"Bătăile inimii" Pământului se accelerează
Labels: batalile inimii pamantul se accelereaza creste frecventa planeta terra Hz omul creaturi efecte schimbari simptome fizic migrene oboseala crampe musculare corp ADN cosmin sistem soalr inteligenta , 0 comments
Rezonanţa Schumann este prezentată de geofizicienii contemporani drept "bătaia inimii" planetei noastre. Aceasta a avut o valoare constantă de 7,8 Hz timp de mii de ani. Însă începând cu anul 1980, s-a observat o accelerare, mai întâi lentă, apoi din ce în ce mai rapidă (dupa 1997), până când a atins astazi valoarea de 12 Hz. Creşterea frecvenţei vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viaţă pe planeta noastră să corespundă de fapt cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru. Pare o explicaţie destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm la ora actuală...
Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe masură ce ne apropiem de "Punctul Zero", care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Căci dacă 24 de ore ale zilei reprezinta încă, la ora actuala, 16 ore efective, diferenţa dintre acestea se va mari exponenţial, astfel încât la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii îl situează la sfârşitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecinţele acestui fenomen sunt incalculabile şi sfidează orice imaginaţie: întreaga planetă şi toti locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune!
Creşterea frecvenţei de rezonanţă Schumann se traduce prin scăderea progresivă a densităţii planetei, fenomen ce a fost observat şi identificat de clarvăzătorul brazilian Triguerinho, încă de la începutul anilor '80.
Omul este supus, ca toate creaturile Terrei, efectelor acestei schimbări: simptome fizice cum ar fi migrenele, oboseala cronică, crampele musculare, simptome ale gripei, vise intense mai degraba fanteziste decât minunate. Şi mai cu seamă, corpul uman devine din ce în ce mai sensibil. Modificarea cea mai spectaculoasă are loc însă la nivelul ADN-ului uman, care pare a fi acum reprogramat de Inteligenţa Cosmică. Ca urmare, intuiţia se dezvoltă mai repede, ca şi toate capacităţile paranormale ce derivă din ea. Al treilea ochi începe să se deschidă şi chiar ochii fizici se transformă pentru a se adapta Luminii şi frecvenţelor ei mult mai elevate.
0 Response to ""Bătăile inimii" Pământului se accelerează"
Post a Comment