A murit monstrul din Loch Ness?
Zvonurile conform carora monstrul din Loch Ness si-ar fi dat obstescul sfarsit au fost alimentate si de Gary Campbell, presedintele Fun Clubului Oficial al monstrului in cauza, cel care a declarat ca temerile celor care il indragesc pe „Nessie” ar putea fi adevarate. Conform aceluiasi Gary Campbell, in tot anul 2009 nu a existat decat o singura aparitie cat de cat credibila a monstrului, semnalata in data de 6 iunie, cu mult mai putin decat erau obisnuiti localnicii scotieni si impatimitii „vanatorii” de monstri...
"Am fost extrem de usurat atunci cand am auzit ca Nessi a fost vazut in iunie. Nimeni nu mai semnalase nimic de peste un an. Daca nu ar fi fost aceasta aparitie, am fi fost de-a dreptul ingrijorati. Da, recunosc ca deja devenise jenant ca lumea sa ne intrebe daca am baut ceva atunci cand spuneam ca l-am vazut pe Nessie, dar acum 10 ani erau o multime de aparitii ale acestuia. Dar, de doi-trei ani, abia daca l-am mai vazut de doua ori", declara Gary Campbell.Zvonurile mortii lui Nessi nu se opresc, insa, aici. Un documentar recent, intitulat sugestiv "Moarte la Loch Ness" sugereaza acelasi lucru. Totodata, impatimitii cautatori de monstri sustin ca, odata cu moartea la 87 de ani a lui Robert Rines, cel mai cunoscut investigator al existentei monstrului scotian, Nessie si-a dat si el obstescul sfarsit.
Gary Campbell spera, insa, ca disparitia monstrului este doar o toana a acestuia si face un apel disperat catre localnici si turisti sa fie tot timpul in alerta. Poate ca Nessie nu face altceva decat sa isi ia o binemeritata vacanta periodica pe fundul lacului.
0 Response to "A murit monstrul din Loch Ness?"
Post a Comment