www.eBizar.tk

NIVELURILE CUANTICE DE EXISTENŢĂ
CONFORM CU OPINIILE LUI PRESTON NICHOLS

Când folosesc expresia „nivelurile cuantice ale exis¬tenţei”, „cuantice” se referă la mai multe niveluri potenţiale. Cuvântul „cuantic” provincie din rădăcina latină „quantis”, care înseamnă cantitate.
A înţelege existenţa realităţilor multiple înseamnă, de fapt, a înţelege timpul. Fizica convenţională nu neagă posi¬bilitatea existenţelor paralele, dar este în principal orien¬tată spre studiului teoriilor despre materie şi antimaterie. Deoarece există suficiente dovezi pentru a inspira o cer¬cetare ştiinţifică în domeniu, în prezent există în lume în jur de 60 de teorii, din care 10 doar în SUA, care tratează nivelurile cuantice ale realităţii.
Voi expune în continuare propria mea teorie bazată pe experimentele mele, unele dintre ele prezentate în această carte. Întocmai ca orice teorie ştiinţifică completă, această teorie este prezentată pentru că s-a dovedit aplicabilă în laborator. De asemenea, ea va ajuta cititorul să obţină o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează timpul.
Ce este, de fapt, o realitate paralelă? Este o lume sau un univers în care se găseşte cam tot ce avem noi aici. Dacă ne comutăm pe acea realitate, vom vedea un alt corp care ne va reprezenta pe noi într-o altă existenţă. Universul paralel nu se va comporta în mod necesar precum cel pe care noi îl cunoaştem, ci va deţine caracteristici şi propri¬etăţi unice.
Eu înţeleg că noi existăm într-un număr de realităţi paralele. Suntem în principal conştienţi de „realitatea noas¬tră”, pentru că suntem focalizaţi asupra ei. Universurile paralele pot ajunge în conştiinţa noastră prin intermediul viselor, ESP (percepţii extrasenzoriale), prin intermediul meditaţiei sau al stărilor mentale artificial induse.
Este important să avem în vedere o imagine globală despre modul cum ar arăta aceste realităţi diferite într-o formă schematică. Einstein a teoretizat că, în cazul în care o persoană călătoreşte în linie dreaptă dintr-un punct dat în spaţiu, va ajunge în cele din urmă exact în acelaşi punct de unde a plecat iniţial. Aceasta ar putea fi considerată o buclă completă. Nu vom trece acum la prezentarea ecuaţi¬ilor privind această teorie, căci cititorul le va putea intui prin înţelegerea a ceea ce Einstein a numit un „tor tempo¬ral”. În acest scop, putem face o analogie în care torul este o „gogoaşă” bidimensională. Einstein a comparat întregul univers cu un tor temporal. El a postulat că o persoană, plecând din orice punct dat în exteriorul „gogoaşei”, va ajunge exact în capătul opus al ei. Ambele puncte vor fi în mod esenţial aceleaşi, cu precizarea că unul va fi numit „pozitiv”, iar celălalt „negativ”. Pentru că ambele puncte se găsesc în fluxul infinit al timpului, un punct ar putea fi numit „infinit pozitiv”, iar celălalt „infinit negativ”.
Cu scopul de a-mi prezenta teoria, am extrapolat ideea lui Einstein şi am convertit torul său temporal la o sferă tridimensională. Cititorul îşi poate imagina cu uşurinţă o sferă mai mică aflată într-o sferă mai mare. Pentru a fi şi mai clar. vom numi sfera din interior, Sfera A, care poate fi comparată cu o minge de softball. Sfera mai mare o vom numi Sfera B, care poate fi comparată cu o minge de baschet. Experienţele noastre din realităţile diferite au toate loc în interiorul Sferei A. Dacă porniţi dintr-un punct de pe Sfera A şi vă deplasaţi în linie dreaptă, veţi ajunge în final exact în locul de unde aţi pornit. În interiorul Sferei A totul este dinamic şi în mişcare. Este timpul, aşa cum îl percepem noi. Spaţiul dintre Sfera A şi Sfera B nu este deloc dinamic. De fapt, este considerat a fi în repaus. Putem numi această suprafaţă o mare de particule tempo¬rale. Acestea nu sunt particule în sensul obişnuit al cuvân¬tului. De fapt, încercarea de a le descrie în acest univers tridimensional este ceva mai dificilă. Putem doar pre¬supune existenţa acestor particule stabile pentru că le putem simţi (măcar în formă ideatică). Aceste particule care se află între Sfera A şi Sfera B sunt aceleaşi particule din timpul dinamic, cu diferenţa că sunt statice sau în repaus.
Noi nu suntem conştienţi de timpul static, pentru că realitatea noastră „normală” este construită pe funcţii dinamice sau pe aşa-zisul timp dinamic.
O anumită realitate temporală este creată atunci când Dumnezeu sau altcineva creează o presiune asupra peretelui Sferei A. Această presiune va cauza mişcarea şi deplasarea particulelor dinamice în interiorul Sferei A până se va realiza o buclă, astfel încheindu-se ciclul Alpha şi Omega (începutul şi sfârşitul).
Realitatea noastră poate fi considerată o gigantică buclă. E posibil să fi început printr-un big bang sau cu începutul universului şi se va încheia în cele din urmă tot acolo, dar, de fapt, va continua la nesfârşit. Când cineva sau ceva intervine în acea buclă în care noi ne aflăm şi creează o nouă deformare temporală, modificând realitatea, va crea o nouă buclă care este, de fapt, o realitate alternativă.
Bucla originală nu poate fi ştearsă sau negată. Ea va conti-nua să existe. Noua buclă va putea fi modificată în orice mod alege cel ce operează modificările respective. Ar putea fi o deschidere în anul 1963 care merge până în 1983. Tot ce se petrece în această perioadă va reprezenta o buclă alternativă. Nu va fi o buclă întreagă de sine stătătoare, ci va fi adăugată buclei originale a realităţii noastre normale. Astfel, vor fi adăugate bucle parţiale liniei noastre de timp originale şi putem numi această conglomerare un complex de bucle. Fiecare buclă ar putea fi, de asemenea, conside¬rată un complex de bucle (un complex se referă la ceva care are mai multe ramificaţii).
Indiferent câte realităţi alternative vor fi create din bucla originală, sferei i se vor adăuga realităţi suplimenta¬re, „înfoind-o”. Pe lângă realităţile alternative create prin schimbarea unei anumite linii temporale, mai pot exista realităţi paralele create la începutul timpului care îşi au, de asemenea, propriile lor bucle „originale”. Poate exista, ast¬fel, un infinit număr de bucle şi de complexe de bucle.
Unii oameni se pot întreba cum e cu Sfera B din exem¬plul de mai sus. În principiu ea există pentru a face teoria funcţională. În această etapă nu mai pot adăuga alte sem¬nificaţii Sferei B, care serveşte drept perete ce conţine par¬ticule temporale deformatoare. Este posibil să fie un frag¬ment dintr-o altă structură complexă din metafizică.
Acum, că aveţi o idee despre cum se potrivesc aceste bucle şi complexe de bucle în imaginea globală a univer¬sului, mai există o întrebare cheie care trebuie formulată.
Este posibil să devenim conştienţi de celelalte bucle şi complexuri de bucle? Da, este posibil. Aceasta este ceea ce s-a petrecut în cazul meu când mă aflam pe acoperişul casei şi instalam antena Delta T (elemente care au fost discutate în capitolul 6). Această antenă are un efect subtil interdimensional chiar asupra naturii timpului. Acel moment mi-a permis să-mi redobândesc conştiinţa unei linii temporale alternative pe care o uitasem împotriva voinţei mele.
Prin urmare, călătoria de la o buclă la alta este perfect posibilă. De fapt, se pare că, în primul rând, acesta a fost motivul pentru care au avut loc Experimetul Philadelphia şi „Proiectul Montauk”. Această teorie arată că prin experi¬mentele realizate nu a fost creată doar o buclă alternativă temporală, ci şi că această buclă a permis OZN-urilor să ajungă pe planeta noastră. OZN-urile ne-au fost în preajmă dintotdeauna, dar se cunoaşte faptul că numărul relatărilor şi al observaţiilor a crescut brusc în anii '40.
Dacă nu acceptaţi ca fiind adevărat nimic din cele ce au fost prezentate în această carte, este foarte evident atunci că aceasta reprezintă tipul de avantaj pe care rasele de extratereştri îl au asupra noastră.
Următorul punct de vedere pe care doresc să-l prezint este acela că realităţile paralele sunt fundamentate pe prin¬cipiile comune din electromagnetică. De exemplu, se cunoaşte că curentul alternativ este creat prin alternarea diferenţelor de potenţial. Aceasta este cel mai bine demon¬strat cu ajutorul unei bobine, unde curentul şi potenţia¬lităţile sunt prezentate în următoarea diagramă. Relaţia din¬tre voltaj şi curent este cea care face curentul alternativ să funcţioneze. Mai departe, relaţia dintre curent şi voltaj este imposibil de explicat.
De asemenea, trasăm o diagramă analogică în care realitatea noastră este reprezentată prin unda „A” din dia¬grama anterioară, în vreme ce „B” este o realitate paralelă. La fel cum între voltaj şi curent există o interacţiune, în mod asemănător există una şi între cele două realităţi.
Extrapolând aceste principii, se poate înţelege că rea¬lităţile paralele sunt cu 90 de grade defazate de „realitatea noastră normală”. Cu alte cuvinte, dacă există o realitate paralelă, atunci trebuie să înţelegem că ea este o energie potenţială, adică nu este încă activă. Ea ar fi, de asemenea, cu 90 de grade dezechilibrată din punctul nostru normal de vedere. Faptul că este o energie potenţială înseamnă că are capacitatea de a „curge” spre realitatea noastră şi viceversa.

Sursa: Autor: Preston B. Nichols , Autor: Peter Moon
Editura: Daksha