www.eBizar.tk

„PROIECTUL PHOENIX”
ABSOARBE „PROIECTUL RAINBOW”

În vreme ce „Proiectul Phoenix” investiga aspectele meteorologice şi utilizarea radiosondelor, „Proiectul Rainbow” (care era numele de cod pentru operaţiunile ce au dat naştere Experimentului Philadelphia) a ieşit din nou la suprafaţă spre sfârşitul anilor '40. Acest proiect tre¬buia să continue cercetările începute la bordul distrugă¬torului USS Eldridge. În cadrul proiectului a fost folosită tehnologia „recipient electromagnetic” care, în cele din urmă, a rezultat în ceea ce astăzi cunoaştem sub numele de „avion militar invizibil” (stealth fighter).
Cam în aceeaşi perioadă de timp, dr. John von Neumann şi echipa sa de cercetare au fost din nou solicitaţi de guvernul SUA. Ei lucraseră iniţial la „Proiectul Rainbow”, dar mai apoi s-au transferat la un nou proiect. Acesta era similar Experimentului Philadelphia, însă avea un alt scop. Ei trebuiau să afle ce a mers prost în cazul „fac¬torului uman” din acel experiment dramatic şi de ce el s-a încheiat cu un eşec total.
La începutul anilor 1950, s-a luat hotărârea ca „Proiectul Rainbow”, precum şi proiectul cu radiosonde să fie incluse sub acelaşi pavilion cu studiul factorului uman. După aceea, numele „Proiectul Phoenix” a fost folosit pentru referiri asupra tuturor acestor activităţi.
Cartierul general al proiectului era la Brookhaven Labs (Laboratoarele Brookhaven) din Long Island şi primul ordin a fost acela de a-l numi pe dr. von Neumann director şi responsabil al întregului proiect.
Dr. John von Neumann era un matematician venit în Statele Unite din Germania. El era un bun teoretician în domeniul fizicii şi a fost remarcat pentru conceptele sale avansate despre spaţiu şi timp. Este inventatorul calcula¬torului şi a construit primul calculator cu lămpi de vid la Universitatea Princeton, în cadrul căreia a ocupat funcţia de director la Institute for Advanced Study (Institutul pen¬tru Studii Avansate).
Dr. von Neumann avea ceea ce ar putea fi numit „un bun simţ tehnic”. El avea capacitatea de a transpune teorii avansate în tehnologie, adică în practică. De asemenea, rezultatele excepţionale ale studiilor sale, pe care le obţi¬nuse în domeniul matematicii, i-au dat posibilitatea să comunice cu succes cu însuşi Einstein.
Când a început să lucreze la „Proiectul Phoenix”, von Neumann a înţeles rapid că trebuia să studieze şi metafi¬zica. Era necesar să înţeleagă şi latura metafizică, spirituală a fiinţei umane. Experimentul Philadelphia „disipase” pur şi simplu structura fizică şi biologică a fiinţei umane. Unii membri ai echipajului au fost găsiţi încastraţi în oţelul pereţilor navei, iar alţii erau atât de schimbaţi, încât deveniseră greu de recunoscut. Ceea ce s-a remarcat însă în primul rând, a fost faptul că funcţiile mentale şi psihice ale celor de pe navă fuseseră puternic afectate.
Von Neumann şi echipa sa au petrecut aproximativ zece ani urmărind să înţeleagă de ce fiinţele umane au fost atât de afectate de intensitatea câmpurilor electromagne¬tice care i-au „transportat” prin diferite locuri şi timpuri. În cele din urmă, ci şi-au dat seama că fiinţele umane se nasc cu ceea este cunoscut sub numele de „punct de referinţă temporală”. La concepere, fiinţa umană care urmează să se nască este ataşată unei anumite linii temporale, iar viaţa ei porneşte, practic, din acel punct. Pentru a înţelege aceasta este necesar să privim „fiinţa de energie” sau sufletul cât mai distinct de corpul fizic al persoanei respective. Întregul nostru punct de referinţă ca fiinţe fizice şi metafizice se naşte din acel punct de referinţă temporală care, de fapt, se află în mediul electromagnetic al planetei noastre. Acest punct de referinţă temporală este punctul fundamental de orientare al planetei noastre. Vă puteţi imagina cum v-aţi simţi dacă acele ceasului ar începe brusc să se rotească în sens invers - la fel şi timpul. Acest punct de referinţă tem¬porală este cel care a fost, de fapt, dezechilibrat în cazul fiecărui individ din echipajul navei USS Eldridge, cauzân¬du-i traume foarte mari.
Tehnologia implicată în „Proiectul Rainbow” dinamizează şi creează ceea ce poate fi numit „realitate alternativă sau artificială”. Ea creează un efect stealth (invizibilitate la radar), izolând nu doar nava, ci şi fiinţele individuale în cadrul „efectului de recipient”. În cazul Experimentului Philadelphia, membrii echipajului de pe navă au fost pur şi simplu extraşi din spaţiul şi din univer¬sul nostru aşa cum îl cunoaştem. Acest fenomen stă la baza invizibilităţii navei şi a echipajului. Realitatea alternativă astfel creată nu are referinţe temporale, pentru că nu face parte din fluxul normal al timpului; ea este în întregime în afara timpului. A exista într-o realitate alternativă ar fi ca şi cum v-aţi trezi şi nu aţi avea nici cea mai vagă idee unde vă aflaţi. Cu siguranţă, toate acestea ar fi foarte tulburătoare.
„Proiectul Phoenix” trebuia să rezolve problema de a-i aduce pe oameni din „recipient” (adică, înapoi) şi, în acelaşi timp, de a-i conecta la punctul lor normal de refe¬rinţă temporală (pe care ei îl vor percepe ca fiind planeta Pământ etc.). Aceasta însemna că, în timp ce se aflau în realitatea alternativă sau în „recipient”, trebuia să li se ofere ceva care să le asigure o referinţă temporală. Ei au rezolvat problema introducând în „recipient” toate fundalurile na¬turale de pe planeta Pământ - sau cel puţin atâtea câte au considerat ei că erau suficiente pentru a-i convinge de exis¬tenţa unui flux continuu de referinţă temporală. Altfel, era foarte probabil să creeze celor din „recipient” puternice tulburări transdimensionale, precum şi alte probleme de acest tip. De aceea era necesară instalarea unei scene false, pentru că cei implicaţi ar fi putut simţi astfel un anumit grad de normalitate.
Dr. von Neumann era candidatul ideal pentru postul de director de proiect, deoarece avea vaste cunoştinţe de programare computerizată. Dacă ei urmau să calculeze referinţele temporale în cazul fiecărui individ şi apoi să le reproducă (în timp ce oamenii treceau prin „recipientul electromagnetic” sau realitatea alternativă), atunci era necesar să se folosească de calculator. Oamenii din interi¬orul „recipientului” urmau să treacă printr-un moment temporal zero şi în mod esenţial printr-o „irealitate” sau, în cel mai bun caz, printr-o realitate confuză. Computerul tre¬buia să genereze un fundal electromagnetic (adică, o scenă falsă) cu care fiinţa fizică s-ar fi sincronizat. Dacă nu se făcea aceasta, sufletul şi corpul fizic s-ar fi dezaliniat, rezultând astfel nebunia. Sunt două elemente care trebuie subliniate aici: fiinţa fizică (corpul fizic) şi fiinţa spirituală (sufletul). Referinţa temporală „încătuşa” sufletul, iar fun¬dalul electromagnetic „încătuşa” corpul fizic. Acest proiect a început în 1948 şi a fost finalizat în 1967. O dată cu încheierea sa, a fost scris un raport complet, pe care l-au trimis Congresului. Congresul finanţase acest proiect până în faza ultimă şi a urmărit în mod permanent rezultatele. În raport se spunea despre conştiinţa omului că poate fi în mod cert afectată de electromagnetism; în completare, se menţiona că poate fi dezvoltat un echipament care ar putea efectiv schimba modul în care o persoană gândeşte.
Deloc surprinzător, Congresul a refuzat continuarea finanţărilor. Membrii lui erau îngrijoraţi că, în cazul în care această tehnologie ar fi ajuns în posesia unei persoane nepotrivite, ei înşişi (congresmenii) ar putea fi victime, manipulându-li-se propriile lor gânduri. Era o îngrijorare întemeiată şi astfel s-a ordonat ca până în 1969 să se aban-doneze întregul proiect.