www.eBizar.tk

De multe ori alegem sa ignoram aspectele negative ale vietii de zi cu zi si incercam sa ni le imaginam cat mai departe de noi si de ceea ce ne inconjoara. Nu realizam insa ca, la doar cativa pasi, o alta lume decat cea cunoscuta noua isi tese itele intunecate... .. lumea tenebroasa a criminalitatii. In aceasta ordine de idei, Descopera.ro isi propune sa va aduca in fata, intr-o forma narativa, cazurile celebre care au constituit subiectul anchetelor politienesti din Romania de-a lungul timpului si, totodata, imaginea sumbra a catorva dintre cei mai temuti criminali de la noi din tara.

1. Vera Renczi – Vaduva Neagra
Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali romani reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie apartinand celui de-al doilea sau sot. Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania. Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este mutata de tatal sau la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o mica mosie. Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri. Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa miracolul se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo. La mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata.

2. Vasile Tcaciuc – Macelarul din Iasi
Romania anilor 1930 a fost zguduita de o serie de crime al caror autor ar putea figura cu succes in galeria neagra a celor mai mari criminali in serie din lume. Chiar si astazi, la mai bine de 70 de ani de la comiterea ingrozitoarelor crime, oamenii de stiinta incearca inca sa inteleaga acel resort interior care a fost capabil sa tranforme un om intr-unul dintre cei mai odiosi asasini cunoscuti vreodata. Totul a inceput in 1935, an in care noul proprietar al unui imobil iesean, a fost alertat de cainele unui musafir, caine care daduse semne de agitatie si care zgaria insistent podeaua casei. Curios, acesta sapa in locul indicat de animal si, spre oroarea sa, descoperea sase cadavre ingropate la mica adancime. Absolut toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor, iar starea in care se aflau acestea trada un sadism atroce. Prinderea ucigasului nu a fost atat de dificila pe cat s-ar crede.
De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja in arestul politiei iesene pentru mai multe jafuri si talharii. Desi, initial, acesta nu a recunoscut faptele, confruntat cu doua dintre concubinele sale, el renunta la masca nevinovatiei si marturisea autoritatilor crudul adevar. Tcaciuc recunostea atunci uciderea si ciopartirea celor sase victime pe care le ingropase chiar sub podeaua casei in care locuia dar, spre groaza tuturor celor prezenti la interogatoriu, acesta nu era decat inceputul unui sir ingrozitor de crime. In cinci ani, basarabeanul ucisese nu mai putin de 26 de persoane, printre care si un copil, unicul scop al acestor odioase fapte fiind jaful. Dupa cum el insusi marturisea, ucigasul isi comandase chiar si un topor special, realizat astfel incat sa nu alunece din mana, iar eficienta loviturilor sa fie maxima. Nu a mai apucat sa fie judecat. In timpul reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc incerca sa scape prin fuga, profitand de lipsa de atentie a celor care il insoteau. A fost ucis pe loc de mai multe focuri de revolver. Astfel lua sfarsit povestea celui poreclit de presa vremii „Macelarul din Iasi”.

3. Florea Ramaru – Ereditatea crimei
Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii '70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala. Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului. O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani. La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia aducea un rezultat socant. Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.

4. Ion Rimaru – Teroarea anilor ‘70
Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie. Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp.
Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat prin impuscare. Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: „Chemati-l pe tata. El este de vina.” Ce vroia oare sa spuna criminalul?

5. Iancu Berila – Ucigasul brutarilor
Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria stiintei criminalistice din Romania. In fond, criminalul actionase in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte. A ramas in schimb zicala peiorativa „ca Berila”, desemnand acel individ care incearca sa ingrozeasca sau sa braveze cu fapte demne de dispret. Si totusi, cine a fost Iancu Berila? Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre cei mai sangerosi asasini din istoria recenta a Romaniei. Un individ cu un fizic impozant, cu o expresie fioroasa a fetei, care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani. Victimele sale erau, in marea lor majoritate, brutari. Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui favorite, cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de operare era de fiecare data acelasi. Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde acestea isi tin banii si ataca noaptea, departe de ochii lumii. Desi a fost prins si condamnat la munca silnica pe viata, Berila reuseste sa evadeze spectaculos. Era momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimanescu, cel poreclit si „Comisarul de Fier”, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia „Fulger”. La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului. Acesta se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei. Ajutat de inca doi agenti, comisarul il imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea. Era anul 1947. Asupra sa a fost descoperit si cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima... chiar cel care il angajase. Trimis din nou la ocna, Iancu Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se stingea din viata in urma muncii extreme la care a fost supus.

6. Nicolae Purecica – Ferentariul de acum 60 de ani
Renumele de cartier rau famat al Ferentariului nu este unul dobandit de ieri de azi. Asa cum vom vedea, Bucurestiul anilor de dupa ultimul mare razboi cunostea deja faima ucigasilor ascunsi in casele Ferentariului. Poate cel mai cunoscut criminal care a actionat in aceasta zona a fost Nicolae Purerica, poreclit Nae Chioru, o porecla ce avea sa devina legendara cu trecerea timpului. Era anul 1947, acelasi an in care teroarea, de aceasta data la adresa infractorilor, instituita de Eugen Alimanescu isi punea puternic amprenta asupra raufacatorilor bucuresteni. Multi dintre ei alegeau sa paraseasca orasul in cautarea unor destinatii mai „sigure” in care sa poate actiona. Printre cei care alesesera calea fugii se numara si Nicolae Purecica, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu.
La scurt timp, prezenta „Justitiarului” a dat roade. Doua bande bucurestene, deplasate clandestin la Oradea, erau anihilate. Un intreg arsenal de arme, ustensile de spart seifuri si bunuri furate, era recuperat de agentii speciali ai lui Alimanescu. Dar crimele continuau. Lungile si minutioasele cautari ale comisarului scoteau insa la iveala un „fir” de la care oamenii legii puteau incepe cautarile. Cele mai multe victime erau barbati care calatorisera cu trenul si care sosisera la Oradea in scop de afaceri. Urmand traseul ultimilor oameni ucisi, Alimanescu il descoperea intr-un tren chiar pe Nicolae Purecica. Evitand sa il aresteze imediat, comisarul il urmareste impreuna cu oamenii sai pana la Oradea. Ucigasul deja isi alesese urmatoarea victima. Nu a mai avut timp insa sa o ucida. In momentul in care se pregatea sa atace, criminalul era doborat de o rafala de gloante. Alaturi de el se prabuseau si cei patru acoliti ai sai.

7. Eugen Grigore – Amarul gust al razbunarii
Povestea lui Eugen Grigore este una aparte in istoria criminalisticii romanesti. Cazul sau a fost musamalizat de autoritatile comuniste, tocmai pentru a nu se afla ca Romania anilor '70 se afla in pragul unui conflict interetnic de proportii. „La export”, toate informatiile din tara trebuiau sa arate bine. Cutremuratoarea poveste a iesit la lumina cu mult mai tarziu, mai precis in anul 2002, atunci cand o razie a politiei iesene il scotea la lumina din canalele aflate in apropierea campusului studentesc al Institutului Agronomic pe cel considerat mai mult o legenda urbana. Cine este insa acest personaj misterios? Totul incepea la inceputul anilor '70, atunci cand Eugen Grigore, un simplu sofer la o autobaza din apropierea Iasilor, isi gasea familia macelarita si casa incendiata. Sotia si cei trei copii fusesera ucisi cu bestialitate, iar autorii oribilelor crime dadusera foc casei in speranta ca urmele vor fi sterse.
Cum autoritatile nu dadusera inca de urma ucigasilor, Eugen Grigore a pornit o ancheta pe cont propriu, iar cei care stiau cate ceva i-au indicat pe vinovati... membrii unei satre tiganesti din apropierea satului in care locuia. Ceea ce a urmat pare sa tina mai degraba de un scenariu de film. Cu mintea ravasita de pierderea celor dragi, Grigore se suia pentru ultima data la volanul unui camion. Cu pedala acceleratiei apasata la maximum, acesta a intrat in plin in corturile si carutele tiganilor fara sa tina cont de cine se afla in ele. In acea zi au murit 24 de persoane, printre victime numarandu-se mai multe femei si copii. Cazul a fost repede musamalizat de autoritati. Supravietuitorii carnagiului au fost mutati de membrii Securitatii in alte zone ale tarii iar Eugen Grigore primea pedeapsa cu inchisoare pe viata. Dupa 28 de ani de detentie, a fost eliberat, luand drumul canalelor din Iasi. Singura sa sursa de supravietuire erau bunurile pe care le primea din cand in cand de la studentii milosi.8. Grigore Uruc – Asasinul de Anul Nou
Un caz deosebit este si cel al taranului analfabet, Grigore Uruc, si al dosarului „Cerasela”, numele primei sale victime. Nu putini au fost cei care, la sfarsitul anilor '80 vorbeau de aparitia unui nou Ion Ramaru, iar neputinta autoritatilor il determina chiar pe Nicolae Ceausescu sa ia o pozitie transanta vis-a-vis de actiunile indreptate impotriva criminalului care actiona in orasul Buzau. Prima victima, Cerasela Diminet, un copil al strazii de numai 14 ani, fusese descoperita in interiorul unei centrale termice, la 2 ianuarie 1985. Cadavrul micutei fusese strapuns de numeroase lovituri de cutit desi moartea, asa cum au concluzionat medicii legisti, survenise chiar de la prima lovitura. Aceiasi medici afirmau ca omorul avusese loc chiar in noaptea de Anul Nou. Criminalul parea insa de negasit, autoritatile vremii clasand dorsarul A.N. (autor necunoscut), si asta in ciuda unui efort intens depus de oamenii legii. Un an mai tarziu, tot in noaptea de Anul Nou, un al copil al strazii, un baietel in varsta de 13 ani, a fost descoperit in apropierea Scolii Generale nr. 4. Chiar daca trupul acestuia fusese ulterior sfasiat de cainii vagabonzi, medicii au putut identifica urmele lasate de arma crimei. Era vorba de acelasi autor. In Buzau umbla in libertatea un criminal care ucidea doar din placere.
Era anul 1987, atunci cand ceea ce oamenii legii asteptau cu groaza s-a intamplat. O a treia victima, Cosmin Gruiu, un copil fara adapost in varsta de 14 ani, fusese strapuns de nu mai putin de 24 de ori cu un cutit. Si totusi, criminalul parea sa fi intrat in pamant. Era momentul in care oamenii legii isi dadeau seama ca ucigasul venea in Buzau doar pentru a ucide si asta se intampla doar o data pe an. Anul nou 1988 a insemnat insa sfarsitul terorii. Avand sub observatie toate locatiile prin care criminalul ar fi putut patrunde in oras, autoritatile il identificau pe autorul abominabilelor crime. Era Grigore Uruc, un taran analfabet din comuna Tintasi de Buzau. Din pacate, in momentul arestarii, ucigasul apucase sa ia viata celei de a patra victime, o fetita in varsta de 13 ani. Judecat rapid, acesta era condamnat la moarte si executat la 11 iunie 1988. Era penultima condamnare la moarte din timpul regimului comunist.

9. Petre Silberschmied – Argintaru
In perioada imediat urmatoare celui de al doilea Razboi Mondial, Argintaru era un nume de temut pentru oamenii legii. Zeci de politisti, jandarmi sau gardieni cazusera sub rafalele de pistol automat trase de membrii temutei bande a lui Petre Silberschmied, alias Argintaru, si nimeni nu parea sa stie cine era autorul temutelor asasinate urmate de jafuri in banci si magazine. Era cazul de care nu se putea ocupa decat „spaima infractorilor” acelor vremuri, comisarul Eugen Alimanescu. Studiind tacticile criminalilor, comisarul realiza ca armele folosite de acestia sunt de provenienta germana, absolut toti parand a fi tintasi extrem de buni. In plus, niciun informator nu putea da date despre atacurile care parea ca nu se vor termina niciodata. Alimanescu intuia atunci ca ucigasii erau dezertori din armata germana, cel mai probabil din temutul corp Dirlewanger, corp de armata creat la cererea expresa a lui Himmler din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. Si nu se inselase.
Ocazia de a anihila banda de infractori a venit la sfarsitul lunii august 1945, atunci cand un gardian public anunta prezenta suspecta a unui camion, in miez de noapte, in apropierea magazinului „Sora”. Era chiar banda lui Argintaru. Lupta care s-a deschis intre oamenii legii si infractori a durat peste o ora, soldandu-se cu victime de ambele parti. Momentul crucial a fost insa cel in care un jeep cu insemne americane sosea in tromba la locul conflictului, iar din el cobora un individ purtand uniforma de capitan, care le cerea oamenilor legii sa opreasca imediat focul. Diversiunea nu a functionat iar capitanul, nimeni altul decat Argintaru, a fost arestat. Era singurul supravietuitor al bandei sale. Criminalul nu a mai apucat sa isi auda sentinta. In timpul unei tentative de evadare era impuscat mortal de agentii comisarului Alimanescu.

10. Gica Cioc – Balaurul
Anul 1945. Romania se resimtea inca dupa Marele Razboi in care fusese implicata, iar situatia politico-economica degenerase intr-un val de infractiuni fara egal cu precadere in cartierele bucurestene, acolo unde infractorii deja formasera bande extrem de violente si de bine inarmate. Ca si cum nu era de ajuns, in vara aceluiasi an, o serie de crime inexplicabile lovea Capitala. Peste 10 persoane fusesera ciuruite cu gloante provenind din arme rusesti. Cine ar fi incercat totusi sa ancheteze un rus, fie el si criminal, in plina dominatie sovietica? Asa cum era de asteptat, dosarul crimelor a fost inmanat comisarului Alimanescu, probabil singurul care nu se lovea de asemenea piedici. Cercetarile acestuia au scos la lumina o informatie interesanta. Criminalii nu erau soldati sovietici, ci romani get-beget, iar victimele nu erau altceva decat rezultatele unui sangeros razboi intre grupari de tip mafiot. Autorii asasinatelor? Gica Cioc, poreclit Balaurul datorita temperamentului sau violent, un cunoscut infractor din Ferentari si rivalul acestuia, Sandu Moise, cel poreclit Hitler, dupa mustata similara cu cea a dictatorului nazist.
Era 31 decembrie 1945, atunci cand comisarul Alimanescu afla de la un informator ca „Hitler” se gaseste intr-un restaurant de pe Calea Calarasilor, acolo unde petrecea noaptea dintre ani in compania membrilor bandei sale. Era momentul ca oamenii legii sa intre in actiune. Spre surprinderea acestora insa, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc niciodata. In aceeasi noapte, Alimanescu ajungea in fata unei scene grotesti. „Hitler”, impreuna cu toti acolitii sai zaceau intr-o balta de sange. Printre victime se aflau si oamenii lui Gica Cioc. Motivul? „Hitler” ii „suflase” iubita aliatului sau cu luni in urma. Inaintea oamenilor legii, infractorii se ucisesera reciproc, toti fiind inarmati cu arme automate rusesti. „Epidemia crimelor” se stinsese.

Sursa: descopera.ro

Ofiterul de politie Viaceslav Pravilo in varsta de 56 de ani, s-a ales cu porecla de “Robocop” din partea colegilor sai de sectie in urma unui accident nefericit care i-a pus viata in pericol. Politistul rus a avut nevoie de nu mai putin de 22 de tije de otel care sa-i reuneasca oasele fracturate.
“Sunt recunoscator lui Dumnezeu si echipei de doctori care m-a ingrijit. Sincer, ma mir ca mai sunt in viata, am ramas fara cuvinte cand medicii mi-au spus ca voi putea sa merg din nou, tinand cont de accidentul grav prin care am trecut. Conduceam linistit spre serviciu, cand la un moment dat am vrut sa depasesc un camion, atunci am pierdut controlul masinii care s-a izbit de camion, dupa care a ricosat intr-un autoturism Jiguli. Dupa ce mi-am revenit in spital, am crezut ca imi voi petrece restul vietii intr-un scaun cu rotile” declara Viaceslav redactorilor cotidianului Pravda.Politistul a fost internat de urgenta intr-un spital din orasul Rostov, unde o echipa de medici condusa de chirurgul sef Alexander Kovalenko a recreat forma initial a oaselor fracturate ale bratelor, bazinului picioarelor cu ajutorul a 22 de tije de otel.

Sursa : Pravda

M-am gandit sa postez poate unul dintre cele mai vizitate clipuri de pe youtube cu fantome. Chiar daca este un clip trucat cand il vezi te trec putin fiorii.
Acest clip are pana la ora actuala 4,568,708 de vizite.

În munţii francezi Auvergne încă mai există mărturii legate de existenţa unei femele de vârcolac extrem de sângeroase, care venea noaptea să îşi aleagă prada din sate. Povestea, care datează din 1588, este unul din motivele pentru care, nici în zilele noastre, localnicii nu ies din case după lăsarea întunericului. Şi asta pentru că, aici, vârcolacii există.
Poveştile despre vârcolaci sau oamenii-lup există cu mult timp dinainte ca istoria să se scrie, notează într-una din cărţile sale scriitoarea americană Gina Farago.
Conform legendei, atunci când este lună plină “copiii nopţii” se transformă şi ies la vânătoare.
Vârcolacii sau oamenii-lup sunt, în viziunea scriitoarei americane, mai mult decât o realitate, având în vedere că poveştile despre ei există pretutindeni în lume începând din America de Sud, Asia, Islanda, Indonezia şi până în nordul Europei.
În viziunea lui Herodot, pe malul Mării Negre trăiau “triburi de oameni care timp de câteva zile pe an se transformau în lupi şi mâncau fiinţe umane”. Asta se întâmpla numai noaptea, pentru că întunericul este timpul răului şi numai atunci atrocităţile lor puteau avea loc.
În Anglia, medievală preoţii marcau casele şi drumurile prin pădure pentru a-i proteja pe călători de atacurile sângeroase ale monştrilor. În 1685, lângă Ansbach, Germania, un vârcolac şi-a făcut apariţia declanşând un lanţ de crime sângeroase.
Acesta este momentul în care un alchimist al vremii lansează ideea că “vârcolacii sunt oameni mutanţi, pe jumătate om, pe jumătate fiară”. Vrăjitorul german lansează un manual despre “Cum să ne apărăm de vârcolaci”, care face înconjurul Europei şi aşa apar primele cimitire în care morţii sunt “exorcizaţi” cu ţăruşi de lemn în piept.

Un scolar britanic a reusit sa filmeze unele dintre cele mai bune imagini capturate vreodata ale unei fantome din Marea Britanie

Sau votat cele mai reusite imagini cu fantome din lume

La o privire fugitiva, abia daca pot fi observate. Insa, privind mai atent, se poate sesiza -cu destule rezerve, este adevarat - ca in pozele selectate in cadrul concursului organizat sub auspiciile Festivalului International de Stiinta din Edinburgh, sunt infatisate siluete si figuri bizare ce par sa apartina unor entitati inexplicabile.

La ruinele unui vechi castel scotian, o batrana pare sa priveasca spre obiectivul aparatului, de la etaj, printre gratiile unei balustrade. Vestimentatia ei pare medievala, insa faptul cu adevarat bizar este ca, potrivit declaratiilor fotografului, un asemenea personaj nu era prezent in peisaj atunci cand el a facut fotografia. Examinarile detaliate au conchis ca poza nu a fost modificata in niciun fel, desemnand-o pe aceasta cale cea mai buna dintre cele 250 inscrise la concurs. Scepticii sunt de parere ca aparitia din fotografie poate sa fie pur si simplu un vizitator neobservat sau o reflexie neobisnuita a luminii in zona grilajului. De fapt, niciuna dintre fotografii nu poate fi considerata o dovada incontestabila a surprinderii unei fantome, mai ales cunoscand abilitatile de deformare a realitatii dintr-o poza, pe care le au programele de editatre fotografica de astazi. Cu toate acestea, iata castigatoarele:

Mare e gradina vitezomanilor, si inca un nebun sare parleazul: Ron Laycock, un pasionat de viteza si de performante obscen de mari, a echipat o motocicleta "home-made" cu un motor Rolls Royce Viper MK.202 Turbojet, folosit initial pe avionul Macchi Jet. Impreuna cu postcombustia adaugata, motorul genereaza o putere de 3.800 de cai.

Cadrul motocicletei a fost construit de MAD, avand un ampatament de 3,4 metri si zona frontala preluata de la o motocicleta Yamaha FJ 1200.

Proiectul a luat din viata constructorului aproape 5 ani, insa titlul proaspat obtinut, de cea mai puternica motocicleta din lume, a facut probabil sa merite investitia.

Mersul pe foc este activitatea prin care cineva merge pe carbuni, pietre sau cenusa incinsa, fara a-si arde talpile. In unele culturi (cum ar fi India), mersul pe foc face parte dintr-un ritual religios si e asociat cu puterile mistice ale fachirilor. In America, mersul pe carbuni, face parte din religiile New Age.
Tonny Robbins a definit mersul pe foc drept o activitate prin care se poate demonstra ca ca e posibil ca oamenii sa faca lucruri aparent imposibile. Prin aceasta tehnica, frica e transformata in putere. Cu toate acestea, Robbin nu considera ca actul prin care teama de a fi ars e invinsa de puterea mintii, ar avea ceva paranormal in ea. Depasirea fricii e prezentata drept o etapa din restructurarea gandirii proprii, ca si cum aceasta incercare prin foc, ar fi o initiere in ezoterism si intr-un grup special de oameni. Pentru cei timizi si care se simt neajutorati, avand atatia sprint-eri pe carbuni in jurul lor, o asemenea realizare pare un eveniment major.

Robbins poate ca a popularizat mersul pe foc, dar Tolly Burkan, fondatorul “The Firewalking Institute for Research and Education” , sustine ca el este cel care a introdus primul, aceasta practica in America de Nord. Dupa cum zice Burkan, mersul pe foc e o metoda de depasire a credintelor limitate, a fobiilor si a temerilor.
Mersul pe carbuni incinsi fara a fi ars, pare imposibil pentru majoritatea oamenilor, dar nu e mai imposibil decat introducerea mainii intr-un cuptor incins, fara sa te arzi. Cata vreme iti tii mana in aer, fara sa atingi cuptorul sau partile sale componente, nu te vei arde. De ce? Pentru ca aerul e un slab conducator de caldura si are o capacitate scazuta de inmagazinare a ei, in timp ce corpurile noastre au o capacitate mare de stocare a caldurii. Chiar daca cabunii sunt foarte fierbinti (intre 1000 si 1200 grade Celsius), o persoana cu talpi “normale” nu se va arde, daca se misca suficient de repede pe suprafata carbunilor, care la randul lor, nu trebuie sa aiba o capacitate mare de stocare a caldurii. Rocile vulcanice si anumite tipuri de lemn, intrunesc aceasta conditie.

De asemenea, esentele tari de lemn si carbunii sunt buni izolatori termici. Chiar daca lemnul arde, tot e un bun izolator termic, iar carbunele izoleaza de aproape 4 ori mai mult decat esentele tari de lemn.
Totusi oamenii se ard in timp ce se deplaseaza pe carbuni incinsi, dar nu din cauza ca le lipseste credinta sau vointa necesara, ci din cauza carbunilor prea fierbinti sau care au inca o capacitate mare de pastrare a caldurii, sau din cauza ca pielea talpilor e prea subtire sau nu s-au miscat suficient de repede. Dar ne putem deplasa chiar si pe carbuni foarte incinsi fara sa ne ardem, cata vreme avem talpile izolate cu un lichid ( apa sau transpiratie ). Daca va udati degetul si atingeti partea fierbinte a unui fier de calcat, nu va veti arde.
Dar chiar si stiind aceste lucruri, tot e nevoie de curaj pentru a merge pe foc. Michael Shermer de la revista “Skeptic”, a incercat sa mearga pe foc, si desi stia aceste lucruri, era evident ca ii era teama..

Instinctele noastre ne zic: sa nu faci asta! Mersul pe foc necesita un pic de credinta, dar si anumite cunostinte, cum ar fi:
- sa stii ca acei carbuni pe care vei merge, au fost pregatiti cum trebuie.
- ca te poti misca suficient de repede pentru e evita arsurile.
- si ca realitatea se va conforma teoriei.

Deci pana la urma, arsurile se datoreaza felului in care au fost pregatiti carbunii, ci nu vointei sau puterii mintii care creeaza un scut protector, sau altor forte paranormale si supranaturale.

Sursa: Autor: Menssana, editor Descopera.org

Un OZN video din Brazilia arata ca in mod clar ca un obiect de zbor neidentificat. Obiectul neidentificat arata ca o stea chinezeasca cu sectiunea in jos. Acest video OZN, cu toate ca inca nu i sa dovedit autenticitatea, acest video difera de celelalte video-uri disponibile pentru vizualizare.

In timpul acestui video OZN, obiectul neidentificat trece la mai multe forme. In timpul primei scene este privit ca o forma de meduza spatial apoi trece in alta forma care arata mai mult cu o caracatita sau o stea.

Din informatiile brazilienilor acest video a fost filmat de catre un copil din Rio, dar confirmarea autenticitatii a acestui video, nu a fost inca validata de catre experti.

Brazilian Air Force au recunoscut ca OZN-urile exista si ca in ultima vreme tot mai multe aparitii cu obiecte neidentificate au aparut in Brazilia.