www.eBizar.tk

Dublul jilt regal

Petru cel Mare (Piotr Veliki) s-a nascut la Moscova, pe 9 iunie 1672 (30 mai, potrivit calendarului iulian), si s-a savarsit pe 8 februarie 1725 (28 ianuarie). 52 de ani de viata navalnica, impetuoasa. Parintii sai au fost tarul Alexei Mihailovici si Natalia Nariskina.

Tarul Alexei (supranumit cel Pasnic) a avut dintr-o prima casatorie (cu Maria Miloslavski) doi baieti (Feodor si Ivan) si sase fete, iar cu Natalia, a doua soata, pe Petru si alte doua fete. La tron i-a succedat Feodor, insa pentru putina vreme, caci a raposat de timpuriu, la 7 mai 1682.

Piotr, copil

Pentru ca Ivan, cel mai varstnic dintre fratii de spita regala, era cam sarac cu duhul si cam plapand trupeste, Petru, in varsta de doar 10 ani, a fost declarat tar. Iarasi pentru o scurta perioada, caci au intrat in joc clevetirile si uneltirile familiei Miloslavski, care il dorea drept urmas pe Ivan, in ciuda zgarceniei cu care il inzestrase natura. Una dintre fetele celei dintai soate a lui Alexei, ambitioasa si apriga Sofia, secondata de militia tarului, i-a masacrat pe Nariskini, fratii tarinei, si pe partizanii lor, dupa care s-a proclamat regenta, pe timpul cat Ivan si Petru mai erau minori. Acestia au fost suiti pe tron impreuna, in ziua de 23 iulie 1682 - singurul caz din intreaga istorie a Rusiei cand doi tari au ocupat jiltul regal in acelasi timp.

Ambitioasa Sofia

Un detaliu interesant: cei care, azi, vad tronul dublu pastrat la Muzeul Kremlinului pot lesne baga de seama gaura practicata in spatarul sau, pe unde regenta Sofia, asezata indarat, la fereala de ochii curtenilor, le dicta celor doi vointa sa. Nu dupa mult timp, tanarul Petru a fost consemnat de catre draconica lui sora vitrega in suburbia moscovita Preobrajenskoe. Grija educatiei sale a purtat-o pret de cativa ani mediocrul preceptor Zotov, care l-a dascalit cand si cum a avut chef, adica rar si prost.

Forta vine de la Lefort

Tanar si nelinistit, amusinand noutati din toate domeniile, Petru ajunge, intr-una dintre numeroasele lui rataciri pe strazile Moscovei, in Nemetskaia Slobada - cartierul strainilor -, unde face cunostinta cu personaje interesante, instruite si dornice sa-si comunice cunostintele: genevezul Lefort, batranul scotian Gordon, strasburghezul Timmerman, olandezul Winnius si altii. Oameni de isprava, care il vor initia in tainele civilizatiei europene si vor deveni profesorii sai in materie de arta militara si de navigatie, ca si viitorii sai generali si ingineri.

Despre cel dintai dintre acesti companioni, Voltaire spunea: "Intamplarea a facut ca un tanar din Geneva, Franz Lefort (sic!) pe numele lui, sa se afle la Moscova, in vizita la ambasadorul danez al vremii. Tarul Petru avea 19 ani cand l-a cunoscut pe genevez. Acesta din urma invatase la iuteala limba rusa si vorbea aproape toate limbile Europei. Lefort i-a placut mult printului; a intrat in slujba lui si, destul de grabnic, in sufletul lui. L-a facut sa inteleaga pe tanarul Petru ca exista si un alt chip de a trai si a domni decat acelea care se practicau, din toate timpurile, in netarmuritul sau imperiu. Poate ca, in lipsa acestui genevez, Rusia ar fi si azi barbara."

Franz Lefort, prieten, mentor si ministru

Cum nu-i era scarba de dezmierdarile trupesti si isi irosea o groaza de vreme si de snaga in aventuri galante, mama sa il casatoreste cu de-a sila, in 1689, cu Evdochia Feodorovna Lapukin. In acelasi an, Petru dejoaca un complot pus la cale cu iscusinta de catre Sofia, ajunge la portile Moscovei cu o oaste bine randuita si o obliga pe sora sa vitrega sa paraseasca tronul. Mama sa, tarina, este inconjurata de sfetnici ipocriti si cupizi si guverneaza, pana in 1694, o tara cuprinsa de haos, de coruptie si scandaluri. In varsta de 22 de ani in anul mortii mamei sale, Petru devine, in sfarsit, stapan absolut al destinelor Rusiei.

Prima nevasta a tarului, nu tocmai o frumusete

Prima masura a noului tar este organizarea unei armate permanente, pe model european. Insarcinati cu strategia trupelor si cu numirea ofiterilor sunt Lefort si Gordon. In paralel, Petru dezvolta industria navala, amelioreaza armele si tehnicile militare, creeaza contingente de elita si instaleaza o flota armata permanenta in Marea Baltica.

Stravechea dusmanie dintre poporul rus ortodox si "paganii" turci, devenita stare de razboi inca de pe vremea regentei, il indeamna pe tanarul tar sa incerce cucerirea Marii de Azov, aflata in posesia Semilunii. Cazacii de pe Don si regimentele Preobrajenski si Semionovski coboara anevoie pe caile fluviale ale Moscovei si Volgai, fiind insotite de Petru, incartiruit de bunavoie ca simplu tunar. Lipsa de experienta a trupelor, absenta unei flote propriu-zise, ca si tradarea inginerului german Jansen provoaca esecul acestei prime expeditii.

Petru in tinerete

Nedeprins cu gustul abandonului, greu de descurajat in imprejurari oricat de potrivnice, suveranul rus construieste deindata cateva santiere navale la Voronej si cheama de peste granite artileristi straluciti, ofiteri de marina si ingineri, asa incat, cateva luni mai tarziu, in mai 1696, dovedeste puhoiul turcesc si blocheaza Marea de Azov, pe apa si pe uscat. Zazania nu se opreste aici si nici razboiul, fiindca Petru doreste victorii pe toate fronturile: ordona saparea unui canal intre Don si Volga, construieste o flota in Marea Neagra si izbuteste sa obtina o capitulare simbolica din partea Inaltei Porti, eveniment petrecut in 1700, cand isi si trimite un ambasador la Constantinopol.

Ucenicie in anonimat - un moscovit la curtile europene

Inainte de asta, dornic sa afle in randurile supusilor sai aceleasi bune deprinderi si inalte cunostinte pe care se vazuse obligat sa le obtina de la straini, iar nu doar vesnicele metehne rusesti, Petru trimite circa 50 de nobili autohtoni in Olanda, in Anglia si la Venetia, ca sa se perfectioneze in domeniul artelor si stiintelor.

Pe cand se pregateste sa-i insoteasca, in tara izbucnesc cateva razmerite. Batrana Maica Rusia este strabatuta de fiori reci in fata inovatiilor tarului: nu doar ca acesta se inconjoara de straini - murmura supusii -, dar le mai si ofera cele mai de vaza ranguri. Nu doar ca nu-i mai asculta pe boierii de vita veche, dar ii mai si sfideaza inrolandu-se ca simplu tunar in armata terestra sau ca pilot in marina. Nu doar ca merge pe jos prin noroaie, indaratul generalului Lefort, dar mai si neglijeaza paradele si datinile de la Curte, vietuind ca un rau crestin.

Dupa ce ii pune cu botul pe labe pe toti vrajmasii sai dinauntru, Petru izbuteste in sfarsit sa plece spre Europa visata, nu inainte de a-si lasa inlocuitori de nadejde si de a-si confectiona un nume care sa nu atraga atentia: Piotr Mihailov. Ascuns printre membrii unei ambasade (Marea Ambasada) ce numara 270 de supusi, Petru pleaca la drum lung, avand drept tel studierea institutiilor occidentale, dar si negocierea unor temeinice aliante impotriva dusmanilor dintotdeauna, turcii.

Ajuns la Brandenburg si Hanovra, Petru se arata prea putin interesat de viata de la palat, fiind mai degraba atras de fabrici, uzine, arsenaluri, laboratoare si farmacii. Examineaza cu multa rabdare podurile, canalele, morile de vant si de apa, studiind in paralel, cu egala ardoare, matematicile, chimia, fizica, zoologia si medicina. Cum insa principalul sau obiectiv ramane arta maritima, se duce neinsotit la Zaandam si Amsterdam, unde se angajeaza ca simplu lucrator la joagare, la fabrici de parame sau in docuri, traind ca "skiper"-ii olandezi. Dandu-si seama insa ca, aici, "arta marii" este pur empirica, pleaca in Anglia, unde vasele se construiesc "potrivit unor principii solide".

Petrece trei luni in perfidul, dar admirabilul din punct de vedere tehnic Albion si angajeaza circa 500 de muncitori, ingineri, arhitecti si orfevri. Nu in ultimul rand, cumpara cateva importante modele de vase. Ajunge la Dresda, dupa ce evita curtea regala franceza, si se pregateste sa poposeasca la Venetia, una dintre marile puteri maritime ale epocii, dar afla despre o noua revolta a militiilor moscovite (strelitii), pusa la cale de Sofia.

Cum Europa se vadeste un rodnic exemplu doar in directia progresului tehnic si al conventiilor mondene, Petru porneste spre patrie avand la subsuoara uneltele modernitatii militare, dar, in acelasi timp, si rudimentarele deprinderi punitive boieresti. Isi covarseste adversarii si ii spanzura pe complotistii dovediti chiar in fata manastirii unde o intemnitase pe Sofia, dar si pe Marta, o alta sora a lui, nu inainte de a le rade in cap. Profita de simpatiile politice natange ale batranei si nu tocmai nurliei lui soate, Evdochia, ca sa o repudieze, pregatind, in acelasi timp, drumul spre asternutul regal pentru Marta Skavronskaia, slujnica a celui mai bun prieten al sau, Aleksandr Mensikov.

Indragostiti la prima vedere, in casa acestuia din urma, cei doi - Marta si Petru - se vor casatori in 1712. Vor avea doi copii, dintre care unul inainte de mariaj, iar Marta isi va lua numele de Ecaterina. Dupa moartea lui Petru, va urca la randul ei pe tron, ca Ecaterina I a Rusiei. Si va ramane in istorie drept "Cea Mare" sau "Imparateasa-filosoafa".

Ecaterina cea Mare, marea iubire a lui Petru - la propriu si la figurat

In 1715, Petru va ajunge si in Franta. Vazand mormantul cardinalului Richelieu si impunatoarea lui statuie, tarul se lasa purtat de unul dintre lunaticele sale elanuri, se suie pe piatra funerara, imbratiseaza efigia ministrului si rosteste aceste vorbe memorabile: "De ce nu te-ai nascut oare pe vremea mea? Ti-as fi dat jumatate din regat doar ca sa ma inveti cum sa guvernez cealalta jumatate."

Revista de front

Rusia, aliata cu Danemarca si Polonia, intra in razboi cu Suedia lui Carol al XII-lea, in anul 1700. Cu 5 decenii inainte, vigurosul stat nordic cucerise teritoriile rusesti de la Marea Baltica, iar acum Petru se vede in stare sa spele afrontul. Atata doar ca misia nu ii este de deloc usoara, pentru ca tanarul Carol se dovedeste un strateg stralucit si devine cel mai de seama dusman al lui Petru. In batalia de la Narva, Carol, aflat in fruntea a 8.000 de soldati suedezi, infrange o armata constituita din 80.000 de rusi.

In anii care urmeaza, suedezii ravasesc Polonia si Saxa, obligandu-l pe regele-"les" August al II-lea sa-si abandoneze tronul. Tenacitatea lui proverbiala il impinge pe Petru sa-si continue campaniile spre nord, unde cucereste actualul teritoriu al Estoniei si spatiul de la gurile fluviului Neva (1703). In acest din urma loc va intreprinde cea mai mareata si mai trainica opera a sa, construirea orasului Sankt Petersburg. "Inaltand orasul acesta, viitoare capitala a tarii, el sfideaza natura si, in acelasi timp, trecutul Rusiei. Petru uraste vechea cetate a tarilor, cu clima ei continentala, cu traditiile ei de veacuri, cu superstitiile si intrigile de curte, cu spiritul ei oriental. Vecinatatea marii il ameteste. Aici se simte la el acasa. Noul oras va oglindi dorinta de innoire a unui tar care se leapada de mostenirea strabunilor."

Inchipuindu-si ca il poate ingenunchea oricand pe incapatanatul sau rival, Carol ii ignora sistematic campaniile. Iata insa ca, mai tarziu, cand porneste un mars hotarator spre Moscova cu scopul declarat de a-l face pe Petru sa abdice, suveranul suedez se vede silit sa se plece pentru intaia oara in fata acestuia, in urma bataliei de la Lesnaia (28 septembrie 1708). Dupa o noua infrangere la Riga, lui Carol ii este stavilita inaintarea spre est si invadeaza Ucraina.

Aceasta este clipa cand Petru opteaza pentru tehnica pamantului ars, obligand armata suedeza la o foamete crunta. In primavara anului urmator, la reluarea campaniei, Petru devine mult mai agresiv si isi zdrobeste inamicul nordic in batalia de la Poltava (27 iunie 1709), in care provoaca moartea a 10.000 de soldati suedezi si ii captureaza pe toti cei ramasi in viata. Carol se refugiaza temporar la curtea sultanului Ahmet al II-lea, caruia ii cere sprijinul pentru o noua campanie. In anii care urmeaza, armatele bravului tar cuceresc provincia suedeza Livonia (jumatatea nordica a Letoniei moderne si a Estoniei meridionale) si ii ataca pe suedezi in spatiul actualei Finlande.

Incetarea ostilitatilor are loc de-abia in anul 1718, cand Carol este ucis. In 1721, Tratatul de la Nystad va consemna sfarsitul a ceea ce a ramas in istorie sub numele de Marele Razboi al Nordului. 1721 este si anul in care ministrul Golovkin rosteste o cuvantare istorica adresata lui Petru: "Senatul gaseste de cuviinta s-o roage pe Maiestatea Voastra, cu cea mai adanca umilinta, sa primeasca numele de Petru cel Mare, parinte al patriei, imparat a toate Rusiile... Traiasca Petru cel Mare, parinte al patriei, imparat a toate Rusiile!".

Petru devenise stapanul celui mai mare imperiu al vremii.

Revolutii si reforme

Multe dintre schimbarile preconizate de Petru au avut in vizor aspectul exterior al supusilor sai: dupa ce le-a ras barbile, tarul s-a incrancenat impotriva vesmintelor acestora. Printr-un ucaz dat la 4 ianuarie 1700, a decis ca "boierii, oamenii de la curte, functionarii sa poarte imbracaminte ungureasca, cu caftanul de deasupra pana sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt". Cei care nu se supuneau ucazului plateau amenda. La 20 decembrie 1699, Petru daduse un alt ucaz, prin care numaratoarea anilor urma sa se faca dupa calendarul european, fiecare an incepand la 1 ianuarie si nu la 1 septembrie, cum era obiceiul. Totodata hotarase ca, in prima zi a noului veac, toata lumea sa-si impodobeasca portile caselor, sa ia parte la slujbele de la Biserica si sa-si faca urari de Anul Nou.

Petru cel Mare (dreapta) si unul dintre baietii sai

Veselia adusa cu anasana n-a tulburat inimile moscovitilor. Asa cum relateaza Voltaire, unii ajunsesera sa intrebe: "Cum a putut Dumnezeu sa faca lumea iarna?", iar altii mersesera si mai departe: "Biblia spune ca Antihristul are sa schimbe vremea. Petru I este asadar Antihristul". O deplasare de sens negativa, absolut explicabila in conditiile in care administratia ecleziastica fusese reformata in directia subordonarii puterii spirituale fata de cea laica. Moartea patriarhului Adrian (1700) i-a furnizat lui Petru prilejul sa desfiinteze aceasta inalta functie bisericeasca, ale carei prerogative - teoretic, cel putin - erau egale cu ale tarului, si s-o inlocuiasca printr-un Sfant Sinod (1721).

Tolerant cu toate celelalte confesiuni crestine occidentale, Petru i-a expulzat doar pe iezuitii care faceau prozelitism. In 1702, li s-a ingaduit femeilor sa ia parte la intrunirile de societate, logodna a devenit obligatorie cu sase saptamani inainte de casatorie, bataile cu nuiaua au fost interzise, iar barbatilor li s-a luat dreptul de a-si ucide sotiile adulterine. Un an mai tarziu, a aparut la Moscova primul ziar rusesc, Moskovskie novosti, un jurnal de stiri de patru pagini. S-au pregatit totodata manuale de aritmetica si chiar un dictionar.

Dupa moartea celor doi fii ai sai, Petru cel Mare a decis sa asigure succesiunea regulata a tronului si, prin ucazul din 16 februarie 1722, a asigurat dreptul suveranului de a-si desemna succesorul, in ciuda principiului primogeniturii.

In final, sa-i dam ultimul cuvant lui Voltaire: "Vazand ce a facut din Sankt Petersburg, sa ne inchipuim ce ar fi putut face din Paris. Ce ma uimeste cel mai tare este sansa minima pe care o va fi avut spita umana ca la Moscova sa se nasca un om precum tarul Petru. As fi putut paria un numar egal cu cel al oamenilor care au populat Rusia din toate timpurile, contra unuia singur, ca acest geniu atat de potrivnic tarii sale nu va fi oferit nici unui rus. Cu toate acestea, lucrul s-a implinit. A fost nevoie de un numar neinchipuit de mare de combinatii si de secole inainte ca natura sa-l faureasca pe cel care urma sa inventeze caruta... Azi, rusii nu mai sunt uimiti de progresele lor; in mai putin de 50 de ani, s-au familiarizat cu toate artele. Ai zice ca acestea sunt deja stravechi la ei in tara. Exista inca zone largi din Africa unde oamenii ar avea nevoie de un tar precum Petru: si el va veni, poate, in cateva milioane de ani, pentru ca totul vine prea tarziu."