www.eBizar.tk

Metrosexuali sau narcisiti? In ultimii ani, au aparut din ce in ce mai multi barbati bizari, cu tendinte de efeminare, care se ingrijesc excesiv de aspectul lor fizic. Masculi de toate varstele, de la adolescenti pana la batrani, care acorda o atentie exagerata nu doar igienei si ingrijirii elementare, dar si amanuntelor fizice care tin mai ales de apanajul traditionalei toaletari feminine. Este moda cu foarte multi adepti, dar care cu siguranta poate fi umbrita pana la dizolvare de realitatea incercarilor mai degraba catastrofale de infrumusetare masculina din istoria recenta si indepartata. Sa analizam impreuna zece dintre cele mai graitoare exemple de acest fel.

10. Sacoteiul pentru organele genitale - predecesorul prohabului

Pana in secolul al XIV-lea, barbatii obisnuiau sa isi imbrace trenul posterior intr-un un soi de colanti dintr-o singura bucata, trasi pe deasupra unei perechi de izmene lungi, combinatie inconfortabila, care oferea si un nivel scazut de protectie organelor genitale. Protuberantele pentru gazduirea acestora din urma au fost inventate pentru a corecta eroarea de croiala, incepand sub forma unor basici de material mai dur, de dimensiuni rezonabile, ce denivelau decent caderea lina a tunicii de deasupra.

Dar moda este o dihonie imprevizibila si uneori stupida, asa ca in scurt timp saculetii pentru organele sexuale au inceput sa capete proportii care depaseau cu mult volumul necesar, transformandu-se in accesorii mai degraba ostentative decat functionale. Probabil ca in acele vremuri chiar reuseau sa pacaleasca pe cineva cu "promisiunea" pe care o etalau astfel.

9. Pantofii cu toc

Odata ce odioasele suporturi pentru glandele reproducatoare masculine si-au facut intr-un final mila sa paraseasca tendintele stilistice, capul taiat al Hidrei s-a multiplicat, un nou set de manifestari teribile ale modei renascentiste ridicandu-se spre a le lua locul. Tocurile au fost una dintre exprimarile acestui val, barbatii din randul nobilimii si aristrocratiei ciocanind pavajele - acolo unde ele existau - cu tocuri lungi uneori si de sapte centimetri, timp de mai multe secole inainte sa isi revina in simturi.

Spre deosebire de majoritatea exemplelor prezentate in acesta lista, pantofii barbatesti cu toc nu sunt chiar cu totul disparuti. Ei mai pot fi intalniti, intr-o forma ceva mai masculina ce-i drept, in cazul barbatilor de statura mica (dupa modelul Prince sau, mai nou, Sarkozy), care incearca sa compenseze ceea ce unii dintre ei considera a fi un handicap.

8. Perucile

Populare in Anglia si in Franta secolelor XVII si XVIII, perucile au fost purtate de fetele regale, de nobili si, in general, de toti barbatii instariti care incercau sa se muleze pe orice directie dictata de moda sau sa isi ascunda calvitia.

Perucile erau incredibil de scumpe si de cele mai multe ori ridicole (aruncati o privire la Ludovic al XIV-lea). Desi uriase, hilare si costand cam cat vestimentatia foarte scumpa a purtatorului, perucile mai erau adesea si pudrate de barbati. Obiceiul nu era totusi foarte grav, daca este sa ne gandim ca femeile acelorasi vremuri isi samponau practic parul cu acid sulfuric.

7. Innegrirea dintilor

In cazul de fata, avem de-a face cu o travestire pentru a carei existenta ii putem acuza aproape in intregime pe elisabetani (apartinand domniei reginei Elisabeta I a Angliei). Ideea europeana de innegrire a danturii s-a plamadit din stereotipul cultural conform caruia oamenii foarte bogati nu erau constransi sa consume hrana conventionala, ca toata lumea si isi permiteau, daca vroiau, sa petreaca toata ziua mancand nimic altceva decat dulciuri si alimente dulci, distrugatoare de dinti.

Intelegem, deci, ca a avea dintii foarte negri, aparent cariati, echivala cu un nivel ridicat de inavutire. Totusi, probabil ca si apeland la acest tertip, dintii nu rezistau mai mult decat consumand bomboane, dat fiind faptul ca pudrele folosite constau dintr-o aglomerare de materiale arse a caror cenusa era amestecata cu aluminiu sau miere, care in mod evident atacau dentitia. Totul, din vanitate si pentru imagine.

6. Neglijarea intentionata a igienei corporale

Consideratia conform careia curatenia este paguboasa si neatractiva are o istorie lunga in Occident. A inceput probabili odata cu episodul vechii condamnari crestine a bailor romane, iar de acolo, notiunea ca este bine sa fii un monument de mizerie a castigat teren in constiinta populara, situatie care a durat secole.

De fapt, inainte de Renastere, imbaierea era chiar blamata ca ar cauza imbolnavire si infectii, iar barbatii se multumeau numai sa se machieze si sa se dea cu parfum si colonie, in loc sa fie curati. Descendentul modern al manifestarilor din acele vremuri este barbatul care considera ca un spray cu miros puternic substituie cu succes un dus.

5. Khol-ul sau fardul

Sa ne imaginam chipul unui locuitor obisnuit al Egiptului antic. Indiferent cum ne-am inchipui fizionomia acestuia, cel mai probabil, in majoritatea proiectiilor, acesta poarta machiaj negru in jurul ochilor. Este vorba despre khol sau fard, iar motivul pentru care ni l-am imaginat asa este acela ca, practic, orice om din Egiptul antic il purta.

Singura problema este confectionarea lui; era obtinut din galena - sulfura naturala de plumb - care, fireste, il intoxica in cele din urma pe cel care si-l administra regulat. Khol-ul se mai foloseste si astazi, mai ales in Africa, Asia de Sud si in Orientul Mijlociu, unde se presupune ca nu este otravitor, dar contine inca mari cantitati de plumb, evident daunatoare.

4. Vopseaua de par

In Roma, medicina era destul de avansata, cel putin comparativ cu secolele de bajbaire care au succedat-o in Europa. Romanii isi cunosteau anatomia si intelegeau, in general, ce anume era toxic si ce nu le dauna.

Cu toate acestea, uneori vanitatea castiga in fata instinctului de conservare si, atunci cand nu isi intunecau parul folosind un amestec de cenusa si viermi striviti, domnii romani grizonati mai aveau optiunea folosirii pieptenilor din plumb inmuiati in otet pentru obtinerea aceluiasi efect. Fara urma de indoiala, metoda era una eficienta, daca facem abstractie de faptul ca isi ascundeau varsta imbibandu-si parul cu otrava letala.

3. Colorantii

Pieptenii din plumb erau destul de stupizi, dar inainte sa ii consideram ignoranti pe romani, ar trebui sa devenim constienti ca ne-am expus chiar pe noi insine in ultimii 40 de ani, la fel de nepasatori, unor metode teribile de colorare a parului, chiar mai periculoase decat cele din trecut.

In anii '70 ai secolului XX, s-a descoperit ca numerosi coloranti de par comerciali contineau compusi cancerigeni sau mutageni si, desi companiile au indepartat unele dintre cele mai periculoase substante, vopsirea parului nu este o operatiune lipsita de riscuri nici macar in zilele noastre: frizerii cu o experienta de peste zece ani care lucreaza cu vopsele de par sunt de cinci ori mai predispusi sa dezvolte cancer biliar decat cei care nu ating substantele.

2. Lumanarile parfumate din crestet

Este binecunoscut faptul ca egiptenii antici erau mari amatori, dar si mari producatori de parfumuri si miresme. Intelegeau frumusetea in multele ei dimensiuni, dar mirosul, aroma erau poate cel dintai criteriu dupa care catalogau acest lucru. Ca urmare a acestui fapt, pentru ca parfumul, oricat ar fi de concentrat si de uleios, este in cele din urma volatil, egiptenii s-au gandit sa prelungeasca cumva emanatia de miros placut dinspre trupurile lor.

Au apelat in acest scop la confectionarea unor lumanari ovoidale de ceara, de dimensiuni mari, fara fitil, obtinute dintr-un amestec complex de uleiuri, ierburi si flori cu mirosuri puternice, pe care si le fixau bine pe crestete, in par sau in peruci. Uneori, accesoriile ramaneau pe pozitie chiar si pentru mai multe saptamani, timp in care, desi parul transpira si se imbacsea, mandrul purtator nu se spala pe cap. Nu este prea greu sa ne imaginam aspectul si chiar mirosul mix-ului letal care se forma sub lumanare.

1. Apa lui Soliman

Alta substanta elisabetana, alta otrava oribila - apa lui Soliman era un sublimat de mercur (corp solid obtinut prin condensarea vaporilor), care practic le topea fata barbatilor care il foloseau. Unii il utilizau pentru a indeparta anumite imperfectiuni faciale, precum negi, pistrui sau pete. Soliman le indeparta intr-un mod remarcabil, dar de multe ori la fel facea si cu pielea fetei, lasand in urma cicatrici pe care barbatii incercau sa le indeparteze cu si mai multa solutie "magica", pana cand ajungeau sa arate ca niste zombie descarnati.

Iata deci, ca si noi, barbatii, am incercat de-a lungul istoriei "sa ne facem frumosi pentru ele", femeile, dar am virat de cele mai multe ori spre ridicol, fie pentru ca intr-adevar barbatul nu este menit sa se corecteze fizic prin artificii marunte, fie pentru ca nu ne-am priceput prea bine sa adaptam strategiile de infrumusetare la anatomia noastra cea "dura". Chiar daca ne-au ramas narcisistii ca amintire a devierilor din trecut, specia noastra pare sa se fi deprins mai bine cu masura si cu simtul ridicolului.