www.eBizar.tk

În cursul aceleiaşi săptămâni eram deja la bază. Acolo l-am întâlnit pe administrator, dl. Anderson. A fost foarte amabil. Mi-a arătat cum erau aranjate lucrurile şi mi-a spus să fiu atent, ca să nu cad prin podeaua şubredă. Mi-a mai spus că eram binevenit să iau tot ce puteam, dar dacă mă mai vedea vreodată pe acolo mă dădea afară. Sarcina lui, la urma urmei, era să-i ţină pe eventualii vizitatori departe de zonă. Şi-a dat seama că actul pe care îl aveam era, în cel mai bun caz, semi-oficial. A fost totuşi suficient de amabil să-mi spună că în fiecare seara, la ora 7, obişnuieşte să plece să bea ceva.
Călătoria la Montauk am făcut-o cu un prieten, Brian, un medium care mă ajuta în cercetările mele. Analizând zona, am luat-o fiecare în două direcţii diferite. Eu am intrat într-o clădire şi am văzut o persoană care părea a fi fără adăpost. Mi-a spus că locuise în clădire de când aceas­ta fusese abandonată. Mi-a mai spus că în urmă cu un an avusese loc un experiment important şi că totul căpătase o turnură bizară. Aparent, el încă nu-şi revenise din acel şoc.
De fapt, această persoană m-a recunoscut, dar eu habar nu aveam cine era sau despre ce vorbea. I-am ascultat însă cu atenţie povestea. Spunea că fusese tehnician la această bază. Părăsise proiectul chiar cu puţin timp înainte ca baza să fie abandonată. Îmi vorbea despre un monstru uriaş care apăruse speriindu-i pe toţi. A menţionat multe detalii tehnice despre aparatură şi despre modul cum funcţiona. Mi-a mai mărturisit ceva deosebit de straniu. Mi-a spus că îşi amintea destul de bine de mine. De fapt, fusesem şeful lui în cadrul proiectului. Bineînţeles, mi s-a părut un nonsens.
La acea vreme, nu ştiam cât adevăr exista în povestea respectivă. Acesta avea să fie începutul descoperirii mele că „Proiectul Montauk” era real.
Am plecat de lângă acest om şi l-am găsit pe Brian. Se plângea că ceva nu era în regulă şi că simţea vibraţii stranii. L-am rugat să efectueze o scanare mediumică a locului chiar în acel moment. Ceea ce a văzut el era similar cu cele descrise de persoana fără adăpost. Vorbea despre tipare meteorologice neregulate, despre controlul minţii şi despre apariţia unui monstru ciudat. Controlul minţii a fost principalul fenomen „citit” de Brian.
Scanarea a fost interesantă, dar eram acolo să trans­portăm echipamentul. Mare parte din el era deosebit de greu şi nu ni s-a permis să aducem maşina aproape. Oricum, am reuşit să luăm o mare parte din echipamentul abandonat ce fusese utilizat în „Proiectul Montauk”.
Câteva săptămâni mai târziu, am fost uimit de vizita unei persoane care a dat buzna în laboratorul meu. A venit direct la laborator, care se afla în spatele casei, fără a suna la uşă. Susţinea că mă cunoştea şi spunea că am fost şeful lui. A continuat să-mi explice multe din detaliile tehnice din „Proiectul Montauk”. Povestea lui se completa cu cele spuse de medium şi de persoana fără adăpost. Nu l-am recunoscut, dar am ascultat tot ce avea de spus.
Eram sigur că ceva se petrecuse la baza militară de la Montauk, dar nu ştiam ce. Implicarea mea în acest proiect era evidentă, dar nu o luam foarte serios în considerare. Mărturisesc, însă, că eram destul de nedumerit de faptul că diferite persoane îmi spuneau că mă recunosc. Trebuia să investighez cu atenţie „Proiectul Montauk”. Aşa că am ple­cat şi mi-am montat cortul pe plaja de la Montauk Point pentru vreo săptămână. Am intrat prin diferite baruri, întrebând localnicii despre ce se mai aude referitor la baza militară. Am vorbit cu oameni pe plajă, pe stradă, oriunde îi găseam. I-am întrebat despre toate activităţile dubioase despre care se presupune că au avut loc în acea zonă.
Şase oameni diferiţi mi-au spus că ninsese în mijlocul lui august. Au fost înregistrate vânturi de o forţă specifică uraganelor, apărute de nicăieri. Furtuni puternice, tunete şi fulgere au fost văzute în zonă apărând în circumstanţe neobişnuite. Fenomenele se manifestau, deşi nu existau informaţii meteorologice care să sugereze iminenţa declanşării lor.
Au existat şi alte poveşti neobişnuite în afara celor despre vreme. Acestea includeau povestiri despre animale care apăreau în oraş în turme şi uneori chiar se izbeau de ferestre. Venisem acolo împreună cu câţiva mediumi. Povestirile localnicilor au confirmat ceea ce mediumii puteau simţi prin propria lor receptivitate.
În sfârşit, mi-a venit ideea să vorbesc cu şeful poliţiei care, de asemenea, m-a informat despre tot felul de întâm­plări bizare. De exemplu, el observase că cele mai multe infracţiuni erau săvârşite într-o anumită perioadă a zilei, care ţinea cam două ore. Apoi brusc, nimic. După linişte, urma o altă perioadă de două ore în care se săvârşau alte infracţiuni. Mi-a relatat despre tinerii din oraş care se adunau în grupuri timp de două ore după care, în mod misterios, se despărţeau, ducându-se fiecare în propria sa direcţie. Şeful poliţiei nu putea oferi explicaţii, însă declaraţiile corespundeau perfect cu informaţiile oferite de mediumi despre experimentele de control abuziv al minţii altor oameni.
Am adunat o serie de informaţii destul de stranii, însă nu deţineam prea multe răspunsuri. Devenisem, însă, foarte intrigat de toate aceste aspecte. Mergeam deseori la târguri unde se comercializau echipamente radio, iar acolo eram recunoscut de mai multe persoane. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre cine erau acestea, dar mă obişnuisem să vorbesc cu ele şi să le întreb despre Montauk. Cu timpul, mi-au parvenit din ce în ce mai multe informaţii, dar totul era încă un mare puzzle.

Sursa: Autor: Preston B. Nichols , Autor: Peter Moon
Editura: Daksha