www.eBizar.tk

În munţii francezi Auvergne încă mai există mărturii legate de existenţa unei femele de vârcolac extrem de sângeroase, care venea noaptea să îşi aleagă prada din sate. Povestea, care datează din 1588, este unul din motivele pentru care, nici în zilele noastre, localnicii nu ies din case după lăsarea întunericului. Şi asta pentru că, aici, vârcolacii există.
Poveştile despre vârcolaci sau oamenii-lup există cu mult timp dinainte ca istoria să se scrie, notează într-una din cărţile sale scriitoarea americană Gina Farago.
Conform legendei, atunci când este lună plină “copiii nopţii” se transformă şi ies la vânătoare.
Vârcolacii sau oamenii-lup sunt, în viziunea scriitoarei americane, mai mult decât o realitate, având în vedere că poveştile despre ei există pretutindeni în lume începând din America de Sud, Asia, Islanda, Indonezia şi până în nordul Europei.
În viziunea lui Herodot, pe malul Mării Negre trăiau “triburi de oameni care timp de câteva zile pe an se transformau în lupi şi mâncau fiinţe umane”. Asta se întâmpla numai noaptea, pentru că întunericul este timpul răului şi numai atunci atrocităţile lor puteau avea loc.
În Anglia, medievală preoţii marcau casele şi drumurile prin pădure pentru a-i proteja pe călători de atacurile sângeroase ale monştrilor. În 1685, lângă Ansbach, Germania, un vârcolac şi-a făcut apariţia declanşând un lanţ de crime sângeroase.
Acesta este momentul în care un alchimist al vremii lansează ideea că “vârcolacii sunt oameni mutanţi, pe jumătate om, pe jumătate fiară”. Vrăjitorul german lansează un manual despre “Cum să ne apărăm de vârcolaci”, care face înconjurul Europei şi aşa apar primele cimitire în care morţii sunt “exorcizaţi” cu ţăruşi de lemn în piept.