Faptul ca Onan a fost condamnat la moarte de catre Dumnezeu este urmarea unui blestem ce se intindea de-a lungul a patru generatii, cauzat de tatal lor, Iuda. Varianta crestina vede in condamnarea divina a lui Onan o urmare a nerespectarii legii leviratului si a utilizarii contraceptiei. Infruntand aceste legi prin actul de coitus interruptus (exegetii moderni cred ca pasajul biblic nu se refera la masturbare), Onan reuseste sa impiedice conceptia. Or, conceptia este Viata, iar prin gestul sau sfidator Onan se opunea Vietii (data de Dumnezeu), ceea ce i-a adus in final o condamnare la moarte.

5. Iov

In Vechiul Testament, Iov ne este infatisat drept un om evlavios si credincios. In Coran, Iov este unul dintre primii profeti premergatori Islamului. Caracterul acestuia era integru, traia o viata corecta, in concordanta cu legile religioase. Totul se schimba insa cand "isi baga dracul coada". Invidios, Satan ii propune lui Dumnezeu sa ii permita sa testeze credinta lui Iov si in conditii mai dure. Dumnezeu este de acord si isi ia mana incet incet de pe protejatul sau, lasandu-l prada raului.

PEDEAPSA: Satan isi face treaba ca la carte, neomitand nimic. Ii ia toate bunurile, copiii si sanatatea in incercarea de a-l face pe Iov sa il blesteme pe Dumnezeu. In ciuda necazurilor care sa abatusera asupra sa, Iov nu isi reneaga Dumnezeul si nici nu il acuza de nedreptate, ci incearca sa isi dea seama unde a gresit.

RASPLATA: Convins de dragostea neconditionata ce i-o poarta, Dumnezeu il binecuvanteaza pe Iov cu mai multe bucurii decat cele pe care le avea inainte de a pierde tot si cu o viata lunga.

4. Sodoma si Gomora

Sodoma si Gomora faceau parte dintr-un grup de cinci cetati, asezate pe malul sud al Marii Moarte, intr-o zona de campie. Cele cinci orase care intruchipau Pentapolis-ul erau: Sodoma, Gomora, Adma, Teboim ( Tzeboim) si Toar (Tzoar).

Din cauza depravarii si a vietilor pline de pacate ale locuitorilor cetatilor de la malul Marii Moarte, Dumnezeu decide sa ii pedepseasca pe acestia abatand asupra lor o ploaie de foc si de pucioasa. In Geneza, Dumnezeu trimite doi ingeri sub chipul a doi barbati catre Avraam, aflat in campiile Mamvriei. Dupa ce ingerii au fost primiti cum se cuvine de catre Avraam, acestia ii revela planul lui Dumnezeu de a distruge Sodoma si Gomora din cauza pacatelor de care se faceau vinovati locuitorii cetatilor. In consecinta, Avraam se roaga ca putinii oameni drepti care traiesc in aceste cetati sa nu fie pedepsiti. Dumnezeu se incumeta sa probeze spusele lui Avraam si trimite doi ingeri la casa lui Lot, nepotul lui Avraam. Acesta din urma ii gazduieste si ii hraneste cum se cuvine pe cei doi barbati care i-au batut la usa.

Afland ca Lot a gazduit doi straini, locutorii Sodomei se strang cu mic cu mare si ii inconjoara casa, cerandu-i sa isi predea musafirii. Lot refuza, in schimb le propune sa le predea pe cele doua fiice ale sale necasatorite, "care nu au cunoscut barbatul", sa faca ce vor cu ele. Oferta este refuzata, iar casa lui Lot este luata cu asalt. Aici intervin oaspetii, care isi dezvaluie natura divina, aratandu-i lui Lot planurile pe care Dumnezeu le are cu cele doua cetati.

PEDEAPSA: Ingerii protejeaza familia care ii gazduise, orbindu-i pe cei care vroiau sa ii atace si sfatuindu-i pe fugari sa nu se uite in urma, orice ar fi si orice ar auzi. Indepartandu-se de cetate, nevasta lui Lot nu isi poate infrange curiozitatea si se uita in spate, transformandu-se instantaneu in stana de sare. Gomora, la fel ca si Sodoma si alte cetati din jur, a fost distrusa de mania divina. Mai departe, aflam ca dupa ce au trecut de cetatea Ţoarului, Lot s-a adapostit impreuna cu fetele sale intr-o pestera. Aici, acestea isi imbata tatal si se culca cu el. Din relatia incestuasa, fata cea mare il naste pe Moab, in vreme ce cea mica il naste pe Ben-Ammi, tatal ammonitilor.

3. Oedip

Oedip, unul dintre regii Thebei, este in acelasi timp si unul dintre oamenii nedreptatiti de soarta inca dinainte de a se naste. Profetia oracolului din Delfi anunta cuplul regal format din Laius si Iocasta ca in cazul in care vor avea un baiat, acesta isi va ucide tatal si se va insura cu mama sa, aducand dezastrul asupra orasului si familiei sale. Legenda a fost respusa in mai multe variante si a fost utilizata de Sigmund Freud pentru a elabora teoria complexului lui Oedip.

Probabil ca povestea nefericitei familii ar fi stat altfel daca nu ar fi consultat oracolul inaintea nasterii copilului. Profetia acestuia era de-a dreptul infricosatoare, insa si mai infricosator era faptul ca un astfel de monstru ar fi putut sa se nasca.

Zeii nu tin cu regii Thebei si Iocasta naste un baietel. Laius indeparteaza plodul de la curtea regala, dand ordin sa fie ucis pentru a evita dezastrul iminent. Cel care are aceasta misiune nu se indura si il da mai departe. Printr-o suma de coincidente, micul Oedip este adoptat de un alt cuplu regal, regele Polybus si regina Merope din cetatea Corintului. Peste ani, Oedip afla de profetie si, convins de faptul ca acestia sunt parintii sai naturali, se hotaraste sa paraseasca cetatea. Destinul sau este pe cale sa se implineasca atunci cand porneste catre Theba si pe drum isi ucide adevaratul tata, regele Laius, intr-un gest de autoaparare.

Aproape de intrarea in cetate se afla un Sfinx care avea prostul obicei de a-i manca pe cei care nu ii raspundeau corect la intrebare. Printr-un capriciu al sortii, Oedip reuseste sa rezolve ghicitoarea, fiind primit ca un erou in cetatea sa de bastina. Drept rasplata, o primeste de nevasta pe regina vaduva, Iocasta. Profetia se implinise, fara stirea actorilor-marioneta. Cei doi au avut impreuna patru copii, doua fete si doi baieti.

PEDEAPSA: Dupa ceva vreme, in cetate nu se mai nasc copii deloc. Intrebat, Oracolul spune ca trebuie gasit ucigasul lui Laius pentru ca blestemul sa fie ridicat de pe umerii cetatii. In final, Oedip afla ca este fiul sotiei sale si ca si-a omorit tatal, prin urmare se autopedeseste, impungandu-si ochii cu doua ace. Iocasta se sinucide, Oedip orbeste si rataceste prin lume pana moare, iar cei doi fii ai sai se lupta pentu tronul cetatii pana se ucid reciproc. La tron vine fratele Iocastei, Creon, care decide ca Polynice, fiul lui Oedip, a fost un tradator, prin urmare nu va fi ingropat. Sfidandu-l, Antigona, de asemena fiica lui Oedip cu Iocasta, ingroapa ramasitele fratelui ei. Drept pedeapsa, Creon o inchide intr-o pestera, unde Antigona isi va gasi sfarsitul. Profetie implinita.

2. Cele 10 plagi ale Egiptului

Termenul se refera la cele 10 calamitati pe care Dumnezeu le-a trimis asupra Egiptului pentru a pedepsi indaratnicirea pe care faraonul o arata in chestiunea eliberarii sclavilor evrei. Episodul plagilor care s-au abatut asupra Egiptului sunt recunoscute in atat in religia ebraica si in cea crestina, cat si in cea musulmana.

Moise si Aaron ii cer faraonului Egiptului sa ii elibereze pe sclavii evrei pentru a se putea inchina liberi Dumnezeului lor. Dupa primul refuz al faraonului, Dumnezeu ii trimite inapoi pe Moise si pe Aaron pentru a-i proba necredinciosului faraon o mostra a puterii divina. In cursul intrevederii, toiagul lui Aaron se transformat intr-un sarpe. Deloc impresionati, vrajitorii faraonului isi transforma si ei slujitorii in serpi, insa sarpele lui Aaron i-a inghit pe acestia din urma, inainte de a apuca sa isi reia forma umana. Faraonul respinge avertizarea primita, atragand asupra tarii sale unele dintre cele mai grozave calamitati.

PEDEAPSA: Prima dintre ele a fost prefacerea Nilului in sange, urmata de invazia broastelor, a paduchilor si a celei reprezentate de musca caineasca. Au urmat animalele domestice, care au fost ucise de ciuma, varsatul negru care i-a afectat inclusiv pe vrajitorii faraonului, pusi in situatia de a nu se mai putea salva nici pe ei insisi, piatra si focul, lacustele, intunericul greu asupra Egiptului si in cele din urma, moartea intailor nascuti. De cea din urma pedeapsa nimeni nu a scapat: nici primul nascut al ultimului servitor, nici macar primul nascut al faraonului. Copiii evrei au fost protejati de catre un semn pe usa casei facut cu sange de miel, astfel incat, la final, au murit numai copiii egiptenilor. Ultima pedeapsa l-a facut, in sfarsit, pe faraon sa promita eliberarea evreilor si chiar sa isi implineasca promisiunea. Pedepselor cazute asupra egiptenilor le urmeaza exodul, care marcheaza plecarea sclavilor evrei din Egipt.

1. Potopul

In Cartea Facerii ni se dezvaluie un episod biblic care a suscitat discutii intense pe marginea adevaratei naturi a potopului lui Noe. In acele vremuri, oamenii devenisera intr-atat de rai, vicleni si corupti, incat Dumnezeu a simtit nevoia unei "curatenii". Pentru ca printre acestia existau si oameni fara de prihana, Dumnezeu ii porunceste lui Noe sa construiasca o corabie mare, pe care sa se imbarce impreuna cu familia sa si cu cate o pereche din fiecare specie de animal si pasare, laolalta cu proviziile necesare.

PEDEAPSA: In aceeasi zi in care Noe s-a imbarcat pe arca recent coonstruita, se porneste potopul. Apele se ridica pana la inaltimea muntelui, distrugand orice le statea in cale. Doar Noe si sufletele care se aflau pe Arca reusesc sa supravietuiasca. Dumnezeu opreste potopul. In a saptea luna, arca odihneste pe muntele Aarat, iar in a zecea luna se vad varfurile muntilor. Noe trimite intai un corb si apoi un porumbel sa vada daca apele au scazut suficient. Porumbelul se intoarce cu o ramura de maslin in cioc. Noe mai asteapta inca sapte zile, dupa care trimite din nou porumbelul in recunoastere. De data aceasta, nu se mai intoarce si Noe stie ca acum poate cobori impreuna cu familia sa si toate animalele pe care le-a salvat.

In religia islamica, Noe (Nuh) este unul dintre cei cinci profeti principali ai Islamului. Ca profet, Noe propovaduieste catre poporul sau, insa putini sunt cei care ii asculta invatamintele. Noe se roaga pentru izbavire, iar Allah ii spune sa isi pregateasca o corabie in vederea potopului care va urma. Oamenii rai si pervertiti urmau sa fie pedepsiti, iar singurii care aveau scapare erau cei care il urmau pe Noe. Prin urmare, pe corabie urca 78 de oameni (70 de credinciosi si 8 membri ai familiei). Cum cei 70 nu aveau copii, umanitatea dupa potop descinde din cei trei fii a lui Noe. Potopul distruge intreg poporul lui Noe, inclusiv pe fiul sau, Canaan, care nu si-a ascultat tatal, refuzand sa urce pe arca.