www.eBizar.tk

Fusesem diagnosticat cu tumoare pe coloana vertebrala

Fusesem diagnosticat cu tumoare pe coloana vertebrala si mi s-a spus ca voi muri. Am murit si iata povestea mortii mele. S-a întîmplat la Spitalul episcopal din Philadelphia. Tocmai fusesem informat ca am un blocaj la nivelul sirei spinarii, de la a patra vertebra cervicala pîna la a saptea. Aceasta afectiune fusese responsabila de simptomele ciudate pe care le-am avut. Mîna dreapta imi paralizase si simteam ceva ca niste electrosocuri prin corp de fiecare data cînd îmi miscam capul.

Un stranut ma putea ucide

Mi s-a spus ca trebuie sa ma operez imediat si ca daca ies în viata din operatie o sa ramîn partial paralizat. Cînd am întrebat daca am timp sa mai cer opinia unui doctor, mi s-a spus ca daca tusesc sau stranut atunci, as putea muri. Asa ca am fost de acord sa fac operatia în cîteva ore.

Mi-am dat seama ca dupa cum spun doctorii as putea muri în cîteva ore si am trecut rin toate etapele pe care cei care stiu ca o sa moara le parcurg. Mai întîi am avut impresia ca este un scenariu de film si ca lucrurile astea nu mi se întîmpla cu adevarat. Am început sa negociez în mintea mea, sa implor sa se întîmple ceva diferit, sa se schimbe ceva. Treptat am realizat ca totul este real si ca mi se întîmpla mie si atunci am acceptat ca poate foarte curînd voi muri.

Corpul meu s-a zguduit teribil...

În momentul cînd mi-am acceptat moartea corpul meu s-a zguduit teribil datorita unei energii care m-a strabatut. M-am deschis acestei energii din ce în ce mai mult si dupa doua minute enorm de lungi s-a terminat. Am simtit un fel de calm în interiorul meu, toate simturile mi se ascutisera, vederea îmi era mai clara, culorile mai puternice, auzul mai clar, mi se trezisera toate simturile.

Mi-am dat seama atunci ca tocmai înlaturasem un filtru perceptual care se întrepusese între mine si viata, si ca, în mod ironic, era tocmai frica de moarte. Acum ca scapasem de aceasta frica imi traiam altfel viata, ma bucuram mai mult de faptul ca eram în viata, chiar daca doar pentru putin timp.

M-am gîndit la viata pe care o traisem, la toate lucrurile pe care as fi putut sa le fac si nu le facusem. Si m-am trezit spunîndu-mi mie însumi As vrea sa fi facut…. Erau cam multe lucruri ramase nefacute. Atunci m-am gîndit ca este un mod prea trist de a muri, si ca daca as lua-o de la capat, ar fi mai multe Ma bucur ca am facut….

Trebuia sa ma hotarasc ce aveam sa fac in putinul timp care îmi mai ramasese. Daca mi-as fi petrecut timpul ramas gîndindu-ma la ceea ce era de fapt inevitabil, mi-as fi irosit restul vietii si era prea valoroasa ca sa fac asta.

M-am hotarît sa-mi petrec timpul simtindu-ma bine, si doar gîndindu-ma la lucruri care sa ma faca sa ma simt bine, culoarea vopselii de pe pereti, mirosul florilor din încapere, tot ce era pozitiv. Stiam ca oricînd pot gasi ceva pozitiv.

Operatia

În cele din urma a venit si acel moment. Am fost dus în sala de operatie, am fost anesteziat si m-am gîndit ca e posibil ca aceasta sa fie ultima mea experienta pe acest pamînt. Nu stiam ce avea sa se întîmple mai tîrziu. Pîna atunci fusesem ateu, fara credinta, nu credeam în nimic care nu era palpabil. Poate ca urmatorul pas dupa moarte era uitarea.

Mi-am dat drumul.

Ma simteam atras în amintirile mele

Am început sa ametesc, parca ma învîrteam si nu era bine, asa ca m-am stabilizat în centru pîna cînd am ramas nemiscat si totul în jurul meu se învîrtea. Erau scene din viata mea, amintiri din viata pe care o traisem, amintiri care-mi captau atentia. Totusi daca ma concentram asupra lor ma simtem tras pentru ca ma miscam prin aceste amintiri ce se învîrteau si parca eram tras într-un tunel sau cadeam într-o fîntîna, dar dîndu-mi seama de asta la jumatatea drumului. Încercam sa ma prind de peretii fîntînii dar nu reuseam. Singura mea tinta era apa de pe fund.

A trebuit sa-mi retrag atentia de la aceste scene, aceste amintiri si sa ma concentrez asupra locului catre care eram tras, concentrîndu-ma asupra lui. Oricum ma îndreptam catre el, dar daca ma concentram îmi dadea senzatia ca eu sint cel care conduce si aceasta situatie îmi convenea mai mult. Era asemanator cu sentimentul pe care-l ai cînd te dai în montagne rousse si esti în primul rînd si ai impresia ca tu conduci trenuletul. Este altfel decît atunci cînd esti atras de ceva fara sa poti controla ceva.

În cele din urma am zarit sfîrsitul tunelului

A durat mult, dar nu aveam altceva de facut decît sa ma las dus. În cele din urma am zarit sfîrsitul tunelului. Am iesit într-o stare de calm, de nemiscare, unde era o sursa stralucitoare de energie care mi se adresa. Era ca o raza de viata, o energie inteligenta, nu într-o forma neumana, pur si simplu constiinta. Mi s-a parut ca la o oarecare distanta era o alta sclipire care doar observa scena.

Parca trebuia sa dau un interviu ca sa pot iesi, sau ceva asemanator. Ei bine, calatoria ta s-a terminat acum, asa ca termina de constientizat acest lucru ca sa putem continua. M-am uitat înapoi si mi-am vazut viata asa cum o traisem, mi-am adunat gîndurile în legatura cu ce se întîmplase, am înteles altfel multe lucruri si apoi am spus ca sint gata.

Fiinta

Fiinta aceea a început sa se îndeparteze. Am urmat-o si apoi m-am oprit. Fiinta m-a întrebat la ce ma gîndeam în acel moment. Ma gîndeam ce pacat ca fetele mele sa creasca fara tatal lor. Eu îmi petrecusem o mare parte din viata fara tatal meu si as fi vrut ca fetele mele sa nu treaca prin aceeasi experienta. Oricum, eram gata de plecare.

Fiinta mi-a spus ca din cauza ca motivul pentru care as fi vrut sa ma întorc era altcineva îmi va fi permis sa ma întorc. Pîna sa pot spune ca de fapt nu mai vreau sa ma întorc, a avut loc o miscare rapida, confuza, s-a întîmplat ceva care avea legatura cu cealalta scînteie. Apoi m-am trezit în acest corp, în dureri enorme, cu agitatie mare în jurul meu, în sala de operatie.

Ma simteam ca si cum as fi intrat într-un film

Ma simteam ca si cum as fi intrat într-un film la mijlocul lui. Dar parca nu as fi fost în corpul meu. Din cauza durerii si a agitatiei m-am concentrat mai mult asupra lumii fizice si amintirea a ceea ce se întîmplase înainte a fost data uitarii. Alte evenimente care aveau loc aveau nevoie de atentia mea. Si apoi nu aveam credinta necesara sa pot accepta ceea ce mi se întîmplase.

Pe parcursul urmatorului an, am început sa explorez ideologii si filozofii necunoscute pîna atunci. Am citi carti ca Viata de dupa viata si Viata de dupa moarte, si alte scrieri care descriau cee ce numim moarte clinica, si am început sa-mi aduc aminte ceea ce se întîmplase. Am descoperit multe asemanari cu ceea ce traisera altii înaintea mea si atunci am stiut ce mi se întîmplase. M-am mai gîndit si la asemanarile cu nasterea cînd copiii sint nascuti într-o lumina stralucitoare si zgomote asurzitoare si sint batuti pe spate, si poate ca atentia lor este atrasa de exterior si uita experientele interioare care au loc exact înainte de a se naste.

Cum a fost pentru tine?

Cîteodata ma întîlnesc cu altii care au facut aceasta calatorie si facem schimb de impresii. Cum a fost în cazul tau? O femeie mi-a spus ca înainte era sigura ca dincolo va fi o Fiinta cu o carte mare, uitîndu-se la ceea ce facuse si nu facuse, si bifînd si verificînd, dînd note bune si proaste. Cînd a ajuns dincolo, chiar era o fiinta cu o carte mare, exact cum crezuse ea. Singurele note proaste pe care le-au primit erau pentru lucrurile pe care nu le facuse. Singurul ei pacat era negarea de sine.

Cînd am iesit din spital mi s-a pus diagnosticul de tumoare pe coloana vertebrala. Nu exista tratament pentru asa ceva. Mi se dadeau o luna sau doua de trait si m-am hotarit sa o fac traind dupa noua mea filozofie Ma bucur ca am facut… M-am decis sa lucrez asupra mea, sa lucrez cu constiita ca sa vindec tumoarea. Mai tîrziu, doctorii au decis ca a fost o eroare în diagnosticarea mea.