www.eBizar.tk

De la un film cu succes nebun la box office, Avatar se transforma intr-un adevarat fenomen social. Pentru a intelege mai bine cultura Na’vi, fanii Avatar invata acum limba nativa a extraterestrilor de pe Pandora.

Fanii deja celebrului film SF al lui James Cameron cunosc faptul ca Avatar este un proiect mai vechi al regizorului american. Scenariul filmului a fost scris intre lunile ianuarie si aprilie ale anului 2006, iar tot atunci Cameron a inceput sa lucreze la bazele culturii populatiei Na'vi, bastinasii de pe planeta Pandora. Pentru a da veridicitate scenariului si civilizatiei clanului Omaticaya, din care face parte si protagonista filmului Avatar, Neytiri, Cameron a facut apel la un expert lingvist, dr. Paul Frommer, de la University of Southern California.

Frommer a dezvoltat baza limbii Na'vi in jurul unui nucleu lingvistic de 1.000 de cuvinte, la care Cameron insusi a mai adaugat 30. Fenomele (cele mai mici unitati sonore ale limbii, care au functia de a diferentia cuvintele intre ele) specifice populatiei Omaticaya includ consoane ejective (precum « kx » din cuvantul Na'vi « skxawng ») si au fost inspirate dintr-o straveche limba de origine semitica din Etiopia, amarenna. Cuvintele propuse de Cameron incep cu consoanele « ng » si isi au sursa de inspiratie in limba populatiei Maori din Noua Zeelanda.

Precum s-a intamplat in cazul klingonienilor din Star Treck, succesul peliculei Avatar a determinat comunitatea de fani sa invete si sa dezvolte limba indragitilor indigeni pandorieni, in acest sens aparand un site specializat si un dictionar al expresiilor uzuale, precum « Kaltxi nga-ru lu fpom srak? » pentru « Buna! Ce mai faci? ». Daca vrei sa afli mai multe despre limba Na'vi din Avatar si cum o poti invata, acceseaza acest material de pe apropo.ro

The Royal Theatre din Drury Lane este situat în Covent
Garden cartier din Londra, Anglia cu care se confruntă Catherine
Street. De teatru care le vedeţi aici, astăzi, este cea mai recentă
din cele patru teatre construit la aceeaşi locaţie.


În primii ani de restaurare engleză, Thomas Killigrew construit ceea ce sa numit
"Teatrul Royal în Poduri Street." De teatru a fost deschis în 1663 în timpul domniei lui
Regele Charles II, care a fost un cunoscut iubitor de teatru. Cladirea a fost distrusa de foc
în 1672. După incendiu, Killigrew a construit o mai mare teatru, la aceeaşi locaţie, proiectat de către
Christopher Wren. Noul teatru deschis în 1674 şi a fost numită acum de teatru "
Royal în Drury Lane. "Cladirea a fost demolat în 1791 pentru a face loc pentru o chiar şi
mai mare de teatru, care a deschis în 1794. Pe 15 mai 1800, o tentativa de asasinat a fost
face pe Regele George III în timp ce el a fost şedinţei în caseta regale. A fost raportat că James
Hadfield a tras două focuri de la pistolul lui faţă King de la groapă scena. Fotografii
George ratate de inci şi Hadfield a fost repede arestat. King George, se pare că
nezdruncinat de calvarul, a dat ordine că "The Show trebuie să meargă mai departe." frumoasa de teatru
ars din temelii în 1809. Teatru a fost reconstruit, de mult aşa cum apare astăzi, şi
redeschis în 1812.

Theatre Royal în Drury Lane este probabil cel mai bântuit de teatru in toate orasele din Anglia. El / ea
pretinde a fi de origine de "o serie de fantome dramatic." cel mai celebru, care este
"Omul din Gray." El apare în costum complet poartă o pălărie tri-colţuri, cu o peruca praf şi
o mantie lungă gri, cu mâner de o sabie proeminente de la ea. Legenda spune că Man ", în
Gri "este fantoma unui om a cărui scheletic rămâne au fost descoperite în 1848. Un cuţit a avut
pătruns mantia sa de lungă gri şi a fost încă încorporate în toracele lui. El apare întotdeauna
în timpul zilei pentru a actorilor în timpul repetitiilor. El este considerat a fi "înregistrări o fantomă", după cum el
este întotdeauna văzut în acelaşi loc, de mers pe jos linişte în aceeaşi direcţie. Fiindu -
visitations sunt consideraţi a fi un semn bun. Se spune, că joacă după ce sa efectuat
Aspect întotdeauna face bine la box office.

Un alt fantoma este, de asemenea, raportate la teatru. Descris ca fiind "înalt, subţire, şi urât," este
considerat a fi fantoma unui actor prost temperat numit Charles Macklin. În 1735, Charles
a ucis colegul său actorul Thomas Hallam într-un argument pe o peruca. "Sa te ia naiba pentru un
escroc, tufărişuri, canalie! ", a strigat ca el forţa de tracţiune de trestie de zahăr sa prin ochiul Hallam a mai rămas în
lui creier. Macklin apare culise, rătăcitor coridor în cazul în care crima a avut
loc.

Fantoma de comediant Joe Grimaldi este o aparitie util, care este adesea simţit, mai degrabă decât
vazut. "El a efectuat de multe ori la Drury Lane şi a dat prestatiei sale de rămas bun de acolo." El este
a spus pentru a ghida actorii nervos uşor despre scena. În 1948, o actriţă tânără americană
pe nume Betty Jo Jones a fost grav care desfăşoară activităţi în timpul unei a alerga de "Oklahoma." Apoi, după cum ea
descrie-o, ea a simtit "mâini invizibile" de orientare-o într-o poziţie diferită pe scena.
Ei au continuat pentru a ghida în jurul ei stadiu pe parcursul restul de performanţă. Pe ea
de performanţă mai târziu a fost descris ca fiind perfect. De asemenea, observate pe scenă în timpul extrem de
a alerga de succes au fost fantomele regelui Charles II şi o mulţime de însoţitoare sale. Alt
actriţa tineri numit Doreen Duce simţit mâinile acelaşi invizibile în timp ce încerca pentru o parte
în "Regele şi I." Ea a luat parte, mâinile jos. Ea a crezut că fantoma lui Joe
Grimaldi a fost ghid ei ajutor.

Comedian Stanley Lupino lui a fost în vestiar punerea pe machiaj sale. În timp ce caută
în oglindă, împreună cu reflexie lui, el a văzut un alt fata privind înapoi la el. Acesta a fost
faţa lui Dan Leno, un alt actor de comedie care a decedat de curând. Lupino i sa spus că el
", A fost cu ajutorul lui favorit Leno vestiar."

O femeie din public au văzut ceea ce trebuie să fi fost o fantomă, vehemenţă, uitam la joc pe care
a fost să fie efectuate. Ea a spus, "A fost un om de modă veche purta haine şedinţei, la
sfârşitul rândului în cazul în care am fost şedinţe. Când luminile a crescut, omul a fost plecat. "Candva
mai târziu, când ea a fost căutat printr-o carte despre istoria teatrului ea a văzut o imagine
a lui Charles Kean, un actor din secolul al 19-lea. Ea l-au identificat ca fiind fantomă că ea a
a văzut mai devreme.

Hai se alăture sute de Teatru Lovers la Royal Theatre din Drury Lane. Este locul
în cazul în care actori, atât din trecut şi prezent, să ia "Center Stage."

Articol tradus de Google Translate.

Echipa romano-franceza si-a asezat tabara la Ban Tha Thot, de unde au plecat pentru a explora alte doua pesteri: Tam Kamouk si Marie Cassan.

Ambele pesteri sunt strabatute de cursuri de apa subterane, pe care speologii le-au cercetat apeland la echipamentul de scufundare.

Au fost cartografiate mai multe galerii si pasaje inundate (sifoane). In pestera Tam Kamouk au fost observati pesti depigmentati, de talie mica.

In cea de-a sasea zi a expeditiei, 24 ianuarie 2010, trei dintre membrii expeditiei au descoperit, in jungla, o noua pestera, adanca de cca. 200 m si cu o intrare imensa (80 m latime si o inaltime de 25-30 m); in fundul pesterii au fost observati, pe tavan, paianjeni si miriapode de dimensiuni foarte mari.

Explorata si cartografiata ulterior, in cea de-a saptea zi, de mai multi membri ai echipei, pestera - numita de expeditionari Kam Tamouk 2 - a dat la iveala galerii largi si formatiuni carstice spectaculoase (gururi, perle).

Oamenii de stiinta niponi au inventat ceea ce ei numesc “apa elestica”, anunta departamentul Bernama al Agentiei Nationale Malaeziene de Stiri.

Dezvoltat la Universitatea din Tokyo, noul material consta, in proportie de 95% din apa, cu un mic adaos de clei si substanta organica. Ingredientul rezultat este asemanator cu jeleul sau cu gelatina, dar este extrem de elastic si transparent.

Inventia a fost prezentata in premiera publicului saptamana trecuta, in cel mai recent numar al revistei stiintifice Nature. Potrivit articolului, noul material este foarte prietenos cu mediul, nepoluant si sigur pentru oameni si animale. El ar putea reprezenta o unealta pe termen lung in tehnologiile medicale, servind, posibil, mai ales la vindecarea plagilor sau a tesutului crestat chirurgical.

Bernama adauga ca, prin sporirea densitatii sale, "apa elastica" ar putea fi intrebuintata in producerea de "materiale plastice ecologice" sau ar putea chiar inlocui definitiv plasticul. In aceasta directie se vor continua cercetarile pana in septembrie 2010. Iar daca apa elastica isi va dovedi potentialul, este posibil ca oamenii de stiinta japonezi sa transforme planeta intr-un loc mai curat.

Chillingham Castle-Unul dintre cele mai bantuite locuri din Marea Britanie

Chillingham Castelul este în general considerată ca fiind una dintre, dacă nu, locurile cele mai bântuit din tara. Datând de peste 800 de ani, această Castelul a fost construit pentru un scop şi un singur scop, ucidere. În inima Northumberland, castelul a fost prima linie de apărare, care împiedică Scots Noţiuni de peste granita de a invada Anglia înapoi în zilele lui William Wallace, atunci când castelul a fost condus de peste de Regele Eduard I (Edward Shanks Long). Ea are o cu adevărat uimitor, dar oribil istorie si de aceea ei unul din locurile cele mai bântuit de pe Pamant. Ghost-story.co.uk a decis să adopte un tur al castelului pentru a vedea daca merita reputaţiei sale de temut, aceasta este raportul nostru.

Dungeon este o cameră foarte mică, cu marcaje zgâriat în mortarul în cazul în care prizonierii au ţinut cont de câte zile le-au lăsat să trăiască. Prizonieri putea aştepta să fi avut braţe şi picioare rupte înainte de a fi aruncat în jos 20ft o gaură în Oubliette şi a lăsat acolo să moară, fie de foame sau leziuni ale acestora. Uneori prizonieri ar începe să mănânce bucăţi de carne de la alţii şi chiar şi trupurile lor într-o încercare zadarnică de a prelungi viaţa lor. Sa raportat că, dacă te uiţi în jos, prin care acoperă grătar Oubliette puteţi vedea în continuare a unei fete tinere care sunt copii de la tine. Acestea sunt resturi de la ultima persoană care urmează să fie ucişi aici. Mulţi oameni au experimentat lucruri aici, orbs au fost observate şi fotografiate şi unele persoane au luat de fapt, până emoţii de la camera. Camera are un simt deprimant la acesta.

Am luat mai multe fotografii utilizând un aparat de fotografiat digital, dar ele nu au arătat nici anomalii, cu toate acestea unul din partid a observat bateria camerei lui a scăzut la jumătate de putere de la o incarcare completa în doar câteva minute. Unul din partid le-a adus un detector EMF să încercaţi să găsiţi orice anomalii în domeniul electromagnectic, vom afla mai multe puncte fierbinţi în cazul în care citirile ar fi semnificativ mai mari decât valorile de fond.

Următoarea care va face Camera Torturii, aproape toate de tortură pune în aplicare sunt în perfectă ordine de lucru şi fiecare este la fel de bolnavi si deranjat ca la următorul. Etajul este pe o pantă, aceasta a fost atât de sânge ar putea scurgerea în jos pentru o parte a camerei. Pentru multe mii de Scoţiei acest lucru va fi fost ultimul loc în care au văzut vreodată. Torţionar aici a fost un om numit John Sage, el a fost o celebritate major în ziua lui. Înainte de el a fost un torţionar el a fost unul dintre cei mai buni oameni King Edward scris în câmpul de luptă, şi a lucrat drum până la gradul de locotenent. Sage a fost rănit în timp ce o zi la bătălie, piciorul lui a fost rănit şi el nu mai putea lupta. Sage implorat Shanks timp să-l ţină pe la unele capacităţii şi el a fost dat rolul de torţionar castel. Sage a fost un om brutal, pe care o ura Scoţiană şi el revelled în rolul, chiar şi conceperea unele dispozitive pe a sa.

Există un vas de fierbere, gadget-uri pentru ochii gouging afară, butoaie plin de vârfuri care ar fi avut un prizonier legat în şi în jurul laminate, până când carnea a fost furat de la corp şi au murit în agonie, există cuşti care ar fi fost ataşat la prizonieri un stomac şi un şobolan înfometat ar fi pus în interiorul şi singura cale afară de la şobolan a fost de a manca drum prin intermediul victima! Unele din lucrurile pe care deţinuţii s-ar fi suferit la mâinile acestui om sunt de neimaginat. Sus Sage torturat de 50 de persoane pe saptamana pentru cei trei ani care a deţinut-o în jos acest job. Există multe dispozitive de tortura pe spectacol. Ghidul ne spune el nu vine de jos de pe propria sa ca el a simţit o prezenţă malefică aici, pe mai mult de o ocazie.

Articol tradus de Google Translate.

Athelhampton Hall lângă Dorchester datează de la Evul Mediu şi a căzut într-stare proastă ca o fermă chiriaş. A fost apoi readus înapoi la starea iniţială de către Bucătari care au locuit acolo de atunci. Odată ajuns în proprietatea, Derek se conectează cu spiritul o maimuţă mort, un animal de companie locuitori anterioare. În timp ce de mers pe jos în jurul la etaj echipajului toate aud un patut balansoar, dar nimeni nu este în dormitor! Echipaj împărţit în două grupuri - atunci când băieţii se aventureze în trecere maimuţă în cazul în care a murit, producator Karl simte de respiraţie ceva la ureche ...
Între timp Yvette, director de Bev şi Jason păstrează o veghe de lângă pat şi captura orbs pe aparat de fotografiat.

Asemanarea dintre masivul "Southern Sky Column" din Zhangjiajie, situat in provincia sudica Hunan, si superbele imagini montane din superproductia hollywoodiana Avatar sunt izbitoare. O demonstreaza fotografiile realizate in anul 2008, dintre care multe au folosit ca sursa de inspiratie pentru filmul regizat de James Cameron. In consecinta, pentru a atrage cat mai multi turisti, guvernul chinez a decis chiar schimbarea numelui muntilor din Southern Sky Column in "Hallelujah Mountains", numele masivului fantastic de pe planeta Pandora. Pana in prezent, filmul „Avatar” se apropie de incasari de 2 miliarde de dolari, un record absolut in domeniu.

A existat oare, cu adevarat, Atlantida? Si daca raspunsul este da, unde ar trebui s-o cautam? In timp ce Jules Verne a descris viitorul folosindu-si imaginatia, noua, dimpotriva, ne revine sarcina de a descoperi realitatea care a stat la temelia a ceea ce, ulterior, s-a crezut a fi doar imaginatie.

Intre fabulatie si adevar

Cand dezastrul a lovit, a facut-o cu o iuteala terifianta. A debutat cu un cutremur de proportii, urmat de un gigantic val tsunami, care a maturat aproape intreaga insula. Supravietuitorii au trait doar cat sa fie martorii unei si mai mari orori. Neputincioasa in fata stihiilor dezlantuite, insula s-a scufundat in intregime.

Acesta a fost destinul Atlantidei - cel putin dupa spusele lui Platon. Chiar si astazi, dupa aproape 2.400 de ani de la nasterea legendei, repovestirea ei nu pierde nimic din spectaculozitate si tragism.

Pana de curand, putini oameni de stiinta au privit cele relatate de Platon altfel decat ca preluari si prelucrari ale unui mit. Din iulie 2005, insa, au inceput sa apara dovezi care sustin si din punct de vedere stiintific afirmatiile filosofului. Anul trecut, in cadrul unei conferinte desfasurate pe insula Milos din Grecia, mai multi savanti au dezvaluit si au dezbatut rezultatele unor ample studii geologice si istorice intreprinse de catre o echipa internationala de cercetatori in vestul Stramtorii Gibraltar. Aceste rezultate acreditau ideea ca, in zona in care s-a desfasurat investigatia, a existat intr-adevar o insula lovita de un cutremur devastator si acoperita de un val tsunami chiar in perioada la care face referire Platon.

Cunoscuta din lucrarile filosofului grec Platon (427-247 i.Hr.), legenda Atlantidei face referire la o civilizatie extrem de avansata ("un pamant feeric, pasnic, prosper, cu cladiri monumentale si tehnologii inalte, create de catre o civilizatie superioara") care a pierit ca urmare a unei calamitati de proportii.

De atunci, invatatii si savantii au dezbatut de nenumarate ori veridicitatea istorisirii lui Platon. Multi au catalogat-o drept un simplu mit, altii o considera o relatare trunchiata ce descrie efectele unei uriase eruptii vulcanice care a afectat asezarile de la Marea Mediterana cu peste o mie de ani inainte de vremea in care a trait Platon.

Niste structuri bizare descoperite pe fundul Mediteranei, in dreptul coastei cipriote, au fost desemnate, in 2004, drept vestigii ale orasului disparut. Insa o locatie mult mai probabila a Atlantidei se apreciaza a fi o mica portiune din dreptul Stramtorii Gibraltar - ipoteza insulei Spartel, reacreditata la inceputul acestui an.

Seful echipei de cercetatori, dr. Marc-Andre Gutscher, de la Institutul European de Studii Marine din Plouzane, Franta, considera ca asemanarea dintre legenda si realitatea geologica descoperita este izbitoare: "Posibilitatea ca un cutremur de mare magnitudine si un val tsunami sa devasteze regiunea geografica aleasa de Platon pentru legenda sa pare a fi mai mult decat o intamplare."

Inca din timpul vietii filosofului grec, relatarea acestuia despre orasul-cetate scufundat a fost socotita neplauzibila sub mai multe aspecte, printre sceptici numarandu-se chiar si (la fel de ) celebrul elev al lui Platon, Aristotel. Nu putini au fost, totusi, cei care au dat crezare povestii. "Platon a spus raspicat ca nici egiptenii - care au transmis legenda Atlantisului grecilor - nu au fost creatorii acesteia, textul fiind tradus in limba lor dintr-o sursa mai veche si dintr-o limba ramasa necunoscuta", precizeaza profesorul Robert Sarmast, autorul lucrarii "Descoperirea Atlantidei".

Platon plaseaza evenimentul scufundarii acesteia "...cu 9.000 de ani inainte de Solon" - om politic atenian care a trait in jurul anului 600 i.Hr. -, adica acum aproximativ 11.610 de ani, o perioada din care nu s-au pastrat nici un fel de dovezi scrise.

In aceste conditii, nu este de mirare ca descrierea unei "civilizatii deosebit de avansate", localizata intr-o "metropola infloritoare, cu ziduri aurite", a provocat atata indoiala.

FACTS. Sa fi nascocit Platon Atlantida?
Daca da, de ce? In lucrarile sale, filosoful a facut mereu diferenta intre mit si realitate.

• Nascut la Atena in anul 427 i.Hr., Platon este recunoscut drept fondatorul filosofiei clasice (si cel mai mare filosof din toate timpurile), fiind elevul lui Socrate si profesorul lui Aristotel.

• In doua dintre celebrele sale dialoguri, "Timaios" si "Criton", filosoful a sustinut ca vechea civilizatie a atlantilor ar fi avut legaturi cu cea ateniana, pe care a premers-o.

• Platon descrie Atlantida drept o insula de circa 15 kilometri diametru "gazduind un oras inconjurat de un imens zid circular".

• "In interior se gaseau o serie de inele concentrice din piatra si canale de apa", acestea din urma fiind folosite de navele comerciale pentru a patrunde in oras.

• Platon ofera detalii amanuntite privind forma si dimensiunile unor structuri, in timp ce altele sunt doar schitate si lasate in ceata. De asemenea, filosoful nu ne spune prea multe despre majoritatea tehnologiilor atlantilor, specificand doar faptul ca erau foarte avansate, "nepamantene".

• In plus, el evoca lirico-metaforic, in pagini intregi, sistemul de canalizare si pe cel de alimentare cu apa rece si calda a orasului.

• Sa fie oare toate acestea simple fabulatii? Platon sustine ca relatarea sa este bazata pe o descriere obtinuta de catre marele om de stat atenian Solon de la preotii egipteni, in timpul calatoriilor acestuia in tara piramidelor.

Redescoperirile Atlantidei

Intemeiata pe o mare varietate de argumente contradictorii, pozitionarea Atlantidei a fost facuta, de-a lungul istoriei, in mai multe zone ale globului. In 1882, omul de stat si scriitorul american Ignatius Donnelly a realizat poate cea mai relevanta incercare de a urma cat mai fidel firul legendei, plasand Atlantida chiar in Oceanul Atlantic. Potrivit deductiilor sale, ingeniosii locuitori ai Atlantidei ar fi inventat printre altele praful de pusca si tehnici agricole extrem de avansate.

Aceste opinii indraznete au fascinat publicul larg, dar multi intelectuali au ramas sceptici. Starea lucrurilor s-a schimbat in 1939, cand arheologul grec Spyridon Marinatos a sustinut ideea ca legenda scufundarii Atlantidei isi are originea intr-un eveniment real: disparitia unei insule in urma unei eruptii vulcanice.

Astfel, relatarea lui Platon a revenit in atentia arheologilor si a istoricilor din intreaga lume. In primul rand, Marinatos a propus ca loc al dezastrului Thera - o insula care a existat dincolo de Coloanele lui Hercule, cum numea Platon Stramtoarea Gibraltar. Acelasi cercetator afirma ca pe acea insula a avut loc o eruptie vulcanica de proportii gigantice, pe care a plasat-o in jurul anului 1500 i.Hr. - cu aproximativ 900 de ani inainte de Solon si nu cu 9.000, cum sustine Platon. In plus, facand legatura intre eruptia vulcanica de pe insula Thera si disparitia faimoasei civilizatii minoice, Marinatos acorda credit existentei unei civilizatii avansate care s-a stins in urma dezastrului.

Misterul mediteranean

In anii '90 ai secolului trecut, Robert Sarmast sustinea ca Atlantida s-ar fi aflat la aproximativ 80 de kilometri sud-est de insula Cipru si ca ar fi fost distrusa in timpul inundarii bazinului mediteranean, cu circa 12.000 de ani in urma. In cursul anului 2004, profesorul Sarmast a dat publicitatii imagini ale unor structuri bizare descoperite in timpul unor scufundari de pana la 1.500 de metri adancime. "Aceste imagini arata ceea ce cred eu ca este cea mai veche structura construita de om", mentiona el.

Sarmast nu se sfieste sa admita ca exista multe goluri in teoria sa. Unii geologi contraargumenteaza ca bazinul mediteranean a fost inundat cu peste 5 milioane de ani in urma si ca asa-zisele "structuri construite de om" sunt in intregime naturale. Chiar si asa, Sarmast spera sa produca dovezi hotaratoare in viitorul apropiat. "Intentia noastra este sa trimitem o sonda operata de la distanta sau chiar un submarin-prototip cu echipaj uman care sa cerceteze aceste structuri, astfel incat oamenii sa poata vedea vestigii ale Atlantidei."

Chiar daca ideile lui Sarmast au atras interesul opiniei publice, in momentul de fata oamenii de stiinta sunt preocupati sa cerceteze o teorie de ultima ora care se apropie mult mai mult de descrierea lui Platon. In 2001, dr. Jacques Collina-Girard, de la Universitatea Mediteraneana din Franta, a subliniat un fapt relativ trecut cu vederea de catre alti specialisti, si anume ca, in urma cu aproximativ 12.000 de ani, a existat intr-adevar o insula chiar dincolo de Coloanele lui Hercule.

Urmare a ultimei glaciatiuni, insula Spartel se afla in prezent complet sub apa, dupa ce a fost acoperita de oceanul in crestere. Dr. Collina-Girard a scos in evidenta si faptul ca Spartel se afla intr-o zona puternic activa din punct de vedere seismic si maturata de valuri tsunami - exact tipul dezastrelor naturale presupuse a fi distrus Atlantida.

Ar putea fi relatarea lui Platon, atat de contestata de-a lungul timpului, adevarata pana la urma? Cele mai recente cercetari facute in zona au darul sa intrige. Marc-Andre Gutscher a relevat faptul ca sedimentele de pe fundul oceanului indica producerea unui cutremur devastator in regiunea respectiva in urma cu 12.000 de ani si ca valul tsunami rezultat ar fi atins inaltimi de peste 20 de metri. Pe de alta parte, indiciile spun ca insula Spartel nu ar fi avut un diametru mai mare de 500 de metri. Potrivit profesorului geolog Floyd McCoy, de la Universitatea din Hawaii, este necesara analiza unor roci din regiune pentru a putea da un verdict final. Floyd glumeste: "Va rog sa retineti ca fac referire doar la roci. Fac cinste cu o masa la restaurant daca se va gasi vreun vestigiu arheologic."

Nimeni nu isi face iluzii ca istorisirea lui Platon - care cuprinde descrieri ale unor porturi intinse, ale unor temple si ale unui taram guvernat de fiii lui Poseidon - se va adeveri in intregime. Dar devine din ce in ce mai probabil ca povestea sa faca referire la un eveniment real - disparita unei civilizatii, produsa in vremuri preistorice.

Astfel, legenda Atlantidei ar putea fi interpretata ca un avertisment transmis de-a lungul mileniilor cu privire la nepasarea si la neputinta oamenilor in fata fenomenelor naturale. Asa cum au relevat cumplitele ravagii care au avut loc nu de mult in Oceanul Indian, nu suntem in masura sa controlam aceste forte nici in zilele noastre. Cum ar fi putut sa o faca atlantii in urma cu 12.000 de ani?

Prabusirea Imperiilor

• Sa fie responsabile dezastrele naturale de distrugerea unora dintre cele mai avansate civilizatii umane?

• De-a lungul timpului, istoricii s-au confruntat cu numeroase mistere asemanatoare celui al Atlantidei. De exemplu, disparitia culturii akkadiene, infloritoare in centrul actualului Irak in urma cu 4.000 de ani, a ramas o enigma pana in 2001, cand imagini luate din satelit au relevat existenta in zona a unei forme de relief cu diametrul de 3 kilometri care duce cu gandul la un crater. Imaginile sugereaza ca Orientul Mijlociu a fost lovit de un meteorit care a devastat regiunea cu o forta echivalenta celei obtinute prin detonarea a o suta de bombe cu hidrogen.

• Acum circa 3.600 de ani, asezarile de pe Thera, o insula vulcanica din Marea Mediterana, au fost distruse de o eruptie gigantica urmata de un tsunami. Se pare ca acest cataclism a cauzat si colapsul & disparitia civilizatiei minoice de pe insula Creta.

• Multi cercetatori sunt astazi de parere ca Atlantida si-a gasit sfarsitul cu aproximativ 12.000 de ani in urma. Daca este asa, aceasta data ar putea face legatura intre scufundarea Atlantidei si potopul biblic. Istorisiri referitoare la un potop de apa care a acoperit Pamantul se regasesc in mitologiile multor culturi antice. Stiintific, potopul s-ar explica prin cresterea nivelului marii cu 100 de metri, in urma unei incalziri bruste a climei. In urma cu 12.000 de ani, acest fenomen a dus la topirea galopanta a ghetarilor. Cercetarile geologice acrediteaza ideea ca potopul a afectat in proportii diferite intreaga Europa si o parte din Asia, epicentrul dezastrului aflandu-se in bazinul Mediteranei si in cel al Marii Negre. Dar, pentru oamenii care l-au trait si i-au supravietuit, evident ca o astfel de calamitate a avut valente universale.

FACTS. Atlantida, prin ochii unui clarvazator

In 1927, Edgar Cayce, un celebru clarvazator american, a declarat ca are cunostinta despre locatia celebrei cetati disparute. In timpul transelor sale hipnotice, Cayce a descris cu lux de amanunte o civilizatie avansata care a inflorit langa insula Bimini din Marea Caraibelor si care a cazut victima unui terifiant dezastru natural. In 1940, clarvazatorul a facut o predictie care s-a dovedit relativ adevarata: "Vestigiile Atlantidei vor fi descoperite spre finalul anilor '60." Cayce a decedat in 1945, iar spusele sale au devenit oarecum realitate cand, in 1968, au fost descoperite blocuri de piatra cu inscriptii necunoscute si vestigii ale unor coloane de marmura scufundate langa insula Bimini. Totusi, analiza expertilor a demonstrat ulterior ca respectivele coloane fusesera construite in jurul anului 1800 si ca erau, probabil, materiale de constructie destinate conacelor de pe plantatiile de bumbac din sudul Statelor Unite. Cum au ajuns ele pe fundul marii ramane insa un mister.

10 posibile localizari ale Atlantidei

• Bimini. Insula din Bahamas. Atlantida a fost "vazuta" aici de catre medium-ul american Edgar Cayce.

• Marea Sargaselor. In secolul al XIX-lea, pe baza unor dovezi mai apoi contestate, congresman-ul american Ignatius Donnelly sugera ca insula scufundata se afla in acest perimetru.

• Insula Spartel. In anul 2001, francezul Jacques Collina-Girard a demonstrat ca, in urma cu 12.000 de ani, la vest de Stramtoarea Gibraltar se inalta din apa insula Spartel. In 2005, Dr. Marc-Andre Gutscher a sustinut, pe baza unor probe geologice, ca respectiva insula a fost chiar Atlantida.

• Insula Thera (Santorini) In 1939, arheologul grec Spyridon Marinatos a indicat aceasta insula drept posibila gazda a cetatii atlantilor.

• In apropierea coastei cipriote. La sfarsitul secolului XX, profesorul Robert Sarmast a pozitionat Atlantida la 80 de kilometri departare de Cipru.

• Insula Spitzbergen. Astronomul francez Joan Bailly a indicat o posibila situare a Atlantis-ului in largul coastei norvegiene.

• Insulele Canare. In secolul al XVII-lea, calugarul iezuit Athanase Kircher a formulat pentru prima oara ipoteza ca Insulele Canare ar fi ramasite ale Atlantidei. Teoria germanului a fost reluata in secolul XX.

• In inima Saharei. In 1919, romancierul Pierre Benoit a imaginat un tinut ascuns in nisipurile desertului saharian. El a declarat ca si-a fundamentat viziunea pe tezele unui botanist francez din secolul al XVIII-lea, D.A. Godron, care "avea dovezi" ca ruinele Atlantidei se afla sub nisipurile din nordul Africii.

• Insula Heligoland. Teoreticianul national-socialist Arthur Rosenberg a dezvoltat teza ca arienii erau un popor ales, descendenti ai atlantilor. Rosenberg se baza si pe ipotezele profesorului Jurgen Spanuth, conform carora vechea capitala a Atlantidei ar fi fost chiar aceasta insula germana situata in Marea Nordului.

• Antarctica. Aceasta este situarea sugerata in anul 1993 de doi scriitori canadieni, Rand si Rose Flem-Ath, in romanul "When the Sky Falls".

Cu Avatar, James Cameron este pe cale să-şi bată propriul record şi să depăşească în topul încasărilor din toate timpurile celebrul "Titanic". Banii însă, deşi vorbim în prezent de 1,3 miliarde de dolari (se estimează încasări de peste 2 miliarde), au trecut deja în plan secundar - ziarele, televiziunile şi Internetul vuiesc aprig, pe măsură ce efectele psihice post-Avatar afectează un număr din ce în ce mai mare de persoane - depresiile şi gândurile sinucigaşe sunt la ordinea zilei printre fanaticii universului de pe Pandora.

Mai mult, Avatar a reuşit să creeze controverse de ordin social, politic şi religios. Unii plâng cu cutter-ul în mână, în timp ce alţii arată ofensaţi cu degetul către un individ care nu a făcut altceva decât să expună un scenariu S.F. cu elemente de fantasy. Numitorul comun este acela că toţi au refuzat să creadă că au văzut doar un film, nu un documentar sau vreo realizare cu tentă conspiraţionistă.

O altfel de lume, o lume mai bună

Populaţia Na'vi de pe Pandora, aflată într-o armonie perfectă cu natura, a săpat adânc în sufletul nostru şi a reuşit să aducă la lumină o latură uitată de mulţi dintre noi: a sentimentelor adevărate - necondiţionate de material.

Toate lucrurile rele de care ne lovim direct sau indirect în viaţa de zi cu zi (războaie, sărăcie, crime, neîmpliniri, stres, frustrări), toate acestea nu existau pe Pandora până la debarcarea oamenilor.

James Cameron a evidenţiat un adevăr trist, prin contrastul dintre armonia de pe planeta fictivă şi dezbinarea de pe Pământ - a expus răutatea şi natura distructivă a omului. În acelaşi timp a arătat însă că mai sunt şi indivizi capabili să se opună intereselor materiale ale conducătorilor şi să protejeze armonia.

Persoanele care s-au regăsit cumva în nativii de pe Pandora sau printre salvatori, au apreciat cel mai mult creaţia lui James Cameron. Atât de mult încât o parte dintre ei au trecut peste nivelul de fan al unui film şi au ajuns la fanatism.

Forumurile de pe net dedicate filmului Avatar sunt pline de păreri şi dorinţe fanteziste, conform unora se vor înfiinţa comunităţi Na'vi, formate din fani înrăiţi ai filmului. Nu ar fi o premieră, astfel de comunităţi au luat naştere şi în urma altor producţii S.F. de mare impact (Star Wars, Star Trek), fanii intrând în pielea personajelor şi preluând vestimentaţia, limbajul şi anumite comportamente ale acestora. În cazul lui Avatar, cei cu un psihic mai slab, confruntaţi cu o realitate departe de idealul lor (singurătate, probleme), au început să aibă depresii şi gânduri sinucigaşe. În loc să încerce să facă ceva care să le schimbe viaţa în mai bine, şi-au pierdut raţiunea. Unii consideră că dacă îşi pun capăt zilelor vor renaşte pe Pandora.

O parte dintre specialiştii implicaţi în explicarea acestui fenomen, studiază cât de mult a contribuit vizionarea 3D la amplificarea stărilor emoţionale. Ca spectator care am asistat şi la rularea IMAX, şi la vizionarea normală (2D), recunosc că experienţa tridimensională mi-a dat trăiri mult mai intense.

În cele din urmă, chiar dacă am fost impresionaţi până la lacrimi de Avatar, cred că terapia cea mai potrivită este să ne gândim că am văzut doar un film, nu că am asistat la descoperirea unei lumi mai bune decât cea de pe Pământ.

Pe cine a deranjat Avatar?

În vreme ce fanii contemplează încă la Pandora, vocile celor care s-au simţit lezaţi de ideile lui James Cameron gârâie ameninţător.

Reprezentanţii infanteriei Statelor Unite (Marine Corps), au publicat o scrisoare deschisă în care au criticat atât filmul cât şi regizorul, din cauză că soldaţii americani sunt puşi într-o lumină proastă. Războaiele purtate în Irak şi Afghanistan or avea oare vreo contribuţie la imaginea controversată ce planează asupra americanilor? Orice apariţie, fie ea în filme de ficţiune, să fie percepută de aceştia ca un atac la adresa lor? La interesele lor? Doar ei ne pot minţi spune.

Nici jurnaliştii de la Vatican nu au fost prea încântaţi de Avatar, catalogând producţia drept "insipidă" şi afirmând că "deşi există tehnologii încântătoare din belşug, filmul prezintă prea puţine emoţii umane autentice". Vatican Radio dă vina pe Avatar pentru că "promovează acele pseudo-doctrine ce au făcut ca ecologia să devină religia noului mileniu".

Nu puteau lipsi desigur păreri cum că Avatar expune teme rasiste: un alb trece de partea populaţiei Na'vi pentru a o salva - total aberant, din moment ce tot un alb încearcă să o distrugă. Alţii văd scenariul drept o metaforă care sugerează invazia asupra indigenilor din America ş.a.m.d.

Concluzia? Avatar ne arată cât de iraţionali, meschini, mânaţi de interese personale sau manipulaţi sunt majoritatea oamenilor: o mie de religii şi tot atâtea războaie. Oare a existat vreodată pace şi armonie pe Pământ? Istoria ultimelor milenii spune că nu. În aceste condiţii, îi înţeleg pe cei care se confundă cu grupul "salvatorilor" că sunt deprimaţi, când realizează cât de mare e prăpastia dintre o lume armonioasă şi una învrăjbită. Sigur, e o utopie să sperăm la o lume perfectă. Dar măcar la una mai bună.

Dacă vrem, putem schimba lucrurile în bine, dar trebuie să fim uniţi şi să găsim alte valori pentru care să luptăm, altele decât banii şi puterea. Din păcate, ca şi în film, puţin suntem cei ce ne dorim aşa ceva.

Fie ele hieroglife, cuneiforme, ideograme, rune sau buchii, semnele care codifica grafic cuvintele au fost investite, dintotdeauna, cu puteri magice. Ele au decis destine, au inventat lumi, au nascut ritualuri. Pe unele dintre ele nu le-am deslusit nici azi, iar secretele pe care le ascund continua sa ne fascineze, promitand revelatii de proportii…

Enigmele ingropate in “litere”

• 13.000 de placute funerare au fost descoperite in Toscana. Savantii stiu sa le citeasca fonetic, insa nu reusesc deloc sa le inteleaga sensul. In consecinta, etrusca ramane o limba necunoscuta, iar despre stapanii Romei de dinaintea romanilor lipsesc, pe mai departe, o serie de informatii esentiale.

• 10.000 de inscriptii din Sudan. Scrierea meroitica rezista si ea incercarilor de descifrare.

• Discul de argila cretan de la Phaistos. 241 de semne imposibil de echivalat.

Acest scenariu al neputintei se repeta cam peste tot in lume, din Mexic - Valea Oaxaca (inscriptiile zapotece, sec. X i.Hr.), Cascajal (inscriptia olmeca perpetuand, vreme de 3.000 de ani, misterul a 62 de semne) sau frontiera cu Honduras (300 de documente impenetrabile redactate in limba nahuatl) - in Insula Pastelui (circa 20 de placute de lemn gravate cu 595 de semne de baza si peste 1.400 de glife) sau in Iran (21 de inscriptii in piatra ori pe placute de argila gasite la Susa si atribuite protoelamitei), in Valea Indului (400 de semne identificate pe sigiliile harapeene) si, mult mai aproape de inima civilizatiei europene antice, in insulele grecesti (hieroglifele din Creta, datand de acum patru milenii, sau scrierea minoica din Cipru, cu peste 2.500 de semne, din aceeasi perioada).

Urmasii lui Champollion nu au toti la dispozitie o comoara precum stela de la Rosetta, care continea acelasi text in trei scrieri diferite: greaca veche, demotica si egipteana. In schimb, au computere ultraperformante, care pot compara, in cateva secunde, mii de versiuni posibile ale uneia si aceleiasi unitati semantice.

Cu toate acestea, limba aztecilor, inca vorbita pe scara larga de catre indigenii mexicani, nu a putut fi descifrata complet la nivel pictografic, nivel la care prezinta o combinatie naucitoare de litere, glife (reprezentari figurative stilizate) si diferite desene antropomorfe sau zoomorfe.

S-au conceput deja trei programe de ordinator, insa progresele nu sunt realmente semnificative, desi au fost analizate circa 12.000 de glife si 6.000 de "personaje".

Epigrafistii nu reusesc sa stapaneasca pe deplin nici cuneiformele sumeriene identificate in alfabetele limbilor houritte (folosita in Mesopotamia de nord) si ourarteana (vorbita in Anatolia orientala), ce dateaza din primele doua milenii de dinaintea erei noastre. Unii specialisti le considera chiar cele mai vechi alfabete cunoscute, bazandu-se pe o serie de descoperiri facute la Uruk, in sudul Mesopotamiei (azi, zona localizata in Irak).

Pe tablitele de argila de aici, s-au gasit mesaje ale regelui Enmerkar, prin care acesta le facea o comanda de metale pretioase negutatorilor din orasul Aratta (in Iranul din vremea noastra). Dificultatile incep sa apara atunci cand se compara texte de proveniente diferite, caci cuneiformele au servit unui numar de 15 limbi si dialecte, vorbite intr-un areal imens, ce se intindea de la Mediterana pana in Persia, incluzand Anatolia si intreaga Peninsula Arabica. Un echivalent al pietrei magice de la Rosetta a fost descoperit la Persepolis, dar, initial, acesta mai mult i-a incurcat pe cercetatori, intrucat pe artefact se afla inscriptii pentru care s-au folosit trei randuri de cuneiforme distincte!

Dupa ce, in 1842-1843, consulul francez de la Mossul, Paul-Emile Botta, a identificat, in jurul Babilonului, mai multe inscrisuri revelatoare, alfabetul unei limbi asiriene protopersane a fost descifrat la jumatatea secolului XIX, in urma descoperirii unui document fabulos. Este vorba despre biografia oficiala a marelui rege Darius, asa cum a fost ea daltuita in piatra, la Behistoun, in muntii Iranului. O copie a textului a fost dusa in Anglia de catre tanarul militar englez Henry Rawlinson (foto, jos), iar in 1857, sub supravegherea Royal Asiatic Society din Londra, Rawlinson, alaturi de Willian Henry Fox Talbot, francezul Jules Oppert si pastorul irlandez Edward Hincks, a oferit una dintre cele patru versiuni paralele de traducere a textului original, unul care combina caracterele ideografice cu cele fonetice. In consecinta, Rawlinson, care, in final, a primit titlul de Sir din partea reginei Victoria, este considerat, de multi, echivalentul britanic al lui Champollion.

O preocupare speciala o reprezinta, azi, o alta limba disparuta, folosita, cu cateva secole inainte de Hristos, in Nubia egipteana (nordul Sudanului de azi). Meroitica este limba protonubiana din care s-au format majoritatea dialectelor nilo-sahariene moderne, vorbite pe o suprafata vasta, din Ciad pana in Eritreea. Inca de la inceputul secolului XIX, Frederic Cailliaud a publicat copii ale unor inscriptii meroitice, insa abia in 1911 egiptologul Francis Griffith a reusit sa echivaleze partial doua dintre variantele lor idiomatice. Apoi, cercetarea a stagnat, iar in 1964, pe urmele lui Joseph H. Greenberg, Bruce Trigger a reincadrat ramificatia de dialecte in arborele limbilor sudanice orientale. Pentru a se intelege dificultatea acestei cercetari comparatiste, e de notat ca, pana in 2007, s-a reusit reconstituirea a doar 300 de cuvinte…

Protocronisme autohtone – misterioasele tablite din Romania

Limba sau limbile vorbite in vechime pe teritoriul Romaniei au lasat putine probe epigrafice, dar au nascut controverse enorme.

In 1961, in satul Tartaria de langa Alba Iulia, mai exact in santierul Gura Luncii de pe malul Muresului, membri ai echipei arheologului clujean Nicolae Vlassa au descoperit (in absenta lui Vlassa, seara, putin inaintea terminarii programului de lucru), alaturi de alte artefacte care insoteau in timp ramasitele unui barbat din vechime (probabil, un saman), trei tablete de lut nears, care ar putea schimba intreaga conceptie actuala despre originea scrisului. Datate cu carbon radioactiv, tablitele - despre care se credea initial ca au fost realizate in jurul anului 2700 i.Hr. - s-au dovedit a fi mult mai vechi, cam din anul 5.500 i.Hr., inaintea primelor inscriptii sumeriene sau, pe plan european, a celor minoice din Creta.

Obiecte similare au fost descoperite si la Lepenski Vir, in Serbia, sau la Karanovo si Gracianita, in Bulgaria, ceea ce elimina ipoteza unor contrafaceri extrem de abile. In plus, tablite aemanatoare, dar din fier, au fost excavate de langa Portile de Fier, fapt ce indica un continuum balcanic (asa-numita Cultura Vinca, de la numele unei suburbii a Belgradului, unde, in 1908, au fost identificate tablite asemanatoare celor de la Tartaria) bazat pe o posibila forma de scriitura care precede cu un mileniu cuneiformele din Mesopotamia.

O teza aparent fantezista, dar care a primit sustinere din partea mai multor savanti romani si straini, precum rusul N. Jirov in 1971, urmat de polonezul Ludwig Zailer sau de ungurul Janos Harmatty, afirma ca scrierea de tip Tartaria este protosumeriana, momentul realizarii ei fiind urmat de o migratie de populatie din zona Traciei spre cea a Orientului Apropiat.

Din cauza putinatatii dovezilor existente si a unor neconcordante din articolele lui Vlassa consacrate subiectului, specialistii nu au cazut de acord daca este vorba de un mesaj realizat cu un sistem grafic echivalabil unui alfabet sau de reprezentari mai degraba picturale, cu caracter totemic, unde apar, pe langa simboluri abstracte, si glife usor recognoscibile (un animal cornut, un chip de om, o ramura de copac).

Arhaicele pictograme au primit, pe langa multele contestari care le integrau mai degraba in randul amuletelor, statutul de protoscriitura din partea unui savant de talia Marijei Gimbutas, chiar daca - din neglijenta? - arheologul roman implicat nu a putut lamuri mai multe semne de intrebare procedurale (situatia stratigrafica a tablitelor, reproducerea in situ a complexului arheologic in care s-a efectuat descoperirea, absenta fotografiilor de la locul excavatiilor, posibila ardere a obiectelor in laboratorul de restaurare din Cluj, nementionarea in raportul preliminar de sapatura a tratamentului suportat de piese etc.).

O controversa similara, dar fara impact international, o ridica si chestiunea ipoteticelor tablite dacice din aur de la Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultului zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice.

Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (caruia ii fusesera daruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul Bancii Nationale si ar fi luat drumul Moscovei, impreuna cu Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul momentelor critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din trupele speciale sovietice (Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989, in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri, inclusiv de contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in continuare in Rusia, in timp ce altele - circa 35-40 - ar fi reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de la Bucuresti. De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia si scrierea pe mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea pe carapace de broasca testoasa din China neolitica), fapt ce ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat stiintific.

In 2003, o carte a lui Dan Romalo, "Cronica apocrifa pe placi de plumb?", starnea agitatie in presa si, pe alocuri, in lumea academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca, in tinerete, prin anii '40, fusese chemat sa fotografieze niste misterioase placute de plumb depozitate in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca desprinse (sau copiate?) de pe Columna lui Traian si ample fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat niste falsuri, asa ca nu s-au inghesuit sa le cerceteze. O prietena a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat, insa, sa inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu acordul directorului muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se pare ca, la acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a obiectelor, existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la muzeu pe la inceputul secolului XX, de catre academicianul Grigore Tocilescu, cunoscut epigrafist.

In anii '80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas doar patru asemenea tablite (altele doua regasindu-se in colectia Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa cutremurul din 1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre cliseele realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Muzeului de Arheologie sustin ca detin pana la 35 de artefacte (din aproape 100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa 50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea obiectelor este, in continuare, extrem de disputata: placi de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj aproape identic cu cel folosit la Sarmisegetuza) dar acoperite initial cu folie de aur si realizate de marii preoti daci (teza reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 "Tezaurul dacic de la Sinaia - legenda sau adevar ocultat?"), ori falsuri exceptionale atribuite fie invatatilor din Scoala Ardeleana, fie lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit - "Diploma barladeana", "Hrisovul lui Iurg Koriatovici" - in materie de falsuri patriotice, in opinia lui P.P. Panaitescu) sau Nicolae Densusianu (autorul cartii "Dacia preistorica"), fie unor anonimi geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe aceasta interpretare)?

Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu puteau fi opera unui diletant, ci a unor martori ai evenimentelor narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care aprofundasera subiectul.

Surse foto: 2012en, Lovendal, Dacia.org, Atlas

Viitorul scrie bine? Limbajul mess & hi5

Deconspirate de mai multe ori drept ingenioase "facaturi", desenele din lanurile - in special - britanice au fost considerate (si inca mai sunt, de catre unii) mesaje ale extraterestrilor scrise intr-un cod grafic galactic.

Dincolo de latura anecdotica a acestui tip de intamplari, convingerea ca nu suntem singura civilizatie din Univers conduce, logic, la ideea existentei unor alte tipuri de "scriitura", prin care ne-ar putea parveni mesaje din partea unor fiinte rationale domiciliate, temporar sau nu, pe alte planete.

In egala masura, se pune problema inventarii de catre pamanteni a unor coduri care ar putea fi "citite" de locuitorii altor sisteme solare. In plina febra cibernetica, multi au propus in acest sens limbajul binar al computerelor, bazat pe 0 si 1. La nivelul formalizarii abstracte a limbajului, acesta ar putea reprezenta, teoretic, o solutie accesabila la nivel universal.

Nu numai personajele desprinse din lumea science-fiction resimt necesitatea elaborarii unui nou cod vizual de comunicare, unul mult mai simplu si mai usor de utilizat, dincolo de barierele lingvistice traditionale. Internetul si telefonul mobil au reusit deja, prin intermediul unor instrumente precum e-mail-ul, chat-ul sau sms-ul sa rezolve partial problema.

Un mesaj care circula intre doi adolescenti contemporani sau in interiorul unei retele sociale poate sa nu mai contina, practic, aproape nici o litera din alfabetele traditionale, preferandu-se reprezentari mult mai concise si, in acelasi timp, mai amuzante, prin intermediul glifelor sui-generis. Inapoi la un sistem de scriere teribil de asemanator ideogramelor aztece sau egiptene? De ce nu, cata vreme e atat de "cool"?!?

Drumul de la caligrafie la setarea unui computer prin care se alege un anumit program de scriere reprezinta, la scara istoriei lui Homo sapiens, o evolutie incredibil de rapida, tinand cont de faptul ca, practic, doar de cateva generatii analfabetii nu mai sunt majoritari in cele mai importante comunitati umane. Totusi, cat de departe poate merge evolutia scrisului, cata vreme acest tip de comunicare "manuala" pierde progresiv din popularitate in favoarea altor fenomene de mecanica sociala cu finalitate in emiterea de mesaje apte sa implice concomitent afectivul si cognitivul, de la - sa zicem - tatuaj si piercing, la You Tube sau Second Life?

Presa in sine, cel mai mare purtator de mesaje bazate pe coduri alfabetice, se transfera in ansamblul ei in ciberspatiu, textul transformandu-se in hipertext, purtator de mesaj audio & video, nu doar de mesaj scris. In volumul intitulat "The Road Ahead", Bill Gates (avandu-i drept coautori pe Nathan Myhrvold si Peter Rinearson) statua inca din 1995 ca nu mai putem vorbi de text scris in sine, ci de "document", adica de un corp complex de informatii, posibil de stocat in format digital si usor de transmis pe world wide web, generand nu o simpla ingerare a mesajului printr-o lectura pasiva, ci o interactivitate accelerata.

Hypertextul – deja la timpul trecut

Chip Scanlan - pe www.poynter.org- ne reaminteste povestea acestei metamorfoze. Imediat dupa al doilea Razboi Mondial, Vannevar Bush, unul dintre consilierii pe probleme stiintifice ai presedintelui Roosevelt, a publicat in revista The Atlantic Monthly articolul cu titlul "As We May Think", in care era evocata posibilitatea stabilirii unei proceduri de ordonare a cantitatii uriase de informatie ce asedia societatea.

Doua decenii mai tarziu, in 1965, Ted Nelson boteza conceptul "hypertext", prefigurand libera navigare, deopotriva a informatiei si a utilizatorilor, pe ceea ce avea sa devina internetul. La imceputul anilor '90, Tim Berners-Lee face asta posibil cu ajutorul HTML, adica "HyperText Markup Language", cu care au fost create platformele de exprimare concomitenta a textului si a graficii, integrate in acelasi layout. Cu cuvinte devenite banale azi, asa au aparut primele pagini de web…

Hypertextul este "inima comunicarii online", dar cata vreme, oare, va mai satisface acest context nevoia de comunicare tot mai sofisticata a omului, mereu in cautare de "shortcut"-uri, prin care sa elimine timpii morti ce paraziteaza accesul la informatia cu adevarat relevanta? Intr-o lume a "spam"-ului de toate felurile, nu putini sunt aceia care deja reclama o alta filosofie a transferului de date intre utilizatori, care sa permita accesarea libera a oricarui fisier, dar sa nu afecteze, prin "share"-uire excesiva intimitatea membrilor comunitatilor online (care tind sa devina realitati transnationale incontestabile). De aici, de la conflictul dintre pretinsa democratie exhaustiva a teritoriului comunicational si atentatele cotidiene, la intimitatea fragilei entitati a utilizatorului de aiurea, se naste, sub ochii nostri, prima criza majora, structurala, a sistemului www.

Pentru ca internetul sa nu devina un reality-show global, poate ca e nevoie de un nou alfabet: "A vine de la albina sau arici,/ B vine de la bunici…".

Facts. DICTIONAR A-Z

A. Akkadiana. Limba semitica vorbita in Mesopotamia de catre babilonieni si asirieni, cu trei milenii inainte de Hristos, a carei scriere era bazata pe cuneiforme sumeriene ce reprezentau silabe cu vocale bine definite.

B. Bolter, Jay David (n. 1951). Teoretician al fenomenului comunicational contemporan, conform caruia omenirea a intrat in stadiul final al culturii de tip "print".

C. Champollion, Jean-Francois (1790-1832). Savant francez care, comparand elina cu demotica si cu hieroglifele egiptene, a reusit sa le descifreze pe acestea din urma in 1822, folosind inscriptia trilingva existenta pe stela de la Rosetta.

D. Densusianu, Nicolae (1846-1911). Istoric roman, academician, autor al tomului "Dacia preistorica" (aparut postum, in 1913), unul dintre cei suspectati ca ar fi fost falsificator al tablitelor dacice de aur de la Sinaia.

E. Epigrafie. Stiinta care se ocupa cu descifrarea inscriptiilor in piatra, metal sau alte materiale dure.

F. Fenicieni. Au dezvoltat, in jurul anului 1050 i.Hr., un alfabet propriu, bazat strict pe consoane, asemenea egiptenilor.

G. Grotenfeld, Georg. Cercetator german care a reusit sa descifreze, in 1802, inscriptiile in trei limbi sumeriene de la Persepolis, identificand 42 de cuneiforme principale si intuind structura silabica a idiomurilor folosite.

H. Hieroglife. Caractere figurative cu care a fost realizata scrierea vechilor egipteni, folosita din Antichitate pana in anul 394.

I. Ind, Valea. Zona in care, in anii 2600-1900 i.Hr., s-a practicat - in special pe sigilii - o scriere inca nedescifrata, bazata pe limba harapeeana.

J. Japonia. Sistemul japonez de scriere folosit azi este o combinatie unica a trei sisteme diferite: unul logografic, de inspiratie chineza (kanji) si doua silabice, locale (hiragana si katakana). In aceeasi propozitie, pot fi intalnite caractere din toate cele trei sisteme.

K. Koriatovici, Iurg. Personaj inventat de Hasdeu intr-un fals document medieval, datat 1374, prin care se facea o donatie ce includea satul Zabrauti.

L. Lee, Tim Berners, Sir (1955). Savant de origine engleza, cercetator la Massachusetts Institute of Technology (MIT), inventatorul HTML (HyperText Markup Language), codul apt sa creeze layout-urile ingloband grafica si text care au stat la baza crearii paginilor de web.

M. Marek, Kurt Wilhelm (1915-1972). Savant german, autor - sub pseudonimul-anagrama Ceram - al volumului "Zei, morminte, carturari", subintitulat "Romanul arheologiei", in care este prezentata si odiseea stiintifica a lui Champollion.

N. Niebuhr, Carsten (1733-1815). Arheolog danez care a descoperit si studiat inscriptiile trilingve, realizate cu cuneiforme, de la Persepolis (Iran).

O. Olmec. Cel mai vechi sistem de scriere precolumbian (900 i.Hr.), precedand scrierea zapoteca. Inscriptia descoperita in 2006 la Cascajal - si inca nedescifrata - foloseste 62 de simboluri, dintre care 28 unice.

P. Parvan, Vasile (1882-1927). Cel mai mare arheolog roman, a considerat ca presupusele tablite dacice de la Sinaia reprezinta simple falsuri.

Q. Qin. Dinastie chineza venita la putere in anul 221 i.Hr., care a ramas in istorie pentru construirea Marelui Zid Chinezesc si pentru prima standardizare a limbii si scrierii celui mai numeros popor al lumii.

R. Rawlinson, Henry C., Sir. Militar britanic caruia, in 1846, ii parvine o copie a biografiei regelui persan Darius, descoperita la Behistoun, in muntii Iranului. Supranumit "tatal cuneiformelor".

S. Silabic. Sistem de scriere, folosit inca din Antichitate in diferite zone ale lumii, in care caracterele reprezinta silabe, nu sunete individuale.

T. Trigger, Bruce C. (1937-2006). Arheolog si lingvist canadian, remarcat pentru studiile sale de egiptologie, a contribuit la descifrarea partiala a alfabetului nubian meroitic.

U. Uruk. Oras in Mesopotamia in care au fost descoperite unele dintre primele dovezi ale scrisului sub forma unor placute din argila pe care, cu sase milenii in urma, erau inregistrate recoltele si efectivele turmelor de vite.

V. Vlassa, Nicolae. Arheolog clujean care, in 1961, a descoperit la Tartaria trei tablite de lut din Neolitic, pe care se afla elemente ale unui posibil sistem de protoscriere.

W. Wadi el-Hol. Zona din Valea Nilului in care au fost descoperite inscriptii realizate cu cel mai vechi alfabet egiptean, datand din anul 2000 i.Hr.

X. Xanadu. Primul proiect din categoria hypertext, initiat in 1960 de Ted Nelson. Este considerat punctul de cotitura in trecerea de la scrierea pe hartie la scrierea pe computer.

Z. Zhuang. Numeros grup etnic din China (peste 18 milioane de persoane), care foloseste alfabetul logografic Sawndip - atestat inca din anul 689 si derivat din cel chinezesc Han, dar transliterat, din 1957, cu caractere romane.